Hepatitele Virale

Introducere

Hepatitele virale sunt boli ale ficatului cauzate de virusuri. Se deosebesc trei forme clinice: hepatita A, hepatita B şi hepatita C. Primele două sunt cele mai frecvente. Trebuie amintit că, pe lângă acestea se întalnesc (rar) hepatitele produse şi de alte virusuri: Ebstein-Barr, citomegalic, herpetic (mai ales în perioada neonatală), coxsackic, febra galbenă, leptospiroza etc.

Inflamaţie a ficatului legată de o infecţie virală. Leziunile ficatului din cursul hepatitelor virale sunt cauzate de două tipuri de atingene care se conjugă: o atingere directă prin virus şi o atingere indirectă prin reacţie imunitară, anticorpii pacientului, produşi pentru a apăra organismul împotriva virusului, atacând şi propriul ficat.

Virusuri responsabile

Două feluri de virusuri sunt în cauză: virusurile hepatotrope, care ating aproape exclusiv ficatul, şi cele pentru care atingerea hepatică nu constituie un element al bolii. Printre primele, cele hepatotrope, se deosebesc virusurile A, B, C, D şi E.

- Virusul A, cauzatorul hepatitei A, cel mai anodin, nu duce la evoluţia bolii spre cronicizare. Contaminarea se face pe cale digestivă prin apă, materii fecale şi contaminarea fructelor de mare.

- Virusul B este cauzatorul hepatitei B, care evolueaza, de asemenea, de cele mai multe ori, in mod favorabil, trecerea la cronicitate nefiind observabila decat in 3-5% din cazuri. Modul de transmisie este sexual, sangvin (in cursul transfuziilor sau al utilizării seringilor intrebuinţate îndeosebi de catre toxicomani) sau feto-matern (de la mama la fetus).

- Virusul C, individualizat mai de curând, este responsabil de hepatita C, care pare mai gravă decât formele A şi B, cu trecerea la cronicizare într-un anumit număr de cazuri.

- Virusurile D, E sunt individualizate încă şi mai de curând decât virusul C.

- Alte virusuri care afectează ficatul, hepatita nefiind atunci decât unul dintre polii infecţiei, sunt virusul lui Epstein-Barr, agentul mononucleozei infecţioase, şi citomegalovirusul, care infectează celulele sangvine. Diverse virusuri (ai gripei, rubeolei sau arbovirusuri) pot antrena şi ele, între altele, hepatite.

Simptome si semne

Perioadele de incubaţie sunt variabile: de la 15 la 45 zile pentru hepatita A şi de la 45 la 160 zile pentru hepatita B. Perioada zisă de invazie, care durează între două şi şase zile, se caracterizează printr-un sindrom pseudogripal: febră, dureri articulare şi musculare, uneori erupţie cutanată şi adesea o senzaţie puternică de oboseală. Faza zisă icterica se traduce prin aparitia unei ingălbeniri de o intensitate variabilă cu urine închise la culoare şi scaune decolorate, oboseală persistentă, pierdere a poftei de mâncare, greţuri. Unele hepatite virale trec total neremarcate.

Diagnostic

Diagnosticarea se face pe baza dozărilor sangvine. Unele semne sunt comune tuturor hepatitelor: creşterea masivă a transaminazelor (enzime hepatice), dovedind distrugerea celulelor ficatului. Altele îndrumă spre o infecţie virală: creşterea numărului de limfocite fără creşterea numărului altor globule albe, polinuclearele. În sfârşit, serologiile specifice permit să se identifice virusul în cauză.

Evoluţie

Majoritatea hepatitelor virale sunt benigne, cu vindecare completă şi spontană într-o lună sau două; doar câteva forme sunt grave, fie dintr-o dată (rare forme fulminante), fie de cele mai multe ori cand evolueaza spre cronicizare cu riscul cirozei şi cancerizării. În formele obişnuite, faza de regresie este inaugurată printr-o creştere importantă a volumului urinar. Toate simptomele dispar spontan fără nici o sechelă.

Hepatitele grave, chiar fulminante, antrenează în aproximativ 4 cazuri din 1000, şi indeosebi în ce priveste virusul B şi virusul C, o evoluţie severă cu semne de insuficienţă hepatică (confuzie mintală, encefalopatie, hemoragii) necesitând transferarea într-un serviciu de reanimare, chiar grefa hepatică de urgentă în cazul distrugerii totale a ficatului.

Hepatitele cronice persistente au o evoluţie mai lungă, simptomele subzistând timp de mai mult de 6 luni. Ele cer o supraveghere particulară a funcţiilor hepatice şi a markerilor sangvini ai virusului. Vindecarea este totusi posibilă.

Hepatitele cronice active, definite printr-o evoluţie pe mai mult de 6 luni şi prin caracteristici histologice, ca cele cu virusuri B şi C în principal, reprezintă între 3 şi 10% din hepatitele virale. Riscul îl constituie survenirea unei insuficienţe hepatice şi apariţia, cu timpul, a unui cancer al ficatului.