Studiu Epidemiologic Privind Evoluția Salmonelozei ca Zoonoză în Europa și în România

Capitolul I Scurtă descriere a salmonelozei

1.1 Definiţie. Importanţă. Etiologie.

Salmoneloza este o boala infecţioasa a oamenilor şi a animalelor produsă de microorganisme aparținând genului Salmonella. Deşi sunt de origine intestinală salmonelele sunt larg raspândite în mediul înconjurator şi adesea întâlnite în şanțurile de eliminare a dejecţiilor în ferme, în canalizările umane şi pe oricare alt suport contaminat cu materii fecale. Salmonelele reprezintă agenți etiologici ai infecţiilor diareice dar şi sistemice la oameni, adesea secundar contaminării alimentelor de origine animală şi mediului înconjurător, ca o consecintă a infecţiilor subclinice a animalelor destinate consumului uman. Aceste infecţii subclinice vor conduce la contaminarea cărnii, ouălor, a laptelui, sau la contaminarea secundară a fructelor şi legumelor fertilizate cu dejecţii animale. Salmoneloza umana este una dintre cele mai frecvent întâlnite zoonoze, având totodată un impact economic important. Microorganismele se mai pot întâlni în furajele animalelor, determinând un portaj gastro-intestinal fără apariţia manifestărilor clinice, dar şi boli infecţiioase la animale, în mod deosebit la păsări şi suine. Salmoneloza a fost întâlnită în toate țările, dar pare a fi mai răspândită în zonele cu creştere intensivă a animalelor, îndeosebi suine şi bovine precum şi câteva categorii de păsări crescute în captivitate. Reptilele pot fi de asemenea purtători subclinici de salmonele.

Genul Salmonella aparţine familiei Enterobacteriaceae. Salmonelele sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi, Gram negativi.

În cadrul genului Salmonella întâlnim două mari specii: Salmonella enterica şi Salmonella bongori. La rândul său, Salmonella enterica este împărțită în 6 subspecii, ce se disting pe baza anumitor caracteristici biochimice şi a susceptibilităţii de a fi lizate de către bacteriofagul Felix O1:

- S. enterica subsp. enterica

- S. enterica subsp. salamae

- S. enterica subsp. arizonae

- S. enterica subsp. diarizonae

- S. enterica subsp. houtenae

- S. enterica subsp. indica.

Tulpinile de Salmonella sunt clasificate în serovarietăţi pe baza largii diversităţi de lipopolizaharide (LPS), antigene somatice O (O) şi a antigenelor flagelare (H) în conformitate cu schema Kauffman-White. În prezent se cunosc peste 2600 de serovarietăţi, iar numărul lor este în continuă creştere.

Salmonelele cu cea mai mare importanță zoonotică aparţin subspeciei S.enterica subsp.

enterica. Serovarietăţile altor subspecii sunt susceptibile a fi gasite la animalele poikiloterme şi în mediul înconjurător, dar sunt asociate ocazional şi cu boala la om. Câteva serovarietăţi ale subspeciilor arizonae şi diarizonae au fost asociate cu boala la curci şi oi, iar altele pot fi purtate de către reptilele libere sau din captivitate precum şi de către amfibieni.

Unele serotipuri prezintă specificitate de gazdă (de ex. S. Abortusovis la oaie sau S. Typhi la oameni) iar altele s-au adaptat la diferite gazde ( S. Choleraesuis la suine sau S. Dublin la bovine). S. Typhi şi mai ales tulpinile de S. Paratyphi ( A, B, si C ), care cauzează infecţii sistemice la oameni sunt agenţi patogeni specific umani. Acestea nu prezinta rezervoare animale, ca urmare nu le vom trata în continuare. În schimb ne vom concentra asupra serovarietăţilor rămase, adesea cunoscute ca salmonele zoonotice, cauzând aşa-numitele salmoneloze non-tifoidale la oameni şi uneori la animale.

Ca şi la oameni, animalele infectate cu Salmonella pot dezvolta boala sau nu. Serotipurile care au fost observate iniţial ca determinând boala s-au dovedit a fi adaptate sau specifice anumitor specii de animale, şi anume:

- S. Abortusovis la oaie;

- S. Choleraesuis la porc;

- S. Gallinarum la păsări de curte;

- S. Abortus equi la cal;

- S. Dublin la bovine.

Aceste serotipuri cauzează boala la speciile la care s-au adaptat şi sunt considerate mai puţin patogene pentru oameni. Cu toate acestea, atunci când oamenii sunt infectaţi, aceleaşi serotipuri pot fi cauza unor septicemii severe. Aceste serotipuri adaptate la gazdă cauzează în primul rând gastroenterite severe sau avorturi la gazdele lor animale.

Un grup de serotipuri mai frecvent izolate, precum S. typhimurium, S. enteritidis, S. infantis şi S. hadar afectează atât animalele cât şi oamenii. La animalele destinate consumului uman infecţia cu aceste serotipuri se manifestă clinic prin septicemie supraacută si enterită acută sau cronică. În formele subclinice ale bolii animalele fie pot prezenta o infecţie latentă, fie pot deveni purtători temporari sau permanenţi. Serotipurile rămase, mai puţin izolate, pot coloniza animalele, adesea fără semne clinice, dar toate sunt considerate a fi capabile să cauzeze infecţii gastro-intestinale cu severitate variabilă la oameni.

Capacitatea de a provoca atât boli localizate cât şi sistemice se bazează pe un repertoriu vast de factori de virulenţa determinanţi. Întrucat Salmonella întâlneşte o varietate de microclimate drastic diferite şi mecanisme de apărare din partea gazdei în timpul procesului de infecţie, adaptarea la aceste condiții implică un numar mare de gene care pot fi considerate factori de virulență într-un sens larg. Printre aceste gene se află cele implicate în biosinteza/asimilarea de nutrienti, în elaborarea unui raspuns la factorii de stres, precum şi în repararea celulelor deteriorate. Factorii de virulenta determinanţi apartinând acestei categorii sunt de asemenea necesari supravieţuirii salmonelelor înafara organismului, şi prin urmare pot fi considerate gene de menaj, fiind prezente şi la alte bacterii înrudite, cum ar fi E. Coli. Un al doilea grup de factori de virulentă determinanţi diferentiază genul Salmonella de rudele sale apropiate, întrucat aceste gene sunt prezente doar la membrii acestui gen. Aceste gene specifice de virulentă codifică adaptarile special concepute pentru a depasi mecanismele de aparare ale gazdei, şi prin urmare pot fi considerati factori de virulentă adevaraţi. În cele din urma, expresia ambelor grupuri de gene de virulentă este strict reglementată ca raspuns la semnalele de mediu întalnite în gazda. Genele de reglare care mediază acest control pot fi considerate la randul lor factori de virulentă.