Bioterorismul

Bioterorismul este definit ca eliberarea intentionata de virusuri, bacterii sau alti agenti cu scopul de a imbolnavi sau ucide oameni, animale sau plante.

Bioterorismul este un subiect de discutie din ce in ce mai frecvent abordat in intrega lume, la nivel politic, medical, social. Desi termenul de "atac bioterorist" ar sugera un conflict armat, in aceasta situatie particulara forta militara nu are putere de contracarare, apararea venind din partea sistemului medical. Prin urmare, maniera de interventie medicala in cazul unui atac bioterorist ocupa locul central al discutiilor, pe plan organizatoric, logistic dar si etic. Estimarile gravitatii consecintelor unui atac bioterorist sint departe de a fi optimiste, deoarece chiar un atac localizat ar putea provoca o epidemie globala, motiv pentru care omenirea trebuie sa fie pregatita pentru o astfel de eventualitate.

Agenţii biologici industriali pot fi împărţiţi în trei categorii, în funcţie de cât de uşor pot fi împrăştiaţi şi daunele care le provoacă (îmbolnăvire sau chiar moarte).

Agenţii din categoria A

Includ organisme şi toxine cu gradul de risc cel mai ridicat la adresa oamenilor şi a securităţii naţionale deoarece:

- pot fi uşor împrăştiaţi sau transmişi de la om la om;

- rata mortalităţii este foarte ridicată şi au impact asupra sănătăţii majorităţii oamenilor;

- pot provoca panică în rândul oamenilor şi distrugeri/dezmembrări sociale;

- necesită acţiuni speciale pentru pregătirea populaţiei în scopul apărării împotriva acestora.

Din această categorie fac parte cele mai periculoase microorganisme pentru sănătatea publică: antraxul, ciuma, botulismul, febra hemoragică virală, variola, tularemia (provocată de viruşi ca Ebola, Marburg, Lassa, Machupo).

Agenţii din categoria B

- sunt destul de uşor de împrăştiat/eliberat;

- rata îmbolnăvirii este moderată, iar rata mortalităţii este scăzută;

- necesită supravegheri sporite ale laboratorului din cadrul Centrului de Control al Infecţiilor şi monitorizări deosebite în eventualitatea unei îmbolnăviri.

Din această categorie fac parte următorii agenţi biologici: bruceloza, toxina epsilon, otrăvirea mâncărurilor (cu viruşi ca: Salmonella, Escherichia Coli, Shigella), răpciuga, Melioidosis, Psittacosis, febra Q, toxina de ricin, enterotoxina staphilococă B, febra tifoidă, encefalitele virale (encefalita cabalină venezueleană, encefalita cabalină estică, encefalita cabalină vestică), otrăvirea apelor (cu viruşi ca holera).

Agenţii din categoria C

Includ potenţialii agenţi patogeni care ar putea fi modificaţi în scopul împrăştierii lor în atmosferă, apă sau prin intermediul hranei. Aceşti agenţi patogeni:

- sunt uşor de găsit;

- sunt uşor de produs şi uşor de răspândit/împrăştiat;

- au potenţial pentru o rată a îmbolnăvirii sau a mortalităţii mare şi un impact major asupra sănătăţii oamenilor.

Din această categorie fac parte virusul Nipah sau virusul Hanta.

Bolile şi micro-organismele cele mai pericu¬loase pentru sănătatea publică sunt: variola, antraxul, ciuma botulismul (Toxina botulinică), tularemia (Francisella tularensis) şi febrele hemora¬gice (filovirusii/ arenavirusii).

I. Vaccinarea impotriva agentilor biologici

Din multitudinea de agenti care ar putea fi folositi ca arme biologice, in prezent virusul variolei detine o "pozitie privilegiata" in cadrul discutiilor. Din acest motiv, ma voi apleca asupra aspectelor etice implicate de vaccinarea, in ipoteza sau realitatea unui atac bioterorist, folosind ca exemplu virusul variolei si virusul Ebola, un alt agent biologic de temut.

Variola este o boala de etiologie virala, cu rate mari de deces, considerata cea mai de temut boala infecto-contagioasa umana. Din analiza cazurilor de variola produse inainte de eradicarea acestei boli, s-a constat o rata de deces de circa 30%. Se estimeaza ca variola a ucis intre 300 si 540 milioane de oameni din intreaga lume numai in secolul XX. Variola a fost eradicata in intrega lume, dupa declaratia oficiala a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in anul 1980, printr-un program de vaccinare international, considerat un "triumf al sanatatii publice globale". Dupa ce s-a obtinut eradicarea bolii, vaccinarea populatiei impotriva variolei a fost oprita, nemaifiind necesara ca activitate de preventie. Ultimul caz de variola produs in mod natural a fost inregistrat in Somalia, in anul 1977, la 10 ani dupa lansarea, de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii, a programului de eradicare globala a bolii prin vaccinare.

Folosirea virusului variolei intr-un atac bioterorist ar avea efecte catastrofale, existind sanse foarte mari ca sa se produca o veritabila epidemie globala, in conditiile in care mare parte din populatia lumii nu a fost niciodata vaccinata, iar imunitatea dobindita de cei care au fost vaccinati s-a diminuat considerabil in timp, la care se adauga mobilitatea crescuta si rapida a populatiei in conditiile societatii contemporane.

La momentul actual, se apreciaza ca riscul unui atac terorist cu virusul variolei este redus datorita accesului dificil la virus precum si a dificultatilor tehnice de diseminare a acestuia .

Vaccinul impotriva variolei are una dintre cele mai mari rate de complicatii dintre toate vaccinurile existente, acestea variind de la efecte usoare ca: febra, cefalee, dureri articulare (complicatii care se remit fara urmari in 2-4 zile), pina la encefalita (1/200.000-300.000 cazuri), afectiuni cardiace (miocardita) si deces. Desi comparate cu dezastrul provocat de o epidemie aceste efecte adverse par nesemnificative, asumarea lor prin vaccinare generala a populatiei, in absenta unei amenintari clare, devine exagerata.

Vaccinarea impotriva variolei, spre deosebire de vaccinarea obisnuita (in care exista riscul de reactii adverse doar pentru individul vaccinat) implica o serie de riscuri atit pentru cel vaccinat cit si pentru cei din jur. Vaccinul anti-variolic este "viu", ceea ce inseamna ca individul vaccinat este practic "infectat", astfel incit dupa vaccinare el poate raspindi "infectia" si la alte persoane, aspect deosebit de riscant in conditiile in care in prezent in lume a crescut semnificativ proportia persoanelor cu imunitate compromisa (de ex. persoane cu organe transplantate, persoane infectate cu HIV etc). Desi riscul infectarii altor persoane de catre un individ vaccinat pentru variola este considerat destul de scazut, el apare nejustificat atunci cind riscul unui atac cu acest virus este doar presupus.

In aceste conditii vaccinarea impotriva variolei devine problematica sub aspectul populatiei careia sa i se adreseze (vaccinarea intregii populatii sau doar a anumitor grupe populationale cu "risc", cum ar fi personalul medical, personalul militar etc) dar si sub aspectul modului in care ar trebui efectuata (obligatorie sau la cerere, voluntara).