Turbarea - Rabia

Turbarea – Rabia

Turbarea este o boala infectioasa, intalnita la toate speciile de animale homeoterme, transmisibila la om, produsa de virusul rabic, caracterizata prin grave tulburari nervoase, manifestate ptin accese de hiperestezie si agresivitate, urmate de paralizie si moarte.

Istoric.

Turbarea a fost cunoscuta din cele mai vechi timpuri, existenta si formele ei clinice fiind semnalate si descrise in documentele vechi care s-au transmis pana la noi. O descriere ampla a bolii dateaza din primul secol al erei noastre, si este facuta de Celsus. El prezenta nu numai semnele bolii, dar si unele indicatii privind profilaxia, de un exemplu arderea regiunii muscate de un animal turbat, cu rosu sau chiar amputarea regiunii respective, atunci cand este posibil. Transmiterea prin muscatura, este admisa de mult timp, insa nu s-a demonstrat experimental dacat la inceputul secolului XIX-lea, intai de catre Zinke si apoi de catre Magendie si Hertwig, care prin experimente indelungate reusesc sa transmita, cu regularitate, turbarea prin saliva animalelor bonlave. Mai tarziu Galtier a facut primele incercari de vaccinare antirabica a animalelor, reusind sa imunizeze taurinele prin inocularea intravenoasa a salivei. Ulterior acestor cercetari, Pasteur si Roux au stabilit ca agentul turbarii se gaseste in sistemul nervos central la animalele bonlave si la cele moarte de turbare si ca, prin inocularea creierului sau maduvei spinarii, boala se reproduce intotdeauna la animalele de laborator. Agentul patogen nu s-a putut vedea la microscop si nici nu s-a putut cultiva pe medii sintetice si din aceasta cauza Pasteur l-a denumit “virus rabic”. Ulterior Pasteur a elaborat o metoda stiintifica de imunizare antirabica, folosind o tulpina de virus rabic (de vaca) a carei patogenitate a fost modificata prin inoculari suldurale la iepuri. Dupa aproximativ 60 de de pasaje, a constatatca acesta tulpina a devenit apatogena pentru caine, pe cale subcutanata, dar si-a pastrat proprietatile imunizante, iar pe cale intracerebrala, provoaca in mod constant turbarea paralitica, dupa o incubatie de 7 zile. Aceasta varianta de virus nativ, care circula in natura, denumit de Pasteur “virus fix”, pentru a-l deosebi de virusul nativ, care circula in natura, denumit “virus rabic de strada”. Pentru imunizarea antirabica, Pasteur a folosit maduva spinarii de la iepurii inoculati subdural cu virus fix care se usuca la 22 grade celsius, la intuneric, in prezenta hidratului de potasiu, intr-un interval de timp de 1-15 zile. Tratamentulantirabic a fost aplicat pentru prima data de Pasteur, in 1883, la caini si in 1885 la om. La scurt timp, medoda pasteuriana s-a extins in aproape toata lumea. In anul 1892, Babes a descries modificarile histopatologicein sistemul nervos centralsi a semnalat prezenta unor incluziuni oxifile in citoplasma celulelor nervoase, fara sa arate insa importanta lor pentru diagnosticul turbarii. In anul 1903, Negri demonstreaza specificitatea incluziunilor descrise de Babes, care au fost denumite “corpusculii lui Negrii”. In 1950, la Congresul International de Microbiologiedin Praga, aceasta denumire s-a rectificat si astazi incluziunile din turbare poarta denumirea de “corpusculii Babes-Negri”.

Ulterior s-au elaborat metode de preparare a serului antirabic si a gamaglobulinelor specifice, care se folosesc tot mai larg in tratamentul antirabic al oamenilor grav muscati; s-au elaborat metode noi de preparare a vaccinurilor antirabice vii din tulpini avianizate, a vaccinurilor uscate. Descoperiri importante s-au facut si in domeniul etiologiei, patogeniei si epizoontologiei turbarii. S-a reusit cultivarea virusului rabic in culturi de tesuturi, in oua embrionate, in tumori maligne “in vivo” si “in vitro”, constatandu-se ca virusul formeaza incluzii oxifile nu numai in celulele nervoase, ci si in celulele epiteliale din cornee, amigdale, membrana chorioalantoida a embrionului de gaina de gaina, acest lucru fiind posibil deoarece virusul nu este strict neurotrop.

