Infecțiile asociate actului medical

Infectia nozocomiala(IN) se defineste ca o infectie contractata ulterior internarii in spital sau in alte unitati sanitare cu paturi,indiferent de profilul medical sau chirurgical al acestora.

Conform criteriilor adoptate de Societatea Romana de Epidemiologie, pentru ca o infectie sa fie considerate ca nozocomiala trebuie sa nu existe dovada ca infectia era prezenta sau in incubatie in momentul internarii in spital.

Termenul de IN este deseori substituit in practica medicala cu cel de infectie intraspitaliceasca, infectie iatrogena sau infectie incrucisata.

Incidenta globala a IN este apreciata la 3,5-15%, cu o medie de 6,5%.

Sectoarele medicale cu cel mai mare risc sunt:

- Sectiile de terapie intensive

- Sectiile de chirurgie/arsuri

- Sectiile de hematologie/oncologie

Prevalenta dupa forma clinica: infectiile urinare 40%, infectiile prin cateter 25%, pneumonii 20%, infectii ale plagilor operatorii 15%. In functie de agentii patogeni:

- Agenti patogeni Gram- E. coli 25%; Pseudomonas 15%;

- Coci Gram pozitivi S. aureus 15%;

- Agenți patogeni multirezistenți Staphilooccus, Klebsiella,Enterobacter,Acinetobacter; Pseudomonas, fungi

Conditiile necesare de aparitie a IN sunt: terenul receptive prin varsta si boala, agentul pathogen, caile de acces ale agentului patogen in organismcu un teren biologic deficitar, consecutive unor interventii terapeutice. Cei mai afectati sunt pacientii de varste extreme (sugarii, copiii mici, varstnicii),malnutritii, bolnavii cronici(diabet zaharat, ciroza, neoplazii)sau cu deficit imunitar( infectia cu HIV), care au o receptivitate marita la microorganismele patogene.

In urma cresterii duratei de viata prin aplicarea unor mijloace terapeutice mai eficiente se inregistreaza prelungirea supravietuirii unui numar mare de persone ”cu risc” a caror aparare antiinfectioasa este deficitara si care devin victime facile pentru flora de spital.

Infecțiile intraspitalicești sau nosocomiale (IN) reprezintă o importantă problemă de sănătate publică, fiind o cauză a morbidității și mortalității pe plan mondial, cu un deosebit impact economic și uman, prin prelungirea perioadei de internarea și creșterea costurilor. Aceste aspecte pot fi cauzate de creșterea aglomerării umane, frecvența tot mai mare a deficitelor imunitare (grupe de vârstă cu risc crescut, comorbidități, tratamente), emergența rezistenței bacteriene la antibiotice.

Prevalența cea mai înaltă a IN s-a evidențiat în unitățile de terapie intensivă. Atât țările dezvoltate, cât și cele cu un venit economic scăzut se confruntă cu povara infecțiilor nosocomiale.

Cele mai frecvente IN sunt infecțiile plăgilor chirurgicale, infecțiile tractului urinar, infecțiile căilor respiratorii inferioare și infecțiile de la nivelul fluxului sanguin.

Agenții patogeni responsabili pentru IN variază în funcție de patologia pacientului, de tipurile de servicii medicale, dar și de la țară la țară, putând fi de natură bacteriană, virală sau fungică, din mediul spitalicesc; aceste microorganisme prezintă un grad ridicat de rezistență la tratamentul antimicrobian specific și se răspândesc foarte ușor în organismul uman.

Diagnosticul și interpretarea rezultatelor de laborator trebuie realizate cu multă atenție, mai ales în cazul culturilor bacteriene, când trebuie să se facă diferențierea între o colonizare simplă bacteriană și o cultură bacteriană patogenă.

Tratamentul IN va fi stabilit în funcție de etiologia infecției și de susceptibilitatea germenilor patogeni la agenții antimicrobieni. Din cauza creșterii rezistenței antimicrobiene se recomandă utilizarea judicioasă a antibioticelor (conform rezultatelor testelor de susceptibilitate și a răspunsului clinic), ca doză și durată optimă a antibioterapiei, astfel încât să se reducă cât mai mult apariția rezistenței antimicrobiene.

Programele de luptă contra IN trebuie să cuprindă atât activitățile de supraveghere și prevenire, cât și de formare a personalului. Supravegherea continuă, alături de programele de control al infecțiilor nosocomiale nu numai că duc la scăderea acestora, dar, de asemenea, contribuie la o mai bună prioritizare a resurselor și a eforturilor pentru îmbunătățirea asistenței medicale. Toate aceste activități trebuie să fie susținute la nivel național și regional.