Leziuni Degenerative Hepatice

Noţiuni generale

Metabolismul, cu cele două component ale sale: anabolismul şi catabolismul, asigură homeostazia organismului. Orice factor care perturbă echilibrul dintre substanţele existente normal într-un mediu dat şi substanţele care se metabolizează sau se elimina din organism va crea premise favorabile apariţie distrofiilor, sau astfel spus, a tulburărilor de metabolism celular, tisular, organic sau sistemic.

Distrofiile sunt stări patologice declanşate de tulburări ale diferitelor procese metabolic-enzimatice, constând in alterarea morfologică şi funcţionala a componentelor tisulare.

Iniţial, distrofiile debutează ca leziuni moleculare, pentru ca ulterior să se exprime electronomicroscopic, microscopic şi macroscopic. Distrofiile se manifestă ca leziuni celulare acute sau cronice dar pot reflecta în aceeaşi măsură şi afectarea integritaţii interstiţiului. Transformările structurale pot avea în unele situaţii un caracter reversibil, sau pot fii ireversibile, finalizându-se cu necroză celulara sau tisulara.

În organe şi ţesuturi, distrofiile pot fii diagnosticate ca atare – ca leziuni pur distrofice, pot sta la baza declanşării inflamaţiilor sau a altor tipuri de leziuni şi nu în ultimul rând pot complica leziunile de tip circulator, inflamtor şi neoplazic.

Clasificarea proceselor degenerative se poate realiza în funcţie de mai multe criterii.

Din punct de vedere biohimic, distrofiile se clasifică în:

• hidrice (hidroprotidice);

• protidice;

• nucleotidice;

• cornoase;

• lipidice;

• glutidice;

• minerale;

• pigmentare.

Dupa localizare sunt distrofii intracelulare, extarcelulare sau care pot afecta ambele compartimente(celular şi interstiţial).

Un alt criteriu de clasificare se refera la particularităţile evolutive, fiind procese distrofice care posedă un potenţial reversibil în timp ce altele sunt ireversibile.

Ficatul este cel mai important organ implicat în procesele metabolice ale organismului. Uneori, perturbări minore ale funcţiei hepatice determină modificări macroscopice şi microscopice localizate în ficat, dar care pot avea răsunet asupra întregului organism.

Ficatul este filtru pentru toate elementele absorbite din intestin, elemente care pot genera leziuni cu manifestări clinice de diferite intensităţi. Prevăzut cu o mare capacitate de regenerare şi cu elemente aparţinând sistemului macrofagic, ficatul reuşeşte să-şi menţină funcţionarea în limite normale, chiar şi la o alterare a 60-70 din parenchimul hepatic. Momentul în care o hepatopatie se manifestă clinic coincide de fapt cu o alterare morfologică gravă, adesea ireversibilă.