Etica în transplantele de organ

Descoperirile stiintifice medicale din ultimii ani, precum si dezvoltarea

tehnologică din acest domeniu, au dus la realizări inimaginabile care, însă, pot

afecta profund modul de viată si gândire din societatea umană.

Epoca transplantarilor experimentale de organe a fost deschisa de catre carell, Ullman, Florescu(1902) care fac primele transplantari de rinichi la caine, ulterior urmata si de transplantarea altor organe. Epoca clinica incepe cu Muray si Merill in 1964, cand se face prima transplantare de rinichi la om, continuand spectaculos prin transplantarea cardiaca din Capetown in 1967.

Este lesne de inteles ca aceste evenimente medicale nu au trecut neobservate de opinia publica; dimpotriva acestea au generat o serie de discutii si controverse pe plan mondial. Au aparut puncte de vedere diferite, atat pe plan medical cat si pe plan moral, filozofic-religios etc.

Transplantul de organe este o activitate medicală complexă prin care sunt

înlocuite, în scop terapeutic, organe, tesuturi sau celule, din organismul uman,

compromise din punct de vedere functional, cu structuri similare sănătoase.

Fiind metodă exceptională de tratament, transplantul este justificat după ce s-au

epuizat toate celelalte forme si modalităti de tratament.

Transplantul de organe, tesuturi sau celule presupune prelevarea acestora de

la un donator si implantarea lor la un primitor. Prelevarea este recoltarea de

organe, tesuturi sau celule umane sănătoase morfologic si functional, în vederea

realizării unui transplant. Transplantul este implantarea organului, tesutului sau

celulelor, în scop terapeutic, în organismul unui om bolnav.

Prelevarea organelor, tesuturilor si celulelor de origine umană se pot face atât

de la donatori vii sau da la donatori decedati.

Organe prelevate de la indivizi in viata

Prelevarea de la donatorii vii se face de la persoane majore, cu capacitate de

discernământ, după obtinerea prealabilă a consimtământului informat, scris,

liber si expres al acestora, după informarea lor de către medic, asistentul social

sau alte persoane cu pregătire de specialitate, asupra eventualelor riscuri si

consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultate din actul

prelevării, donatorul putând reveni asupra consimtământului dat până în

momentul prelevării. Donarea se face in scop umanitar, are caracter altruist si nu

constituie obiectul unor acte si fapte juridice sau urmarea unei constrângeri de

natură fizică sau morală. Este interzisă prelevarea de organe, tesuturi si celule de

la minori, cu exceptia prelevării de celule stem hematopoietice, cu

consimtământul minorului si cu acordul scris al ocrotitorului legal. Refuzul scris

sau verbal al minorului împiedică orice prelevare.

Din punct de vedere deontologic este absolut obligator ca indicatia de transplant sa fie stabilita cu precizie stiintifica, adica sa reprezinte ultima sansa de supravietuire a primitorului, dupa epuizarea tuturor celorlalte mijloace terapeutice Simplul interes stiintific nu va putea in niciun caz sa justifice o astfel de interventie. Medicul este obligat sa cantareasca, sa compare riscurile pentru donator cu sansele de success ale viitoarei grefe, astfel ca sacrificial sa nu ramana fara rezultat.

Organe prelevate de la cadavru

Prelevarea de la donatorii decedati se face numai cu consimtământul scris a

cel putin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea

ordine: sot, părinte, copil, frate, soră sau persoana autorizată în mod legal.

Prelevarea se poate face fără consimtământul membrilor familiei, dacă, în timpul

vietii, persoana decedată si-a exprimat optiunea în favoarea donării, printr-un act

notarial de consimtământ pentru prelevare. Prelevarea nu se poate face sub nici

o formă, dacă, în timpul vietii, persoana decedată si-a exprimat deja optiunea

împotriva donării, printr-un act de refuz al donării, avizat de medicul de familie.

Sondajele recente de opinii efectuate in unele tari au aratat ca imensa majoritate a oamenilor nu se opun prelevarilor de organe de la un cadavru. Totusi aceasta prelevare este interzisa cand se poate compromite o autopsie medico-legala, cand defunctul a decedat in urma unui accident de munca, sau cand se stie in mod percis ca decedatul si familia s-ar fi opus prelevarii daca ar fi fost consultati.

Transplantul de organe pare a fi o tehnica tot mai accesibila si utila in rezolvarea unor maladii aparent incurabile sau in remedierea unor maladii genetice. Lipsa donatorilor insa ramane una dintre cele mai importante probleme. Compatibilitatea si necesitatea unei trieri riguroase a pacientilor dupa criterii etice si sociale impuse de conditiile socio-economice dar si de datoria morala fata de pacient si fata de societate sunt alte norme care se autoimpun.

Tehnica transplantului de organe se bucura de o buna reglementare in tara noastra. Anonimatul, compatibilitatea si fazele terminale ale bolilor par a guverna cerintele efectuarii transplantului de organe.

Numarul mic al organelor disponibile pentru acest tip de interventii face imposibila satisfacerea tuturor cererilor. De aceea, se impune o triere riguroasa si prioritara a beneficiarilor dupa criterii socio-economice si etice. Criteriile stabilite de comisiile de bioetica nu tin cont de obiceiurile habituale ale pacientului (consum de droguri sau alcool) sau de transplantul de organe de la populatii vulnerabile, de genul detinutilor ce au comis crime impotriva umanitatii.

Se observa diferente legislative importante in ceea ce priveste acordul prezumat.

In Austria orice persoana ajunsa in moarte cerebrala devine donator de organe indiferent de acceptul familiei sau de nationalitate. In aceasta tara se pune un foarte mare accent pe acordul prezumat. Spre deosebire de Austria, in Romania legea transplantului de organe prevede ca necesar acordul informat pentru prelevarea de organe de la rude in cazul pacientului aflat in moarte cerebrala.