Insulina

Insulina este un hormon hipoglicemiant care micşorează nivelul glucozei în sânge.

Este secretat de pancreas, iar insuficienţa lui provoacă diabetul.

Ca structură, insulina este un hormon, ce este compus din 2 lanţuri peptidice, formate din 20 - 30 aminoacizi, unite între ele prin 2 legături bisulfidice. Moleculele de insulină sunt asemănătoare la mamifere, astfel încât mulţi bolnavi de diabet sunt trataţi cu insulină extrasă de la porci.

Insulina este sintetizată în insulele lui Langerhans, pancreas, de către celulele-beta. Sinteza acesteia cuprinde câteva etape:

1. endoplasmatic, se transformă în proinsulină;

2. după expunerea proinsulinei la unele endopeptidaze, apare forma matură a insulinei.

Ca şi alte proteine secretorii, insulina este sintetizată sub forma unui precursor, pre-pro-insulină. Proinsulina este transportată din reticulul endoplasmatic în aparatul Golgi unde este transformată în insulină.

Funcţiile insulinei

♦ Metabolismul glucidelor

• Insulina este cel mai important hormon în metabolismul glucidelor. Insulina contribuie în primul rând la micşorarea concentraţiei glucozei în sânge. Aceasta măreşte permeabilitatea membranei celulare pentru glucide.

• Insulina de asemenea participă la transformarea glucozei în glicogen (substanţă de rezervă), şi la depozitarea glicogenului în ficat.

♦ Metabolismul lipidelor

• Insulina participă la sinteza acizilor graşi în ficat, stimulând lipogeneza. Aceasta de asemenea poate inhiba descompunerea lipidelor din ţesutul adipos, prin inhibarea lipazei intracelulare.

♦ Metabolismul proteinelor

3. Insulina are un rol important în sinteza proteinelor, prin creşterea transportului de aminoacizi în cadrul celulelor. Poate astfel accelera sinteza proteinelor în cadrul muşchilor.După gena insulinei, aflată în cromozomul al 11-lea, se formează ARN-ul corespunzător;

• după mARN-ul dat (ARN mesager), este translat un lanţ peptidic, care introdus în reticulul

♦ Alte funcţii

• Poate stimula creşterea organismelor.

Glicemia este factorul reglator principal al secreţiei de insulină. Glicemia à jeun (80-100 mg/dl) este suficientă pentru a declanşa secreţia de insulină. Eliberarea insulinei creşte odată cu glicemia, răspunsul maxim obţinându-se la 300-500 mg/dl.

În afară de glucoză, mulţi alţi factori influenţează secreţia de insulină:

- efect stimulator:

* alte monozaharide uşor metabolizabile ca fructoza, manoza au efect stimulator;

* aminoacizii, în special arginina, lizina şi leucina, stimulează puternic secreţia de insulină;

* GIP (Gastric Inhibitory Polypeptide), polipeptid eliberat de mucoasa duodenală şi jejunală la ingestia de glucoză, stimulează eliberarea de insulină; acţiunea GIP explică constatarea mai veche că glucoza administrată oral este un secretagog mai puternic pentru insulină decât glucoza administrată intravenos.

- efect inhibitor:

* adrenalina, prin α-recepţie, este un inhibitor fiziologic al secreţiei de insulină;

* somatostatina, produsă de celulele D din pancreas, prin acţiune paracrină, inhibă secreţia de insulină;