Raspandire si importanta

Turbarea a fost inregistrata, cu o frecventa variabila, in toate continentele. Unele tari, favorizate de pozitia geografica, dar si de urma unor masuri dractice, au reusit sa devina si sa se mentina indemne de boala. In general, incidenta cazurilor de turbare au variat si variaza in limete foarte largi de la o tara la alta, fiind conditionata de o serie de factori, printre care un rol important revine masurilor-sanitar-veterinare. In aplicarii cu severitate a acestor masuri sanitar veterinare si a celor de imunoprofilaxie, turbarea a putut fi lichidata in numeroase tari. In tara noastra, ca urmare a masurilor de distrugere a focarului epizoogen si de vaccinare a cainilor, numarul cazurilor de turbare este in continuua scadere.Turbarea este o boala cu o mare importanta economica, dar si cu importanta sanitara. Astfel, in tarile contaminate de turbare, importanta economica a bolii rezulta, pe de o parte, din pierderile directe, prin mortalitate, iar pe de alta parte, prin aceea ca actiunile de prevenire si combatere a bolii impovareaza greu bugetele statelor respective. Anual, pe glob, zeci de mii de persoane sunt supuse tratamentului antirabic de necesitate si sute de mii de animale supuse imunizarilor antirabice preventive sau de necesitate. Acest lucru reflecta sute de mii de zile de munca pierdute pe langa suferinte, cheltuieli de deplasare si intretinere, posibilitati de accidente postvaccinale, uneori mortale.

Etiologie

Turbarea este produsa de un virus cu proprietati neurotrope, denumit de Pasteur “virus rabic de strada”, incadrat i familia Rabdoviridae, genul Lyssavirus. Virusul are dimensiuni de 60-180 nm, contine ARN si este sensibil fata de eter si cloroform. La virusul rabic s-au descris antigene legate de particula virala. Antigenele virale se prezinta sub doua antigene majore: antigene de suprafata reprezentate de proteinele de invelis, ce induc anticorpii neutralizanti, protectori si hemaglutinoinhibanti si antigene neuroproteice reprezentate de nucleocapsida, care induc anticorpi fixatori de complement, precipitanti pentru imunofluorescenta. Analizele efectuate cu ajutorul aticorpilor monoclonali au pus in evidenta deosebiri antigenice intre tulpinile de virus rabic salbatic izolate din diferite zone ale globului. La unele tulpini s-au gasit diferente evidente atat in structura antigenelor de invelis cat si a antigenelor nucleoproteice. Existenta acestor diferente de antigene pune problema alegerii tulpinii de virus pentru prepararea vaccinului antirabic folosit intr-o anumita zona geografica. Unele diferente antigenice au fost semnalate si intre tulpinile de virus rabic folosite la prepararea vaccinurilor. In genul Lyssavirus se disting 4 serotipuri diferentiate prin teste de protectie incrucisata: asa-numitul virus adevarat al turbarii; virusul Lagos al liliecilor; rabdovirusul Mokola si rabdovirusul Duvenhage. Folosirea anticorpilor monoclonali direct impotriva antigenilor nucleocapsidei virale sau glicoproteinei si secventarea zonei definite genomica facut posibila separarea a numeroase subtipuri in cadrul fiecarui serotip. Virusul se poate cultiva, in afara celulelor nervoase si in alte celule ca de exemplu: pe diverse linii celulare, in special de pui de hamster, pe care produce efect citopatogen (tulpina SAD si tuplina Vnukova – ambele utilizate pentru prepararea vaccinului uman). Culturile primare de fibroblasti de embrioni de gaina au fost folosite pentru obtinerea tulpinilor de virus avianizat (tulpina Flury). In afara de tulpina flury, au mai fost adaptate pe oua embrionate de gaina si tulpina CVS, cultivata pe oua embrionate de rata. La diferite tulpini de virus intervin diferentele legate de patogenitate. Astfel, se intalnesc tulpini de virus atenuate natural, care determina imbolnavirii cu o perioada de incubatie prelungita si cu simptomatologie atipica. De asemenea se intalnesc virusuri “intarite”, cu o virulenta exaltata, cu operioada de incubatie si de evolutie scurta (2-3 zile). Virusul de strada sau salbatic, prezinta unele particularitati si in functie de specia pe care este intretinut in cadrul enzootiilor.

Astfel, virusul rabic existent la liliecii hematofagi din America Centrala si de Sud ar fi mai patogeni pentru bovine decat pentru alte tipuri de virus salbatic. Inoculate la animalele de experienta determina boala dupa o perioada de incubatie mult mai mare comparativ cu tulpinile izolate de la carnasiene.