Relația complexă între tulburările de dezvoltare și tulburările de învățare

R E Z U M A T

Persoanei cu tulburare de dezvoltare îi sunt afectate atât integritatea - structurarea completă din punct de vedere somato-psihic, cât şi funcţionalitatea - capacitatea de a fi integru psiho-biologic, cele două aspecte aflându-se în strânsă interdependenţă.

Tulburările de dezvoltare, fie ele, psihice sau neurologice, determină dificultăţi de adaptare, capacitate redusă de comunicare (sau pierderea acestei capacităţi) şi, în consecinţă, modificări în sfera comportamentală.

În procesul de recuperare, strategiile, metodele aplicate şi rezultatele scontate se grefează individualizat pe categoriile mari de deficienţe: deficienţă mintală, deficienţe senzoriale, deficienţe fizice, tulburări de limbaj, tulburări de comunicare şi relaţionare.

Dacă în condiţii de dezvoltare obişnuite şi funcţionare normală a analizatorilor, dependenţa de senzaţii a celorlalte procese cognitive trece neobservată, în situaţii speciale, de blocare, diminuare sau suprimare a canalelor senzoriale, mai ales a celor auditive şi vizuale, calitatea proceselor cognitive este dependentă în mare măsură de calitatea şi aportul aferenţelor senzoriale.

RELAŢIA COMPLEXĂ ÎNTRE TULBURĂRILE DE DEZVOLTARE ŞI TULBURĂRILE DE ÎNVĂŢARE

1. INTRODUCERE

Prin dezvoltarea individului se înţelege formarea treptată a personalităţii sale care înseamnă creştere (în plan biologic), maturizare (în plan funcţional) şi socializare (în planul adaptării). Dacă unul dintre aceste planuri ai procesului dezvoltării este dereglat, va exista o dereglare / tulburare a dezvoltării persoanei în cauză. Aşa se petrec lucrurile la copiii cu tulburări de dezvoltare.

O tulburare de dezvoltare este consecinţa unei afecţiuni primare din care derivă o serie de dereglări secundare. Tulburarea de dezvoltare îl diferenţiază pe individ de semenii lui, conferindu-i un statut psihologic, biologic, medical şi social aparte.

Persoanei cu tulburare de dezvoltare îi sunt afectate atât integritatea - structurarea completă din punct de vedere somato-psihic, cât şi funcţionalitatea - capacitatea de a fi integru psiho-biologic, cele două aspecte aflându-se în strânsă interdependenţă.

Tulburările de dezvoltare, fie ele senzoriale (privesc activitatea analizatorilor - în special vizual şi auditiv), psihice (vizează dezvoltarea şi maturizarea S.N.C, cu consecinţe asupra dezvoltării facultăţilor intelectuale şi instrumentale), sau neurologice (defecte de dezvoltare a S.N.C, cu consecinţe asupra funcţionalităţii, în special în sfera motorie), determină dificultăţi de adaptare, capacitate redusă de comunicare (sau pierderea acestei capacităţi) şi, în consecinţă, modificări în sfera comportamentală.

Aici ne referim la faptul că pentru fiecare tulburare de dezvoltare trebuie să fie căutată cauza principală şi efectele acesteia. Avalanşa porneşte de la o „alunecare mică de zapadă” care, în alunecarea ei, antrenează tot mai multa zăpadă. Astfel, tulburările procesului dezvoltării pot avea loc la nivelul diferitelor paliere ale structurii umane. De obicei, o tulburare primară generează o constelaţie de tulburări secundare.

Aşadar nu-i suficient să remarcăm câteva anomalii minore pentru a declara tulburări de dezvoltare. Responsabilitatea diagnosticului revine specialistului psihopedagog, care stăpânind metode psihopedagogice şi observând copilul în timp, este îndreptăţit sa se pronunţe în cunoştinţă de cauză. Părinţii trebuie sfătuiţi să evite atât precipitarea cât şi expectativa, sugerându-li-se să se centreze mai degrbă pe observarea copilului şi pe remedierea acelor factori disfuncţionali asupra cărora au control (anturajul copilului, modul în care învaţă, modul de interacţiune etc.)

2. TULBURĂRILE DE DEZVOLTARE

Pentru a formula o definiţie a tulburărilor de dezvoltare, ne vom referi la următoarele premise:

a) dezvoltarea fizică şi psihică are caracter evolutiv, dinamic şi individual;

b) ritmul dezvoltării este discontinuu, marcat de pusee şi fate de relativă stabilitate;

c) dezvoltarea este o rezultantă a interacţiunii disponibilităţilor interne cu factorii externi;

d) abaterile de la traseul dezvoltării normale trebuie evaluate în funcţie de repere psihogenetice şi psihodinamice;

e) abaterile de la traseul dezvoltării normale sunt remediabile parţial sau total în funcţie de etiologie, complexitate şi moment de intervenţie;

f) tulburările de dezvoltare sunt doar predispoziţii pentru instalarea stării de handicap.

Prin tulburare de dezvoltare înţelegem toate acele abateri de la traseul normal al dezvoltării fizice şi psihice ce împietează în mod evident şi continuu asupra interacţiunii fizice şi sociale ale persoanei tinere cu mediul.

Tulburările de dezvoltare au un caracter congenital sau apar foarte timpuriu, în primele luni de viaţă.

Cele care apar pe parcursul vieţii reprezintă sechele ale unor afecţiuni sau accidente terapeutice. Dacă se instalează pe parcursul vieţii la persoane care au fost integre structural şi funcţional, formează categoria stărilor de invaliditate (afazii, paraplegii, amputaţii, etc).

Abordarea izolată a deficienţelor de dezvoltare, neluarea în calcul a componentelor compensatorii fără de care recuperarea şi integrarea, fie şi numai parţiale, nu ar fi posibile, oferă un tablou incomplet al diferitelor tipuri de handicap şi ne aşeaza în imposibilitatea de a interveni eficient în ameliorarea stării de dezechilibru psihic şi social pe care îl presupun acestea.

Complexitatea problematicii derivă din evolutia bio-psiho-socială individualizată a persoanelor cu handicap, chiar dacă acestea se înscriu în coordonatele unui tip sau altul de "deviere" de la normal. Fragilitatea psihică şi emoţională, mediul socio-cultural în care se dezvoltă copilul cu probleme speciale, sunt factori care influenţează în mod decisiv procesul de recuperare-reabilitare-integrare.

În procesul de recuperare, strategiile, metodele aplicate şi rezultatele scontate se grefează individualizat pe categoriile mari de deficienţe: deficienţă mintală, deficienţe senzoriale, deficienţe fizice, tulburări de limbaj, tulburări de comunicare şi relaţionare.

Pentru a trece în revistă simtomatologia de dezvoltare trebuie să urmărim efectele afecţiunii primare în principalele domenii de referinţă care sunt patru: