Refacerea și odihna la sportivi

I . Conceptul de refacere

Refacerea (regenerarea trofică, reechilibrarea biologică) se constituie într-o formă indirectă a pregătirii energetice (bateriile biologice) ale organismului, sărăcit de combustibil fie prin consumuri energetice exagerate, induse de efort, fie prin pierderi crescute de „agenți biologici". ”O refacere reușită nu se oprește aici ci urmărește „supracompensarea" care reprezintă în fond o formă ergotropă de supraîncărcare a acestor baterii, care la momentul respectiv (în competiție) vor fi în măsură să elibereze în organism acest surplus energetic” (Salgău S., 2007, p. 20).

Mai exact, refacerea vizează un ansamblu de mijloace (naturale și artificiale, de natură internă sau externă), care, aplicate rațional, au ca scop restabilirea stării de echilibru a mediului intern și a parametrilor funcționali, la nivelul anterior efortului (homeostazia) și chiar depășirea acestui prag (supracompensația).

Etimologic, conceptul de refacere se referă la:

-Restabilire;

-Aducere la starea anterioară;

- Întărire.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, refacerea este acțiunea de a (se) reface și rezultatele ei. A reface înseamnă: a face din nou ceva , în parte distrus; a se reface (un țesut, un organism); a se regenera, a se aduce din nou la starea în care a fost înainte; - a se însănătoși.

Refacerea urmează legile proceselor de acțiune - postacțiune (efort/oboseală, odihnă/restabilire), în care revenirea parametrilor biologici se face spontan, natural, dar într-o anumită ordine: parametri funcționali, metabolici, hormonali și enzimatici, într-o perioadă de timp cuprinsă între câteva minute și câteva zile. În condițiile sportului contemporan (cu 6-8 ore de antrenament zilnic), refacerea, restabilirea biologică spontană, naturală este insuficientă. O recondiționare biologică incompletă poate cauza stări de oboseală patologică (supraîncordare, supraantrenament). Pentru evitarea acestor stări, pe lângă măsurile de ordin metodologic specifice antrenamentului sportiv, se intervine cu refacere dirijată, care are ca scop accelerarea și facilitarea refacerii naturale.

În procesul de instruire relația efort-odihnă are o importanță considerabilă. Obținerea performanțelor nu este posibilă decât dacă în paralel cu exigențele privind volumul și intensitatea efortului se acționează prin metode și măsuri de refacere, de restabilire a potențialului biologic al sportivului. Prin refacere se înțelege partea componentă a procesului de antrenament care reunește ansamblul mijloacelor naturale sau artificiale, utilizate în scopul accelerării proceselor de reechilibrare a homeostaziei organismului.

Refacerea vizează restabilirea stării de echilibru a mediului intern și a parametrilor funcționali, avute înainte de efort și chiar depășirea acestora, în sensul optimizării lor în cadrul fenomenului de supracompensație. Recuperarea organismului după efort se adresează acelor situații în care, în timpul efortului a fost lezată până la limita fiziopatologicului, integritatea morfo-funcțională a organismului. Susținerea efortului constă în acțiunile întreprinse asupra organismului, în scopul desfășurării efortului fizic cu maximă eficiență și minimă uzură biologică. Dacă se acordă atenție doar parametrilor încărcăturii sau dacă procesele de refacere post-efort sunt deficiente, este inevitabilă o diminuare a rezervelor energetice ale organismului sportivului, ceea ce conduce la o scădere a capacității de performanță. În acest sens, trebuie avut în vedere decalajul temporal dintre efort și refacere, precum și evaluarea influenței exercițiului prealabil asupra efortului ulterior. Privită în acest mod, refacerea reprezintă o rezervă de performanță, dar și o sursă de sănătate și reconfortare după efort.