Protocol de evaluare a pacientului cu leziune de ligament încrucișat anterior

Genunchiul este articulația cea mai afectată de traumatisme, fiind situat supericial, este expusă acțiunii factorilor traumatici și a solicitării funcționale foarte mari.

Ligamentul încrucișat anterior (LIA) se află în interiorul articulației genunchiului, controlând deplasarea anterioară a genunchiului, se opune translației anterioare și rotației interne a tibiei față de femur.

Leziunile de ligament încrucişat anterior se produc cel mai frecvent în timpul unei activităţi sportive, când genunchiul nu poate prelua corect greutatea corpului, încercându-se printr-o mişcare reflexă reechilibrarea. Principalele simptome al acestei leziuni sunt: instabilitatea, durerea, limitarea mișcărilor articulare.

Obiectivele programului de recuperare sunt:

- Combaterea durerii

- Combaterea inflamației

- Creșterea mobilității articulare

- Menținerea/creșterea tonusului muscular

- Refacerea stabilității

Examenul clinic al genunchiului

Examinarea genunchiului se face simetric, pentru a putea compara membrul afectat cu cel sănătos. La inspecție se apreciează forma regiunii (asmietrii, inflamație, deformarea regiunii), aspectul regiunii (plăgi, contuzii).

La palpare se apreciează temperatura regiunii ( în caz de inflamație acută, temperatura regiunii este mai mare), fluctuența (edem, lichid în articulație), prezența și localizarea punctelor dureroase (trigger points).

Evaluarea bilanţului muscular

Evaluarea forţei musculare se realizează prin metode subiective şi obiective, respectiv prin bilanţ muscular, dinamometrie şi miotonometrie. Testingul muscular reprezintă un sistem de tehnici de examen manual pentru evaluarea forţei fiecărui muşschi sau a unor grupuri musculare.

Se măsoară cu panglică centimetrică perimetrul mușchiului cvadriceps, comparativ membrul stâng cu membrul drept. Perimetrul reprezintă circumferinţa unui segment. Unitatea de măsură este centimetrul (cm) şi milimetrul (mm). Tehnica de măsurare: Subiectul stă în picioare, picioarele uşor depărtate, cu greutatea distribuită uniform pe ambele picioare. Perimetrul coapsei se măsoară superior la 1 cm sub pliul fesier, iar medial panglica este poziţionată la jumătatea distanţei dintre trohanter şi epicondilul femoral.

Terapeutul verifică tonusul mușchiului, pacientul efectuând câteva contracții izometrice ale mușchiului. Pentru interpretarea rezultatelor se utilizează o scală cu 6 trepte:

- Forţa 5 (normală): muşchiul poate executa mişcarea pe toată amplitudinea contra unei forţe exterioare (rezistenţă opusă de testator), egală cu valoarea forţei normale. Această ,,normalitate" este apreciată prin comparaţie cu segmentul opus, sănătos, sau dacă şi acesta este afectat, pe baza experienţei testatorului, care va ţine seamă de vârstă, sex, masa musculară, gradul de antrenare fizică a pacientului etc. Forţa aplicată de testator trebuie să fie progresivă, pentru ca pacientul să aibă timp să-şi contracteze la maximum musculatura.

- Forţa 4 (bună): reprezintă capacitatea muşchiului de a deplasa antigravitaţional, complet, segmentul contra unei rezistenţe medii. Se procedează la fel ca in cazul testarii forţei 5, dar cu aplicarca unei rezistenţe mai mici din partea testatorului.

- Forta 3 (acceptabilă): este forţa unui muşchi de a mobiliza complet segmentul contra gravitaţiei (fără altă contrarezistenţă). Pe acest concept al luptei muşchiului contra gravitaţiei se clădeşte de fapt întreg sistemul de apreciere a forţei musculare, deoarece se bazează pe relaţia dintre forţa de presiune a gravitaţiei şi greutatea segmentului respectiv.

- Forta 2 (mediocra): permite muşchiului să mobilizeze segmentul, dar cu eliminarea gravitaţiei. Testarea manuala a fortei 2 cere testatorului să ştie precis cum trebuie poziţionat pacientul şi segmentul respectiv pentru a pune în evidenţă forţa ,,mediocră". Ingeneral se utilizeaza planuri de alunecare, plăci de plastic, lemn talcat etc.

- Forta 1 (schiţată): reprezintă sesizarea contracţiei muşchiului prin palparea lui sau a tendonului sau observarea unei uşoare tremurături a acestuia. Forţa 1 a unui muşchi este incapabilă să mobilizeze segmentul. Evident, nu poate fi sesizată decât contracţia muşchilor superficiali, care pot fi palpaţi.