Asfixii Mecanice

Lect.Univ.Dr. Ionescu- Radu Mihaita Eugenintervenii in cadrul acestuia

Prin asfixie se înţelege, în mod obişnuit, acea stare patologică a organismului determinată de lipsa oxigenului. Deoarece în perioada de început a medicinei vechii anatomişti considerau că aerul circulă prin vaselele de sânge, iar atunci când nu mai puteau percepe pulsul erau de părere că aerul nu mai pătrunde în organism, au asociat sintagma asfigmos (fără puls) privării de oxigen.

Procesul respirator se desfăşoară în trei etape:

I. etapa de aport, în care aerul atmosferic încărcat cu oxigen (aer

inspirat) pătrunde prin orificiile respiratorii (nasul şi gura), străbate

căile aeriene (nasofaringe, laringe, trahee, bronhii şi ramificaţiile

acestora) pentru a ajunge în plămâni, la ultima diviziune a conductelor

aerifere, alveolele pulmonare - o serie de formaţiuni dilatate, în formă

de balon sau boabă de strugure.

II. etapa de transport, ce presupune, aşa cum indică şi denu-

mirea, transportul gazelor în dublu sens, prin intermediul sângelui.

III. etapa de utilizare, ce presupune folosirea oxigenului pentru „respiraţia celulară" a fiecărui ţesut sau organ, concomitent cu produ¬cerea de CO2.

Scăderea concentraţiei de oxigen (hipoxie) sau absenţa O2 (ano-xie) se poate produce în oricare din etapele procesului respirator mai sus menţionate; astfel, în funcţie de etapa în care survine perturbarea funcţiei respiratorii, se pot deosebi:

1. anoxii de aport (anoxii anoxice); în aceste cazuri, cantitatea

de O2 care ajunge la plămâni (de fapt la alveola pulmonară) este

insuficientă sau absentă. Anoxiile de aport pot fi provocate de cauze:

• neviolente (patologice): pneumonii, bronhopneumonii, tumori (de laringe) etc., deci diverse boli care împiedică desfăşurarea normală a ventilaţiei;

• violente (asfixii), care au ca mecanism scăderea/absenţa oxige¬nului în aerul inspirat sau imposibilitatea efectuării inspiraţiei.

2. anoxii de transport; în această situaţie, deşi cantitatea de O2

care pătrunde în plămân şi străbate bariera alveolo-capilară este sufici-

entă necesităţilor organismului, sângele nu-şi poate îndeplini funcţia

de transportor (al oxigenului). La rândul lor, anoxiile de transport pot

fi:

• anoxii stagnante, atunci când sângele care a preluat oxigenul de la nivelul plămânului nu circulă cu viteză normală (viteza de circu¬laţie a sângelui este foarte redusă), datorită unor disfuncţii cardio¬vasculare (insuficienţă cardiacă, colaps etc.).

• anoxii anemice, generate de totalitatea situaţiilor în care can¬titatea de sânge (de fapt numărul total de hematii şi, în consecinţă, cantitatea de hemoglobină) este redusă: hemoragii masive, boli ale sângelui cu distrucţii eritrocitare etc.

3. anoxii de utilizare (anoxii histotoxice) ce se caracterizează

prin imposibilitatea celulelor de a folosi oxigenul adus de sânge, altfel

în cantitate suficientă; anoxiile histo-toxice pot recunoaşte cauze

violente (intoxicaţii cu acid cianhidric, barbiturice etc.) sau cauze neviolente (modificări de pH în alcaloze sau acidoze). În aceste forme de anoxie sângele venos conţine o cantitate crescută de O2, având caracter de sânge arterial, ceea ce face ca lividităţile cadaverice să capete o coloraţie roşietică-deschisă, „vie".

Asfixiile sau anoxiile de aport de cauză violentă, care fac obiectul de studiu al medicinei legale, pot fi clasificate astfel:

- asfixii mecanice: prin comprimarea - gâtului

- toraco-abdomnială

- asfixii chimico-atmosferice

- asfixii hipokinetice.

Asfixiile mecanice

A. Elemente introductive

Asfixiile mecanice însumează totalitatea formelor de anoxie anoxică (de aport) de cauză violentă, prin care este împiedicată (în mod mecanic) pătrunderea aerului - cu o concentraţie normală de oxigen - prin căile respiratorii, până la nivelul alveolelor pulmonare.

A.În funcţie de modul în care se realizează asfixia, se pot deosebi:

(1) asfixii mecanice prin comprimare:

- fie a gâtului: spânzurare, strangulare, sugrumare;

- fie toraco-abdominală.

(2) asfixii mecanice prin obstrucţia căilor respiratorii: sufocare, înecare, diverşi corpi străini.

B. În funcţie de intervalul de timp în care se instalează moartea,se pot întâlni:

(1) forme supraacute, în care decesul survine foarte rapid, prin mecanism neuro-reflex; în urma stimulării formaţiunilor nervoase din zonele recunoscute ca reflexogene se poate produce, aproape instan¬taneu, abolirea funcţiei cardiovasculare şi a celei respiratorii, fără a se mai instala simptomatologia specifică lipsei de oxigen.

(2) forme acute, în care datorită lipsei de oxigen celulele nervoa¬se mor după aproximativ 5 minute (perioada medie de timp în care nu se produc leziuni anoxice ireversibile la nivelul celulei nervoase); în aceste forme de asfixie mecanică moartea este explicată prin meca¬nismul anoxic al privării de oxigen ce stă la baza leziunilor ireversi¬bile, în special la nivel cerebral;

(3) forme subacute, în care predomină mecanismul vascular, ceea ce face ca simptomatologia să fie dominată de manifestările determinate de creşterea concentraţiei bioxidului de carbon, iar moartea să se instaleze mai lent.