Îngrijirea Pacienților cu Ocluzie

CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

1.1 ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv este alcătuit din organe la nivelul cărora se realizează digestia alimentelor şi, ulterior, absorbţia lor. În acelaşi timp, la nivelul ultimului segment al tubului digestiv, rectul, se realizează eliminarea resturilor neabsorbite, prin actul defecaţiei.

Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, fiind o cavitate virtuală, când gura este închisă, şi reală, când gura este deschisă. Este despărţită de arcadele alveolo-gingivo-dentare în două părţi: vestibulul şi cavitatea bucală propriu-zisă.

Vestibulul bucal este un spaţiu în formă de potcoavă, limitat între arcade, pe o parte, buze şi obraji, pe de altă parte. Cavitatea bucală propriu-zisă este delimitată înainte şi pe laturi de arcadele alveolo-gingivo-dentare, în sus de bolta palatină, care o separă de fosele nazale, în jos de planşeul bucal pe care se află corpul limbii şi glanda sublinguală. Posterior, cavitatea bucală comunică cu faringele prin istmul gâtului, circumscris superior de vălul palatin, pe margini de pilierii anteriori (arcurile anterioare), iar în jos de limbă.

Limba este un organ musculo-membranos mobil, care, pe lângă rol în masticaţie şi deglutiţie, are rol şi în vorbirea articulată, în supt şi ca organ de simţ, datorită prezenţei, la nivelul acesteia, a papilelor gustative. Limba prezintă un corp situat în cavitatea bucală şi o rădăcină spre faringe. La exterior, limba este acoperită de mucoasa linguală, care se continuă cu mucoasa bucală, având în structura sa un epiteliu pluristratificat, pavimentos, necheratinizat. Pe faţa dorsală (superioară) a limbii şi pe marginile ei se găsesc papilele linguale, care îi oferă un aspect catifelat.

Dinţii sunt organe dure ale aparatului masticator, având rol şi în vorbirea articulată. La om, există două dentiţii, una temporară (dentiţia de lapte), care numără 20 de dinţi, şi cea de-a doua permanentă, 32 de dinţi.

Faringele este un conduct mosculo-membranos, dispus de la baza craniului până în dreptul vertebrei C8 , unde se continuă cu esofagul. Are forma unui jgheab deschis anterior, care se îngustează de sus în jos, cu lungimea de 15 cm. Cavitatea faringelui este divizată în trei etaje: nasofaringele sau rinofaringele, bucofaringele sau orofaringele şi laringofaringele.

Esofagul este un canal musculo-membranos prin care bolul alimentar trece din faringe spre stomac. Limita lui superioară corespunde vertebrei C7, iar cea inferioară orificiului cardia prin care esofagul se deschide în stomac. În traiectul său străbate regiunea cervicală, toracală, diafragmul şi ajunge în abdomen, terminându-se în stomac. Esofagul descrie, în traiectul său, curburi, unele în plan sagital, altele în plan frontal. Lungimea sa este de 25 cm.

Structura sa dinspre suprafaţă spre interior cuprinde:

-adventiţia: este o tunică conjunctivă care se continuă în sus cu adventiţia faringelui. Are în structura sa ţesut conjunctiv lax;

-tunica musculară: este formată dintr-un strat de fibre longitudinale la exterior şi un strat de fibre circulare la interior. În treimea superioară a esofagului, fibrele musculare sunt striate, în timp ce în treimea inferioară fibrele striate sunt înlocuite de fibre netede;

-tunica submucoasă: este bine dezvoltată la nivelul esofagului şi conţine glande esofagiene de tip acinos, ce secretă mucus care uşurează înaintarea bolului alimentar;

-tunica mucoasă: are culoare albicioasă şi prezintă cute longitudinale care se şterg prin distensia esofagului, cauzată de trecerea bolului alimentar.

Stomacul se prezintă ca o porţiune dilatată a tubului digestiv, fiind situat în etajul supramezocolic al cavităţii abdominale, între splină şi ficat. În stare de umplere are 25 cm, iar gol 18 cm. Capacitatea lui este de 1300-1500 cm3 . Stomacul are forma unui “J”, cu o porţiune verticală mai lungă şi cu una orizontală mai scurtă. Stomacului i se descriu două feţe (anterioară, posterioară), două margini, denumite curburi (curbura mare la stânga, convexă, şi mică, la dreapta, concavă) şi două orificii (cardia şi pilorul). Cele două feţe ale stomacului sunt acoperite de peritoneu, care, ajuns la nivelul curburilor, se reflectă pe organele vecine, formând ligamente.

De pe mica curbură, prin reflexia peritoneului, se formează micul epiploon (ligamentul gastro-duodeno-hepatic) care leagă mica curbură de faţa inferioară a ficatului. De pe marea curbură, prin reflectarea peritoneului, se formează ligamentele: gastro-diafragmatic, care leagă marea curbură de diafragm,, ligamentul gastro-splenic, între marea curbură şi splină, şi ligamentul gastro-colic, între marea curbură şi colonul transvers, ce se leagă de marele epiploon.

Faţa anterioară a stomacului prezintă o porţiune superioară, care corespunde peretelui toracic, şi una inferioară, care corespunde peretelui abdominal. Porţiunea toracală vine în raport cu diafragmul şi cu coastele 5-9 din partea stângă. În porţiunea abdominală, faţa anterioară a stomacului vine în raport cu lobul stâng al ficatului, iar mai lateral cu peretele muscular al abdomenului.

Faţa posterioară a stomacului, prin intermediul unui diverticul al cavităţii peritoneale, numit bursa omentală, vine în raport cu rinichiul stâng, suprarenala stângă, corpul şi coada pancreasului, splina şi artera splenică.

Orificiul cardia, prin care stomacul comunică cu esofagul, este pe flancul stâng al vertebrei T11. Orificiul pilor, prin care stomacul comunică cu duodenul, se află în dreptul flancului drept al vertebrei L1. Este prevăzut cu sfincterul piloric. Când stomacul este umplut, pilorul coboară şi se deplasează spre dreapta. Sfincterul piloric are consistenţă dură la palpare.

Vascularizaţia stomacului este asigurată de toate cele trei ramuri ale trunchiului celiac: artera hepatică, gastrică stângă şi splenică.

Intestinul subţire este porţiunea din tubul digestiv cuprinsă între stomac şi intestinul gros. În funcţie de mobilitatea sa, intestinul subţire are o primă porţiune fixă, numită duoden, şi o a doua, mai lungă şi mobilă, numită jejuno-ileon. Mobilitatea acestuia din urmă se datorează mezenterului. Lungimea intestinului subţire este de 4- 6 metri, iar calibrul de 4 cm la nivelul duodenului şi de 2- 3 cm la nivelul jejuno–ileonului.

Duodenul este prima porţiune a intestinului subţire şi are o formă de potcoavă, cu concavitatea în sus, în care se află capul pancreasului. Are o lungime de 25 de cm. Începe la nivelul pilorului şi se îndreaptă spre vezica biliară, unde coteşte, devenind descendent. Datorită traiectului său, duodenului i se descriu 4 porţiuni:

-porţiunea superioară, între pilor şi vezica biliară, vine în raport superior şi anterior cu ficatul şi vezicula biliară, posterior cu canalul coledoc şi vena portă, iar inferior cu capul pancreasului;

-porţiunea descendentă, între vezica biliară şi polul inferior al rinichiului drept;

-porţiunea transversă ţine de la polul inferior al rinichiului drept până la flancul stâng al coloanei vertebrale;

-porţiunea ascendentă continuă porţiunea precedentă şi sfârşeşte la flexura duodeno–jejunală.