Referat - Relaxarea

Din punct de vedere biologic relaxarea are dublu înţeles:

Din pct. de vedere al fiziologiei musculare – reprezintă inversul stării de activitate a unui muşchi;

Din pct. de vedere al fiziologiei sistemului nervos – reprezintă inversul stării de tensiune nervoasă (procesul psiho-somatic cu valoare terapeutică de aducere a unui sistem la o stare stabilă de echilibru).

După dicţionarul de medicină Larousse : - este o „ metoda vizând obţinerea unei destinderi prin controlul conştient al tonusului fizic şi mintal cu scopul de a calma tensiunile interne şi de a consolida echilibrul mintal al subiectului”.

Se cunosc 2 tipuri de relaxare:

Relaxarea extrinsecă – pacientul este dependent de un factor extern:

Terapia medicamentoasă – sedative, miorelaxante, neuroplegice etc.;

Masajul sedativ, miorelaxant;

Aparatele de relaxare – masă sau fotolii vibrante, muzică, caldură, culori etc.;

Hipnoza

Relaxarea intrinsecă – prin care se asigură inhibiţia reciprocă psihic şi muşchi, autoindusă de pacient, după ce a fost învăţată şi dirijată de un instructor. Exista 3 mari curente:

Curentul oriental – yoga - India, zen- Japonia, sentis – Iran;

Curentul fiziologic – Edmund Jacobson care se bazează pe conştientizarea contracţiei şi relaxării grupelor musculare în combinaţie cu respiraţia : inspir pe contracţie, expir pe relaxare. Cuprinde 3 etape:

Prologul respirator – 2-4 min, subiectul se concentrează pe respiraţie;

Antrenamentul propriu-zis: contracţie relaxare cu inspir - expir pentru:

Membrul superior drept

Membrul superior stâng

Ambele membre superioare

Membrul inferior drept

Membrul inferior stâng

Ambele membre inferioare

Extensorii trunchiului

Cap

Tot corpul.

Se începe de la rădăcina membrului către extremităţi. Poziţia de lucru a subiectului este în decubit dorsal fără excitaţii din mediul înconjurător, folosind tehnica antigravitaţională, izometria (presiunea braţului/membrului inferior pe pat) sau pendularea (pentru relaxarea umerii-gât)

Revenirea – se cere subiectului să strângă pleoapele, pumnii, să exprime o grimasa, să se întindă, apoi revine treptat în poziţia şezând apoi în ortostatism.

RELAXAREA JACOBSON – TEHNICA DE LUCRU

Subiectul în decubit dorsal, într-un cadru fără zgomot, lumină, sau mirosuri puternice, cu temperatură de confort, fără vestimentaţie neconfortabilă.

Respiră liniştit, amplu şi se concentrează pe respiraţie;

Inspiră şi îşi imaginează corpul ca un balon de săpun ce se ridică, apoi expiră imaginându-şi corpul care devine greu şi se afundă pe planul patului;

Membrul superior drept este relaxat;

Inspiră din nou şi ridică uşor braţul drept ca şi cum ar fi de plumb, cu o senzaţie de greutate, efectuează apnee 5 secunde cu menţinerea ridicată a braţului drept;

Expiră cu un oftat şi relaxează brusc braţul drept lăsându-l să cadă pe pat;

Respiră amplu şi liniştit;

Membrul superior stâng este relaxat urmând apoi acelaşi procedeu descris anterior pentru membrul opus;

Respiră amplu şi liniştit;

Subiectul îşi imaginează apoi ambele membre superioare grele, cufundate în planul patului şi cu imposibilitatea mobilizării lor;

Respiră amplu şi liniştit, imaginându-şi senzaţia de căldură la nivelul membrelor superioare;

Începe apoi relaxarea membrului inferior drept după acelaşi procedeu descris pentru membrele superioare;

Respiră amplu şi liniştit;

Execută apoi procedeul descris pentru membrul inferior stâng;

Respiraţie amplă şi liniştită;

Repetă apoi procedeul pentru ambele membre inferioare simultan;

Respiră amplu şi liniştit, imaginându-şi senzaţia de căldură în membrele inferioare;

Trunchiul şi capul sunt relaxate inaginându-şi că sunt atât de grele încât nu se mai pot mişca şi senzaţia de căldură în tot corpul;

Corpul este imaginat complet relaxat într-o stare de greutate şi căldură;

Urmează apoi respiraţie cu strângerea uşoară a pleoapelor, mişcarea nasului, zâmbit, mişcarea degetelor, strângerea uşoară a pumnilor, întindere cu braţele deasupra capului cât de mult posibil;

Subiectul se întoarce în decubit lateral cu deschiderea ochilor;

Se ridică în şezut cu coborârea umerilor şi împingerea capului spre zenit.

Curentul psihologic – tehnici de tip central prin autocontrol mental imaginativ:

Gimnastică artistică sau ritmică cu mişcări libere, neimpuse cu urmărirea propriei respiraţii ( edel, Lubeke – Germania);

Pacientul în decubit dorsal 20 de min, respiră liniştit cu pronunţarea literei „ş” sau “pfff” pe expir (Parrow);

Pacientul în decubit dorsal cu o perna sub genunchi şi una sub cap, se întinde la maxim posibil, cu mâinile deasupra capului, apoi se relaxează şi din nou se întinde (Maccagno).