Eutanasia - o problemă de etică medicală

1.Eutanasia – cu ce avem de a face… ?

1.1.Problema definirii conceptului de eutanasie

Asa cum observa si Philippa Foot in articolul sau, intr-unul dintre cele mai utilizate dictionare englezesti, Shorter Oxford English Dictionary” definitiile care apar pentru termenul de eutanasie par sa fie insuficiente pentru explicarea cazurilor reale. Cele trei definitii sunt: (a) O moarte usoara si linistita, (b) mijloacele de a obtine o moarte usoara si linistita si (c) actiunea de a produce o moarte usoara si linistita. Obiectia pe care o aduce Philippa Foot acestor definitii este ca nici unul din cele trei intelesuri – si, am putea adauga, nici cel obtinut prin unificarea acestora – date eutanasiei, nu descrie sensul pe care il are termenul in utilizarea sa comuna, ci ca fiecare nu face decat sa surprinda un aspect particular al eutanasiei. Exista o parere unanima printre filosofi si chiar printre medici, ca nu exista – inca o definitie a eutanasiei, care sa fie larg acceptata, ci numai anumite incercari de a impune puncte de vedere, interpretari asupra acestei actiuni. Articolul Philippei Foot nu face nici el exceptie, astfel ca pe parcursul sau autoarea va incerca sa clarifice anumite puncte din definitia termenului si, in final, sa propuna, daca nu o definitie, oricum anumite conditii care nu trebuie incalcate atunci cand se va da o definitie a eutanasiei.

Exista mai multe metode prin care eticienii cauta sa defineasca termenul de eutanasie. Cel mai adesea, actul eutanasic este definit mai intai ostensiv, dandu-se mai multe exemple si specificandu-se care dintre acestea reprezinta cazuri de eutanasie si care sunt doar aparent de acest tip (in realitate fiind fie cazuri de sinucidere, fie de crima). James Rachels1 procedeaza chiar in acest mod. Pentru a distinge intre cazurile de eutanasie veritabila si celelalte cazuri cu care ar putea fi confruntate, Rachels ofera cinci particularitati ale cazului de eutanasie in forma sa cea mai limpede. Astfel, putem vorbi de un caz de eutanasie daca:

1. Pacientul a fost omorat in mod deliberat;

2. Pacientul era pe patul de moarte (ar fi murit oricum);

3. Pacientul avea dureri atroce (terrible pain);

4. Pacientul a cerut sa fie omorat;

5. Omorarea sa sa fie un act de compasiune, adica motivul – pentru care pacientul este omorat – sa fie acela de a impiedica suportarea unor dureri acute si inutile de catre acesta si de a-i oferi posibilitatea de a avea parte de o “moarte buna” (good-death) sau, macar, pe cat de buna se poate obtine in circumstantele respective.

Prima reactie pe care o putem avea fata de aceste caracteristici ale definitiei actului eutanasic este aceea ca, de exemplu, un copil care s-a nascut cu o malformatie inoperabila, care il face sa cunoasca dureri insuportabile sau sa se chinuie fara speranta, nu poate avea parte de o “moarte buna” deoarece nu este indeplinit punctul (4) – nou nascutul nu poate cere sa moara. Asa cum vom vedea mai tarziu acest caz este acela de eutanasie non-voluntara2. Iar daca se accepta ideea provocarii mortii prin procura – Philippa Foot aduce in discutie si acest caz in articolul sau – atunci, in cazul celor care ar fi in coma sau care nu ar putea comunica, ar avea loc o incalcare (sau cel putin sunt destule sanse ca ea sa se produca) a drepturilor individuale. Pe de alta parte, in cazul celor mentionati mai sus, ar fi destul de greu de verificat uneori daca acestia sufera cu adevarat sau se afla numai in stare de inconstienta. Si, ca sa mergem si mai departe este destul de greu de stabilit in situatiile concrete ce inseamna “dureri atroce” sau “dureri inutile” de care bolnavul trebuie scapat. Aceste expresii sunt destul de vagi, iar interpretarea lor – in functie de persoana care o face – poate merge de la durerea de masele si pana la cazurile intr-adevar exceptionale de dureri acute in fata carora medicina este neputincioasa (cazul lui Lilian Boves, de exemplu).

Philippa Foot observa ca ambele determinari semantice ale termenului sunt limitate, iar unele dintre ele chiar inexacte putand face ca experiente inumane, acte de genocid (precum exterminarea evreilor de catre Hitler) sau acte de crima sa poata fi trecute sub numele de eutanasie.

