Evaluarea Echilibrului în Hemiplegie

EVALUAREA ECHILIBRULUI IN HEMIPAREZA

Fiziologia cerebelului:VESTIBULOCEREBELUL

Reprezintă arhicerebelul si cuprinde:lobul floculondular,o mica parte din vermis si regiunea intermediara a lobului posterior. Primeşte aferenţe de la analiz. vestibular prin tractul vestibulo-cerebelos si de la analizatorul optic prin tractul tecto-cerebelos.

Rol: - în repartiţia tonusului muscular în vederea asigurării echilibrului si participă la mişcările globului ocular asociate reflexelor de redresare statice şi stato-kinetice.

Leziuni ale arhicerebelului determină: tulburări de echilibru, tulburări de mers, astazie - mers cu o bază de susţinere lărgită.

Cerebelul

Tulburarile complexe induse de accidentele vasculare cerebrale traduse clinic prin hemiplegie se asociaza frecvent cu alterari ale echilibrului static si dinamic, exprimate in timpul mentinerii pozitiei asezat, in ortostatism si in derularea mersului. Aceste tulburari sunt datorate atat alterarii balantei dintre musculatura agonista si antagonista in cadrul principalelor lanturi cinematice ale membrelor hemicorpului plegic (in principal la nivelul membrului inferior), cat mai ales prin alterarea mecanismelor de integrare senzitivo-motorie la nivel subcortical si cortical, cu implicatie directa asupra functiei de coordonare-control-echilibru.

Echilibrul este dat de baza lui de susţinere = suprafaţa poligonului format de toate punctele exterioare ale acelui corp ce se sprijină pe plan.

Echilibrul este:

-stabil: centrul de greutate coborât şi linia centrului de greutate cade în centrul poligonului de susţinere;

-instabil: centrul de greutate urcă pe linia centrului de greutate ce se deplasează spre marginea suprafeţei de susţinere;

-indiferent: centrul de greutate rămâne mereu la aceeaşi înălţime şi poziţie faţă de suprafaţa de sprijin deşi corpul se mişcă.

Postura este cea care menţine echilibrul (un corp este în echilibru când suma tuturor forţelor care acţionează asupra unui corp este zero) şi stabilitatea (un sistem este stabil când scos din starea de echilibru el se reîntoarce la ea fără să cadă). Ea se referă atât la corpul în întregime cât şi la diferite segmente ale sale (cea mai simplă mişcare voluntară a unui segment comportând şi ajustarea tonusului postural al segmentului mobilizat, acţiune ce precede mişcarea propriu-zisă şi modularea permanentă în timpul mişcării a tonusului musculaturii sinergiste, antagoniste şi care asigură postura), mai ales când acel segment se găseşte sub influenţa gravitaţiei.

Mecanismul controlului postural nu este complet elucidat, acceptându-se unanim rolul feed back-urilor somato-senzitive, vestibulare, acustice şi vizuale.

Unii autori (Horak, Cordo, Nasher) consideră că există engrame ale unor “strategii dinamice de menţinere a posturii corpului”, atât la nivelul segmentelor corpului care iau contact cu suprafaţa de sprijin + cele ale lanţului kinetic respectiv, cât şi una globală a corpului în spaţiu, rolul principal revenind, în acest caz, trunchiului.

Echilibrul şi stabilitatea corpului sunt cazuri particulare ale marelui proces integrativ care este controlul-coordonare:

a) controlul muscular reprezintă abilitatea de a activa un grup limitat de UM ale unui singur muşchi fără a fi activaţi şi alţi muşchi (nu implică şi capacitatea de inhibiţie pentru muşchii vecini)

b) coordonarea este procesul care rezultă din activarea unor scheme de contracţii ale mai multor muşchi cu forţe, combinări şi secvenţe apropiate şi cu inhibiţia simultană a tuturor celorlalţi muşchi, în scopul realizării acţiunii dorite (reprezintă, de fapt, o combinare a activităţii unui număr minim de muşchi în cadrul unei scheme de mişcare continuă, lină, în ritm normal, cu forţă adecvată pentru executarea unei acţiuni)

O întreagă gamă de afecţiuni pot perturba acest proces şi, implicit echilibrul (balance-ul) şi stabilitatea corpului. Acest lucru va avea importante repercusiuni asupra activităţilor individului. În acest sens definirea noţiunilor, a mecanismelor generatoare şi a testării lor sunt elemente esenţiale în vederea recuperării disfuncţionalităţilor:

a) echilibrul şi stabilitatea presupun:

Echilibrul: un corp este în echilibru când suma tuturor forţelor care acţionează asupra unui corp este zero, la om fiind procesul complex care interesează recepţia şi organizarea imputului senzorial, ca şi programul şi execuţia mişcărilor, elemente ce asigură postura dreaptă, adică menţinerea permanentă a CG în cadrul bazei de susţinere (abilitatea de a menţine sau a mobiliza corpul fără a cădea);

Stabilitatea: un sistem este stabil când scos din starea de echilibru el se reîntoarce la ea fără să cadă;

b) echilibrul dinamic este rezultatul a 3 factori (diversele mişcări ale noastre putându-ne aduce la limita de stabilitate sau dincolo de ea în dezechilibru):

-individul cu capacităţile sale anatomo-funcţionale;