Combaterea Biologică a Dăunătorilor prin Utilizarea Autocidiei și Luptei Hormonale

AUTOCIDIA

METODA AUTOCIDA

Metoda autocidă sau genetică, utilizată în protecţia plantelor, are la bază principiul incompatibilităţii genetice sau a efectelor depresive a unei populaţii sterilizate prin iradiere sau chimic faţă de o populaţie fertilă existentă în natură (KNIPLING, 1955).

Prin factori letali conţinuţi în substanţa ereditară a indivizilor iradiaţi aceştia fac ca ouăle rezultate din împerecherea cu populaţia normală să fie sterile.

Utilizând fenomenul „mutaţiilor letale dominante” a lui MULLER (1927) care arată experimental că ovulele fecundate de sperma provenită de la masculi iradiaţi devin sterile, SEREBROVSKI (1940) a dovedit că prin introducerea de indivizii iradiaţi (cu translocaţie de cromozomi) în populaţiile naturale din aceeaşi specie , are loc reducerea densităţii numerice a acesteia.

KNIPLING (1955) a fost primul care a dovedit eficienţa practică a acestei metode utilizând masculi iradiaţi ai muştei Cochiliomya homnivorax Coq. (dăunător al animalelor cornute din America de Nord), pentru combaterea acestui dăunător din insulele Curaçao. În prezent metoda autocidă se foloseşte cu succes pentru combaterea acestei muşte în florida şi în statele SV ale SUA.

KNIPLING (1964) a elaborat un model care reflectă dinamica populaţiei naturale sub influenţa lansărilor de masculi sterili în 5 lansări a 9 000 000 indivizi (în 5 generaţii).

Din tabelul 1 rezultă că populaţia fertilă din natură se reduce în cele 5 lansări de masculi sterili , în mod considerabil Într-un alt model teoretic acelaşi autor demonstrează că prin combinarea efortului sterilizant de 90% cu reducerea de 9 % rezultată ca urmare a raportului dintre populaţiile sterile şi cele fertile este posibilă obţinerea unui efect depresiv mult mai mare.

Tabel 1

Generaţia Nr. de insecte

fertile Nr.de insecte

sterile Raportul

insecte fertile/

insecte sterile Nr. de insecte

Reproducătoare

Genitori 1 000 000 9 000 000 9 :1 100 000

F1 500 000 9 000 000 18 : 1 26 316

F2 131 580 9 000 000 68 : 1 1 907

F3 9 535 9 000 000 944 : 1 10

F4 50 9 000 000 180 000 : 1 0

Autocidia sau metoda genetică se bazează pe principiul autodistrugerii speciei dăunătoare, cu ajutorul unor măsuri aplicate de om, cum sunt: sterilizarea fizică, sterilizarea chimică şi manipularea genetică. În acest scop se folosesc indivizi sterilizaţi sau cu gene letale ori cu potenţial scăzut de înmulţire insecte transmiţătoare de boli etc. Pe această cale se dereglează caracterele ereditare, iar prin împerecherea indivizilor rezultaţi, se obţine o descendenţă neviabilă sau poate lipsi

Tabelul 2

Dinamica populaţiei unei specii de insecte expusă la diferite tipuri de combatere, cu un indice de proliferare de 5x (După KNIPLING, 1964)

Generaţiile Fără combatere Combatere cu un

agent letal (insecticid)

la nivel de 90% Combatere cu un

agent sterilizant

la nivel de 90% Combatere ptiu lansarea masculilor sterili 9: 1 la prima generaţie

Genitori 1 000 000 1 000 000 1 000 000 1 000 000

F1 5 000 000 500 000 50 000 500 000

F2 25 000 000 250 000 2 500 131 580

F3 125 000 000 125 000 125 9 535

F4 125 000 000 62 500 6 50

F5 125 000 000 31 250 0 0

OBTINEREA STERILITATII IN DESCENDENTA

Sterilitatea în descendenţă se obţine pe două căi:

Pentru ca metoda autocidă să poată fi introdusă în practică, este necesar ca speciile ce urmează să fie astfel combătute, să se poată înmulţi în condiţii de laborator. În prezent este posibil să se înmulţească pe medii nuttitive asrtificiale, următoarele specii europene: Laspeyresia pomonella L., L. molesta Busk., Mamestra brassicae L., Phorbia antiqua Meig, Ceratitis capitata Wied., precum şi unele specii dăunătoare din depozite de produse agroalimentare (Calandra, Acanthoscelides, Sitotroga, Plodia, ş.a.).