Accidentul Vascular Cerebral Ischemic - Principii de Profilaxie Diagnostic si Tratament

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Accidentul Vascular Cerebral Ischemic - Principii de Profilaxie Diagnostic si Tratament.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Medicina

Extras din document

Accidentele vasculare cerebrale (AVC) și traumatismele cranio-cerebrale sunt cele mai comune tipuri de afecțiuni neurologice pe plan mondial. AVC

sunt responsabile de 1 din 15 morți în Statele Unite și, în medie, o persoană moare la fiecare trei minute în urma unui accident vascular cerebral (American Heart Association, 2004).

Accidentul vascular cerebral (AVC) este rezultatul întreruperii fluxului circulator cerebral. Se manifestă clinic prin sindroame de suferinţă focală neurologică care corespund regiunii cerebrale afectate şi care se instalează brutal.

AVC este principala cauză de invaliditate şi între primele cauze de deces în întreaga lume. Există o spectaculară creştere a numărului de AVC în ultimii ani. Aproximativ 25% din pacienţii cu AVC decedează, aproximativ 25% rămân cu deficite severe care impun îngrijirea permanentă de către o altă persoană, aproximativ 25% rămân cu sechele importante, dar îşi păstrează independenţa şi 25% rămân cu sechele uşoare sau fără sechele.

AVC sunt

– ischemice( aproximativ 80%)

– hemoragice ( aproximativ 20%)

Organizația Mondială a Sănătății definește reabilitarea ca fiind un proces activ, prin care persoanele cu dizabilități datorită unor leziuni sau boli, obțin recuperarea completă sau dacă aceasta nu este posibilă, atingerea unui potențialul optim fizic, mental și social urmată de integrarea lor în mediul cel mai potrivit.

Recuperarea bolnavului neurologic reprezintă o specialitate care necesită atât aptitudini în neurologie cât și în recuperarea medicală. Recuperarea neurologică trebuie să fie efectuată de o echipă multidisciplinară specializată într-un asemenea domeniu. Aceasta ar trebui să conțină:

- medic neurolog

- fizioterapeut

- specialist în terapie ocupațională

- specialist în recuperarea limbajului

- accesul la servicii de neurofiziologie clinică

- asistente medicale specializate în recuperare neurologică

- accesul eventual ocazional sau intermitent la servicii ca: dietetician, asistent social, ortopedie, urologie, chirurgie estetică.

Clasificarea bolior vasculare cerebrale

- Arteriale

– Hemoragia cerebrală

- Hemoragia intraparenchimatoasă

– hemoragia intracerebrală profundă

– hemoragia lobară

- Hemoragia subarahnoidiană

- Hemoragia extradurală

– Ischemia cerebrală

- Cardioembolii ( 15%) în FiA, ischemia coronariană, valvulopatii, endocardite, mixom atrial, etc

- Boli vasculare cerebrale (80%):

– Microangiopatii

– Macroangiopatii

- Cauze rare (5%): disecţii arteriale, hipercoagulabilitate

- Venoase: tromboflebitele cerebrale

– Infecţioase

– Neinfecţioase

Factori de risc pentru AVC neinfluențabili

- Vârsta este cel mai important factor de risc ce nu poate fi influenţat. Chiar dacă AVC poate să apară la orice vârstă, pentru fiecare 10 ani peste 5 ani riscul de a suferi un AVC creşte mai mult decât dublu atât la bărbaţi cât şi la femei.

- Sexul masculin are un risc mai mare de a face AVC. Raportul bărbaţi/femei este 1,25. Pentru că femeile au o durată de viaţă mai mare, numărul femeilor care decedează anual prin AVC este mai mare decât cel al bărbaţilor.

- Ereditatea este o realitate de necontestat. Există familii în care frecvenţa AVC este foarte mare, dar cauzele sunt multiple: obiceiuri alimentare, modul de viaţă. Există cu siguranţa şi o determinare genetică plurifactorială.

- Rasa, etnia pare că influenţează frecvenţa AVC. Studiile privind acest aspect sunt eterogene şi inomogene, fapt care nu permite concluzii definitive. Câteva studii în SUA arată că există o frecvenţă mai mare a AVC la negri şi hispanici decât la albi. La asiatici decesul prin AVC este mai mare decât prin accidente coronariene

Factori de risc pentru AVC - influențabili

- Hipertensiunea arterială este cel mai important factor de risc pentru toate tipurile de AVC. La pacienţi corect trataţi frecvenţa tuturor AVC scade cu 38%, iar a celor mortale scade cu 17%. HTA determină microangiopatia hipertensivă cauză a unor AVC ischemice de tip lacunar şi a hemoragiilor intracerebrale profunde. Pe de altă parte, iniţiază, creşte viteza de evoluţie a leziunilor aterosclerotice şi complicaţiile acestora, fapt pentru care creşte riscul AVC pe vase mari.

- Bolile cardiace au pe de-o parte factori de risc comuni cu cele cerebrale, dar sunt frecvent cauza unor AVC. FiA, valvulopatiile, endocarditele, infarctul miocardic determină în mod direct cardioembolii şi pe de-altă parte prin modificări ale debitului cerebral participă alături de alte leziuni la apariţia unor leziuni ischemice cerebrale.

- Alterările lipidelor plasmatice cresc frecvenţa AVC. Între acestea sunt: creşterea LHL colesterolului şi trigliceridelor, scăderea HDL colesterolului. Valoare ţintă a LDL colesterolului este în profilaxia primară a AVc este sub 100mg/100 ml ser şi a HDL peste 50 mg/100ml ser. În profilaxia secundară, valoarea ţintă a LDL este 70mg/100 ml ser. Alte studii arată că în profilaxia secundară valoarea ţintă a LDL colesterolului este jumătate din cea pe care pacientul o prezintă în momentul AVC.

- Diabetul zaharat determină creşterea riscului aterogenic. În studiul Framingham subiecţii cu scăderea toleranţei la glucoză au avut un risc dublu de AVC faţă de cei cu toleranţă normală la glucoză.

Fisiere in arhiva (1):

  • Accidentul Vascular Cerebral Ischemic - Principii de Profilaxie Diagnostic si Tratament.docx

Alte informatii

Universitatea din Oradea Facultatea de Medicină și Farmacie Specializarea: Balneofiziokinetoterapie și Recuperare