Din pacate insa, nici acest mod de a defini eutanasia – prin amendarea repetata a unor definitii comune sau formale – nu este imuna la obiectii. De exemplu, i se poate reprosa ca nu detine un criteriu indeajuns de stabil pentru a face distinctia dintre bine si rau, dintre permisibil moral si inacceptabil. A spune ca definitia eutanasiei este incompleta sau inexacta pentru ca i se potriveste cazul “Programului eutanasic T-4” nazist, inseamna sa acceptam ca sistem de referinta pentru evaluarea morala a unui fapt, tot un fapt, singura deosebire dintre ele fiind aceea ca valoarea morala a celui din urma este cunoscuta (ca fiind buna sau rea). Cu alte cuvinte, este destul de periculos sa facem aprecieri, din punct de vedere moral, ale actiunilor noastre folosind drept criteriu de acceptare/respingere tot un fapt si nu un principiu. Daca am face astfel, ar fi posibil ca intr-un stat (imaginar) a carui politica ar fi rasismul si antisemitismul, proiectul eutanasic al lui Hitler sa fie perfect acceptabil si, astfel, definitiei din dictionar sa nu i se poata aduce nici o obiectie3.

Desi nici una dintre cele doua metode exemplificate pana acum nu asigura definirea actului eutanasic astfel incat sa acopere si cazuistica relevanta pentru cazurile de eutanasie, dar sa faca si distinctia dintre cele veritabile si cele doar asemanatoare cu actul eutanasic, totusi fiecare dintre ele are avantajul de a fi accentuat o trasatura esentiala a definirii eutanasiei. Prima metoda este axata pe stabilirea cat mai fidela a extensiunii termenului – determinarea limitelor in care se afla cazuistica relevanta pentru eutanasie; cea de a doua metoda pune accent pe caracterul intensional al definitiei – sensurile care pot fi utilizate astfel incat definitia eutanasiei sa fie atat coerenta in constructia sa, dar si coerenta cu restul sistemului etic din a carui perspectiva aceasta problema este discutata. Luand in considerare ambele metode de definire a eutanasiei, cred ca se pot identifica trei trasaturi esentiale ale acesteia, elemente particulare care trebuie sa faca parte din definitia unui act eutanasic:

1. Exista un agent al actului eutanasic si un pacient (beneficiar) al acestuia;

2. Actul eutanasic este intentionat (facut in mod deliberat) si in cunostinta de cauza asupra consecintelor sale posibile;

3. Agentul actioneaza in vederea apararii interesului si spre binele pacientului.

Fara indoiala, aceste trei elemente propuse mai sus nu contureaza complet cadrul in care trebuie sa se construiasca o definitie adecvata a eutanasiei. Aceste caracteristici sunt numai necesare,

dar nu si suficiente pentru acesta. Ceea ce vreau sa spun, este ca aceste trei caracteristici sunt suficiente pentru a ne asigura ca o crima, o sinucidere sau un act de genul celui facut de catre nazisti evreilor nu vor putea fi “confundate” cu un act eutanasic; in schimb aceste trei conditii trebuie completate astfel incat cazuistica relevanta pentru actul eutanasic sa poata fi, in acest mod, acoperita. Astfel se asigura minimul necesar – din punctul de vedere al intensiunii – si maximul posibil – din punctul de vedere al extensiunii – pentru definitia eutanasiei. In cele ce urmeaza in acest capitol, voi cauta ca prin distinctiile intre diferitele tipuri de acte eutanasice, sa delimitez cat mai strict extensiunea si sa nuanteze cat mai putin intensiunea definitiei cautate.

1.2. Pentru cine actionam?

In articolul sau, Philippa Foot considera ca exista anumite conditii strict necesare pentru o definire corecta a actului eutanasic:

a. Actul eutanasic se face in vederea binelui si pentru pacient (for his sake);

b. Actul eutanasic trebuie considerat ca un bine, ca un eveniment pozitiv pentru pacient.

De fapt, cea de-a doua conditie ar putea fi derivata din prima: cel putin in cazul eutanasiei voluntare este suficient sa ne asiguram ca pacientul solicita procedura eutanasica, sa ne asiguram ca el este in deplinatatea facultatilor sale mintale si ca este decis sa urmeze aceasta procedura, pentru a putea fi siguri ca pacientul stie ce este bine pentru el3 si ca, asadar, satisfacerea cererii sale ar fi un bine pentru acesta, un eveniment pozitiv. In cazul eutanasiei non-voluntare, insa, nu este suficienta indeplinirea primei conditii pentru ca si cea de-a doua sa fie indeplinita in mod automat; in cazul eutanasiei involuntare se pune chiar sub semnul intrebarii prima conditie, iar verificarea indeplinirii celei de-a doua este, in cel mai bun caz imposibila si, in cel mai rau caz – atunci cand desi pacientul solicita sa fie lasat in viata este supus procedurii eutanasice – ambele conditii sunt incalcate.Ceea ce pare sa sustina Foot este, deci, urmatorul lucru: cele doua conditii trebuie sa asigure intensiunea minimala si caracteristica a actului eutanasic.