Eutanasia - argumente pro și contra

Definirea conceptului de eutanasie provine din greaca veche, (eu-bun, armonios; thanos-moarte), introdusă pentru prima dată în 1620 de omul politic, savantul şi filozoful englez Francis Bacon (1561-1626), în lucrarea “Novum Organum”2, adversar al scolasticii şi partizan al metodei experimentale, el făcea în acea lucrare o nouă clasificare a ştiinţelor. Sensul baconian al utilizării cuvântului avea o tentă filozofică şi nu pragmatică, semnificaţia de "moarte bună, liniştită, fericită" putându-se referi la atmosfera din jurul celui care moare.

Eutanasia este o problemă de carrefour între ştiinţele umaniste, medicină şi religie. Exista o mare diversitate de opinii privind conţinutul conceptului de eutanasie si definiţia noţiunii. Ca instituţie si concept, referitor la sfârşitul vieţii, eutanasia are un pronunţat caracter multidisciplinar preocupând ştiinţe ca tanatologia, deontologia, antropologia, bioetica, biodreptul, psihologia medicală şi sociologia medicală. Prin consultarea unei vaste bibliografii în limba română, franceză, italiană si engleză, s-au reţinut peste 50 de definiţii privind eutanasia. Una din definiţiile actualmente aflate in circulaţie este "uciderea din milă a unei persoane, pentru a-i suprima în mod radical suferinţele extreme, sau pentru a-i cruţa pe copiii anormali, pe bolnavii incurabili sau pe bolnavii psihici lipsiţi de angrenarea în realitate de prelungirea unei vieţi de suferinţă (uneori pentru mulţi ani), care reprezintă, pe deasupra, o povara grea pentru familie şi societate"3.

Necesitatea eutanasiei a apărut din sentimentul de milă faţa de cei aflaţi în suferinţă, pentru care viaţa înseamnă o conectare continuă la diverse aparate care să menţină în mod artificial funcţiile vitale şi pentru care medicina actuală nu are soluţii terapeutice, iar prognosticul este un sfârşit inevitabil şi apropiat5.

Pentru a justifica această practică, susţinătorii eutanasiei aduc drept argumente1 :

a) argumentul compasiunii - se susţine că atunci când un pacient este confruntat cu o situaţie de mizerie intolerabilă şi suferinţă provocate de o boală incurabilă, ar fi mai blând să-l ajuţi să-şi sfârşească viaţa decât să-l laşi să trăiască şi să sufere în continuare. Astfel se propune eutanasia ca o compasiune pentru persoana a cărei viaţă a devenit de nesuportat ;

b) argumentul dreptului de a muri - conform acestuia, o persoană cu o boală incurabilă, care îi cauzează durere şi suferinţă ce nu pot fi îndepărtate prin vreun mijloc disponibil, are dreptul de a cere sfârşirea chinurilor. Acest drept de a-ţi clama moartea este adeseori privit ca parte a dreptului la autonomie, prin care pacientul are dreptul de a lua hotărâri în legătură ;

c) argumentul progresului social - se pretinde că societatea ar avea o obligaţie de eugenie de a-i elimina din cadrul ei pe cei care nu fac faţă din punct de vedere fizic şi mintal. Punctele de vedere se bazează pe teoria utilitaristă cunoscută sub numele de darvinism social. În anii ’20 era destul de populară, dar după consecinţele politicii sociale şi rasiale din Germania Nazistă ea şi-s pierdut susţinătorii. Teoria se mai utilizează totuşi pentru a justifica eutanasia copiilor sever handicapaţi şi a adulţilor cu demenţă severă sau stare vegetativă persistentă ;

d) argumentul necesităţii economice - în ultimi ani au fost tot mai numeroase cazurile de stare vegetativă persistentă, ceea ce a dus la recunoaşterea marilor costuri pentru îngrijirea medicală şi socială ale celor care ar putea fi candidaţi pentru eutanasie. Într-adevăr costul îngrijirii acestui tip de pacienţi poate fi foarte mare, iar motivaţiile susţin că legalizarea şi trecerea la efectuarea eutanasiei ar putea permite ca unele sume să fie redistribuite în folosul

îmbunătăţirii în alte sectoare a serviciilor medicale pentru populaţie.

Oponenţii eutanasiei arată faptul că aceasta nu are justificare etică întrucât în primul rând, datoria unui medic este de a nu face rău (primum non noccere)1 :

a) eutanasia este prea radicală - ea distruge o problemă în loc să o rezolve. Sfârşind viaţa pacientului, îl privează pe acesta de speranţă şi de orice posibilitate de a regreta sau de a se răzgândi. În cazul durerilor intolerabile, ea distruge întregul sistem nervos în loc să distrugă doar locul de percepţie a durerii ;

b) eutanasia nu are justificaţie etică - există un principiu etic al totalităţii care îngăduie sacrificarea unei părţi de dragul întregului. Nu există un principiu invers - de a sacrifica întregul de dragul unei părţi. Cu siguranţă că acesta ar fi ilogic şi non-etic ;

c) eutanasia este inadmisibilă legal - datorită posibilităţilor de abuz, majoritatea ţărilor nu au legalizat-o până în prezent. Acest pericol a fost dedus prin extrapolarea situaţiei din Anglia unde, după legalizarea avortului s-au făcut abuzurilor de avort. Este de aşteptat ca să nu se poată ţine în frâu explozia de cazuri de eutanasie pe principiul slippery slope (al pantei lunecoase ;

d) eutanasia este greu de pus în practică - diferitele scheme de eutanasie, inclusiv cele britanice sugerau că eutanasia va fi dusă la îndeplinire de medici. Totuşi medicii au o formaţie în scopul păstrării vieţii şi nu a distrugerii ei. Probabil că nu se vor găsi prea mulţi doctori care să dorească să fie cunoscuţi drept călăii pacienţilor lor, deoarece aceasta ar submina relaţia lor medic pacient ;

e) euthanasia devine tot mai puţin necesară - când s-au avansat ideile ce susţineau eutanasia în anii ’30, nu erau cunoscute conceptul şi practica medicinei paliative. Medicii nu aveau îndrumătoare practice şi nu aveau experienţă în algeziologie şi în îndepărtarea altor simptoame neplăcute date de bolile incurabile. Nu era încă înţeles mecanismul acţiunii opiaceelor în controlul durerii, iar alte metode şi medicamente nu se cunoşteau.