Îngrijiri postoperatorii

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Medicină
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2428
Mărime: 164.52KB (arhivat)
Publicat de: Vasile Costea
Puncte necesare: 6
chirurgie-ingrijiri postoperatorii

Extras din referat

Pregătirea pre-operatorie + îngrijirile post-operatorii = complex de măsuri a căror aplicare asigură reuşita actului chirurgical.

Alegerea momentului operator:

- după studiul amănunţit al terenului bolnavului, al urgenţei şi necesităţii intervenţiei, amploarea acesteia şi stabilirea riscurilor anestezico-chirurgi¬ca¬le;

- după corectarea celorlalte afecţiuni asociate şi a eventualelor deze¬chilibre, aducând bolnavul într-o stare biologică aptă să facă faţă agresiunii chirurgicale;

- toate aceste măsuri sunt aplicabile la bolnavul cu intervenţie chirurgicală programată.

ÎNGRIJIRI POST-OPERATORII GENERALE

În absenţa complicaţiilor, perioada post-operatorie durează de la câteva zile (chirurgie laparoscopică) până la 7-10 zile (chirurgie deschisă); se suprapune intervalului de la sfârşitul intervenţiei chirurgicale până la părăsirea spitalului.

Trebuie luate măsuri care să prevină sau să trateze unele incidente sau accidente post-operatorii imediate sau precoce, favorizând o însănătoşire rapidă a pacien¬tului prin recu¬perarea funcţiilor vitale periclitate de traumatismul chirurgical.

1. Întoarcerea bolnavului la pat

Se face cu brancardul, de preferinţă însoţit de medicul anestezist care asigură securitatea funcţiei respiratorii şi cardio-vasculare, până la salonul destinat urmăririi post-operatorii a bolnavului. Acest salon să fie amplasat într-un loc liniştit al secţiei, cu o temperatură de cca. 20ºC, slab iluminat, cu lenjerie curată pe patul încălzit electric sau cu sticle cu apă caldă ce vor fi îndepărtate când bolnavul este aşezat în pat.

Poziţia bolnavului în pat → adaptată tipului de anestezie şi de intervenţie chirurgicală:

- anestezie rahidiană → decubit dorsal fără pernă sau chiar uşor Trendelenburg;

- anestezie generală → se recomandă decubit lateral, cu membrul inferior de deasupra flectat şi faţa spre pernă, pentru ca în caz de vărsătură bolnavul să nu aspire conţinutul gastric.

Se supraveghează trezirea bolnavului, cu revenirea stării de conştienţă, a sensibilităţii şi a motilităţii.

După trezire, bolnavul va fi aşezat în poziţia pe care o suportă cel mai bine; se recoman¬dă poziţia Fowler (permite o relaxare a musculaturii membrelor inferioare şi abdo¬me¬nu¬lui, mişcările respiratorii se pot efectua mai uşor).

Posibilele complicaţii postoperatorii imediate sunt anunţate de:

- modificările coloraţiei tegumentelor sau mucoaselor,

- modificările temperaturii exterioare a corpului,

- apariţia unei stări de agitaţie sau persistenţa unui calm prelungit.

2. Combaterea durerii postoperatorii

Sunt folosite două tipuri de substanţe:

- analgetice majore (opiacee, derivate şi succedanee ale morfinei),

- analgetice minore (neopiacee).

Se mai practică:

- tehnici de analgezie regională: rahianestezie sau anestezie peridurală continuă;

- alte tehnici: acupunctură.

Opiaceele sunt analgeticele de elecţie pentru combaterea durerii post-operatorii imedia¬te; sunt folosite obligatoriu cel puţin în primele 24 ore post-operator, fiind singurele ca¬pabile să diminueze efectele secundare ale reacţiei simpato-adrenergice.

Efectul cel mai rapid al opiaceelor se obţine prin administrare i.v. → recomandat la bol¬navi cu durere intensă, cu frison, stare de agitaţie, hipertensiune, tahicardie (fenomene induse de o reacţie hipersimpaticotonă intensă).

