Ergoterapia - terapia ocupațională și ergoterapia

Terapia ocupationala si ergoterapia

Terapia ocupationala si ergoterapia sunt metode de tratament nemedicamentoase care au rol important in reabilitarea si reinsertia socio-profesionala a bolnavilor cu dizabilitati functionale.

Viziunea integratoare asupra omului privit ca fiinta sociala, ca entitate complexa bio-psiho-sociala a determinat cerinta metodologica pentru cuprinderea unitara a diferitelor forme de terapie in plan biologic, chimioterapic si psihoterapic.

Daca avem in vedere faptul ca sensul oricarui demers terapeutic este de restitui omului bolnav pe langa sanatatea fizica si psihica si conditia psihosociala a normalitatii, intelegem de ce metodele terapeutice complexe cum ar fi de neconceput fara terapiile sociale in care se incadreaza ca elemente distincte terapie ocupationala si ergoterapie. Numai prin actiunea lor complexa si complementara se parcurge drumul necesar de la recuperarea fizica, biologica la reintegrarea sociala si profesionala.

Intelesul sintagmei de terapie ocupationala deriva din cuvintele care o compun:

- ocupatia reprezinta ideea de activitate in care te implici, te angajezi si participi efectiv si motivat;

- terapia insemnand tratamentul unei boli, al unei dizabilitati sau unui handicap.

Terapia ocupationala este arta si stiinta directionarii individului bolnav spre participarea la anumite activitati pentru a-si reface, intari sau imbunatati performantele, spre a facilita insusirea acelor abilitati si functii care sunt necesare pentru adaptare si productivitate si diminuarea sau corectarea patologiei, pentru mentinerea starii de sanatate.

Problema fundamentala a terapiei ocupationale este de mentinere si dezvoltare a capacitatilor, de a realiza satisfacator pentru sine si pentru altii diverse activitati si de a invata sa se controleze pe sine si mediul inconjurator.

Obiectivele terapiei ocupationale constau intr-un program ce vizeaza ca finalitate cresterea increderii in sine, cresterea independentei in activitatea a pacientului, reintegrarea in mediul familial, social si profesional, deci de a oferi clientului conditia psihosociala a normalitatii.

In sfera cerintelor de baza a programelor de terapie ocupationala se pot mentiona urmatoarele exigente:

1. necesitatea de a asigura un program activ prin ocuparea integrala a timpului bolnavului;

2. cuprinderea in programul de activitate a unor elemente de socio-terapie

intr-un ansamblu armonios de actiuni recuperatorii cu continut similar sarcinilor de munca, cum ar fi ergoterapia, cultterapia, meloterapia, artterapia.

Deoarece aceste activitati se desfasoara mai ales in grup- grup care are valente sanogenetice de a induce sanatatea- prin acestea se realizeaza extinderea sferei de relatii interumane si de interactiune in grup, ceea ce constituie un deziderat menit sa confere clientului echilibru, sentiment de independenta si libertate de actiune, capacitate de initiativa. Aceasta presupune drept cerinta diminuarea ponderii terapeut-pacient, a caracterului ei uneori autoritar si amplificarea rolului grupului.

Istoria si evolutia terapiei ocupationale si a ergoterapiei isi gaseste radacinile in antichitatea greco-romana prehipocratica cand se considera ca exercitiile fizice, masajul, baile, jocurile, sportul care contin si un aspect social elibereaza spiritul de problemele bolii. Parerea se mentine si se dezvolta in evul mediu, accentuandu-se ca exercitiile moderate ca si munca usoara, lejera sunt arme in arsenalul terapeutic si in regulile generale de igiena.

In medicina moderna se releva pregnant rolul terapiei ocupationale in reabilitarea sociala si restaurarea valorilor morale.

Rolul profesiei de practician al terapiei ocupationale este de a dezvolta insusiri, calitati, abilitati, beneficiarii fiind persoane care au intampinat probleme ale capacitatii de functionare in orice perioada a dezvoltarii individuale, fizice sau psihice.

Spectrul de actiune al terapiei ocupationale include probleme fizice, deci ale corpului, psihice- la bolnavii psihici, cognitive, psihologice si psihosociale. Practicianul terapiei ocupationale invata principiile generale aplicabile tuturor acestor dizabilitati.

Domeniul de aplicare si activitate a practicianului de terapie ocupationala este de la pediatrie pana la sectiile de geriatrie, intr-o paleta larga de metode ce variaza de la o consultatie unica pana la cure de tratament, pe termen scurt pana la reabilitare si ajustare pe termen indelungat.