Hidrocefalie

Hidrocefalia poate apărea fie când se produce prea mult lichidul cefalorahidian (LCR), fie când este împiedicat să circule sau

să fie reabsorbit.” Termenul „hidrocefalie” provine din două cuvinte grecești ”Hidro” inseamna apa, iar “cephalus”, cap, asta inseamna “apa la cap”. De fapt, „apa” este LCR, un lichid clar care este produs în permanență în cavitățile sau ventriculii din interiorul creierului. El trece de la un ventricul la celălalt (patru la număr) prin căi înguste, apoi circulă în jurul suprafeței creierului – o parte din el merge de asemenea și în măduva spinării – și este absorbit înapoi în circuitul sanguin. Absorbția are loc prin vene specializate din interiorul craniului care au o suprafață asemănătoare unei site. Deși mult mai lent decât circulația sângelui, LCR este produs, circulat și reabsorbit în mod constant.

Aspectele anatomice şi morfopatologice a Hidrocefaliei.

Porţiunea centrala a SN este alcatuită din encefal şi măduva spinării. Acesta e protejat de craniu şi respectiv de coloana vertebrală. Între encefal si craniu se află 3 foiţe membranare suprapuse ce formeaza meningele (Dura Mater, arahnoida şi Pia Mater). De asemenea în interior prezintă nişte cavităţi numite ventriculi. Prin spaţiul subarahnoidian şi prin ventriculi circulă lichidul cerebrospinal LCS. El este secretat la nivelul plexurilor coroide din ventriculii laterali si are rol de protecţie, participind la menţinerea unui mediu constant biochimic si la realizarea transferului unor substante nutritive spre encefal. LCR din ventriculii laterali se scurge, prin doua orificii largi în ventriculul III, numite orificiile lui Monroe. Din acesta, prin apeductul Sylvius, LCS ajunge în ventriculul IV. Din acest ultim ventricul, LCS işi încheie circulaţia şi iese prin trei orificii mici în spatiul subarahnoidian ce inconjoară creierul si maduva spinării. Realizînd circulaţia prin ventricule LCR este reabsorbit de către vilozitaţile arahnoidiene şi redirecţionat către sistemul sangvin. Deoarece LCR este produs în mod continuu, la apariţia unui blocaj va începe să se acumuleze în partea de sus a acestei obstrucţii. Cantitatea de fluid acumulată va conduce la lărgirea

ventriculilor şi la mărirea presiunii exercitate în creier. Această condiţie este cunoscută sub denumirea de hidrocefalie.

Obstrucţia căilor de circulaţie a LCR apare cel mai adesea în interiorul ventriculilor, dar, poate să apară oriunde în sistemul ventricular: fie în interiorul pasajelor înguste ce conectează cei patru ventriculi între ei, fie în locul de unde LCR părăseşte ventriculul IV şi trece în spaţiul subarahnoidian.

De exemplu, datorită structurii sale lungi şi înguste, apeductul Sylvius este vulnerabil la blocaje sau obstrucţii. Într-un astfel de caz, LCR ar ramâne blocat şi nu şi-ar mai putea continua curgerea în ventriculul IV şi mai departe. La fel, dacă de exemplu cele trei orificii mici prin care LCR iese din ventriculul IV în spaţiul subarahnoid nu se dezvoltă, sau nu se dezvoltă aşa cum trebuie ori se obstrucţionează din varii motive,

curgerea lichidului cefalorahidian poate fi blocată. Hidrocefalia de acest fel este denumită hidrocefalie noncomunicantă pentru că ventriculii nu mai oferă pasaje libere de trecere a LCR în spaţiul subarahnoid.

În unele cazuri de hidrocefalie, LCR curge liber prin ventriculi, dar odată ajuns în spaţiul subarahnoidian curgerea sa este împiedicată pe măsură ce trece deasupra suprafeţei creierului. În alte cazuri, vilozităţile arahnoidiene sunt blocate şi nu se produce resorbţia adecvată. Deoarece ventriculii rămân deschişi şi comunică liber între ei, în cazurile descrise mai sus, se vorbeşte despre hidrocefalie.