Frecvent opiaceele se administrează pe cale i.m., o doză asigurând

Preview document

Îngrijiri postoperatorii - Pagina 1
Îngrijiri postoperatorii - Pagina 2
Îngrijiri postoperatorii - Pagina 3
Îngrijiri postoperatorii - Pagina 4
Îngrijiri postoperatorii - Pagina 5
Îngrijiri postoperatorii - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Ingrijiri Postoperatorii.doc

Alții au mai descărcat și

Îngrijirea bolnavului cu ciroză hepatică

Motto: ,,Sanatatea este zestrea si dreptul nostru. Ea este uniunea completa si deplina dintre suflet, minte si corp; acesta nu este un ideal...

Îngrijirea pacientului cu afecțiuni ale aparatului digestiv - Hernia inghinală

ARGUMENT Am ales această temă deoarece, la nivel mondial , defectele primare ramân si azi una dintre cele mai importante probleme de patologie...

Îngrijirea Pacienților cu Ocluzie Intestinală

Introducere Ocluzia intestinală este o stare patologică determinată de oprirea completă şi persistentă a tranzitului intestinal şi în conseciţă,...

Îngrijiri nursing acordate pacienților cu ciroză hepatică

1.1.PREZENTAREA NOȚIUNILOR DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A APARATULUI AFECTAT 1.1.1.ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA FICATULUI Ficatul este o glandă...

Particularități de îngrijire ale bolnavilor cu ciroză hepatică

CAPITOLUL I INTRODUCERE Nursingul înseamna sa ajuti individul ,fie acesta bolnav sau sanatos sa-si afle calea spre sanatate sau recuperare,sa...

Importanța Factorilor de Risc la Pacientul Chirurgical

I. INTRODUCERE I.1 Motivatie – importanta Studii efectuate asupra evolutiei postoperatorii releva un risc inalt inca asociat interventiei...

Activități specifice ale asistentului medical

Activitati specifice ale asistentului medical/moasei in exercitarea profesiei pe teritoriul Romaniei Ocrotirea sanatatii oamenilor muncii din...

Îngrijirea pacienților cu hemoragie digestivă superioară - HDS

CAPITOLUL I. NOTIUNI GENERALE Definitie. Hemoragia digestiva superioara cuprinde toate hemoragiile care provin de la nivelul treimi inferioare a...

Te-ar putea interesa și

Îngrijirea pacientului cu afecțiuni ale aparatului digestiv - Hernia inghinală

ARGUMENT Am ales această temă deoarece, la nivel mondial , defectele primare ramân si azi una dintre cele mai importante probleme de patologie...

Îngrijirea paciențelor cu fibrom uterin

1. MEMORIU EXPLICATIV Nursingul promoveaza sanatatea, previne îmbolnavirile, trateaza bolnavii din punct de vedere somatic si psihic în orice...

Colecistita acută

INTRODUCERE Odată cu evoluția societății moderne, apar la individ boli noi care necesită o abordare medicală diferită. Este demonstrat astăzi că...

Îngrijirea pacientei cu fibrom uterin

NOTIUNI GENERALE DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE ALE APARATULUI GENITAL FEMININ CLASIFICAREA ORGANELOR GENITALE FEMININE Organele genitale feminine...

Amigdalită Cronică

CAPITOLUL I NOTIUNI TEORETICE 1.1. DEFINITIE Amigdalita cronica este o infectie cronica, permanenta si recidivanta a amigdalelor, favorizata de...

Îngrijirea pacienților cu ulcer gastric complicat

I. ARGUMENT În lucrarea de față am încercat să expun rolul asistentei medicale în efectuarea intervențiilor de nursing a bolnavului cu ulcer...

Rolul asistenței medicale în îngrijirea pacientului cu hernie inghinală

I. INTRODUCERE Hernia este o afecţiune foarte frecventa in patologia chirurgicala, fiind situata imediat după apendicita; predomina la bărbaţi in...

Lucrare asistențe medicale - îngrijirea bolnavului operat de coxartroză

CAPITOLUL I 1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a aparatului afectat 1.1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului afectat...

Ai nevoie de altceva?