Sangele - Analize Biochimice

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Sangele - Analize Biochimice.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 30 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Preda Gabriela

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Medicina

Cuprins

1. GENERALITATI 3
1.1. CIRCULATIA SANGELUI 3
1.2. COMPOZITIA SI VOLUMUL SANGUIN 3
1.3. STRUCTURA SI PROPRIETATI 4
1.4 ELEMENTE CELULARE 4
1.5. HEMATOPOIEZA 5
2. METODE DE ANALIZA A SANGELUI 6
2.1. RECOLTAREA SANGELUI 6
2.2. CONDITII DE RECOLTARE.6
2.3. DETERMINAREA HEMATOCRITULUI 8
2.4. DETERMINAREA HEMOGLOBINEI .10
2.5. DETERMINAREA BILIRUBINEI . 11
2.6. LIPIDELE SERICE.13
2.7. SUBSTANTELE MINERALE DIN PLASMA. 19
2.8. DETERMINAREA ENZIMELOR PLASMATICE. 26
3. BIBLIOGRAFIE 30

Extras din document

1. Generalitati.

1.1 Circulatia sângelui

Sângele (latină sanguis, greaca veche: αἷμα, haima) este un ţesut special sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă şi vasele sanguine, transportă nutrienţii şi oxigenul la nivelul ţesuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon şi produşii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare. În medicină, disciplina care se ocupă cu studiul sângelui se numeşte hematologie.

Sângele este alcătuit din plasma sanguină în care plutesc o serie de celulule specifice sângelui.

Circulaţia sângelui este asigurată în primul rând prin contracţiile muşchiului cardiac, ajutat de valvulele venoase în combinaţie cu contracţiile muşchilor scheletici.

În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă şi irigă ţesuturile se numesc artere iar cele care sosesc la inimă şi transportă produsele de catabolism de la ţesuturi încărcate cu bioxid de carbon se numesc vene.

Sistemul vascular conţine la om ca. 70 - 80 ml de sânge pe kilogram, deci la o greutate corporală normală a unui om de 70-80 kg va fi cca. 5 - 6 litri de sânge, bărbaţii au ca. cu 1 litru mai mult sânge ca femeile.

1.2. Compoziţia şi volumul sanguin

Sângele este un ţesut lichid de origine mezenchimală, format dintr-o substanţă fundamentală interstiţială, plasma, în care se găsesc elementele figurate. Raportul dintre volumul plasmei şi cel al elementelor figurate se determină cu ajutorul hematocritului. În practică, termenul e hematocrit exprimă relaţia procentuală dintre volumul elementelor figurate şi cel al plasmei, sau doar volumul procentual al elementelor figurate. La om, media valorilor hematocritului este de 46/54 (sau 46%). Determinarea se face cu sânge recoltat dimineaţa, pe nemâncate, acesta fiind centrifugat la 3000 turaţii pe minut. Elementele figurate, având o densitate mai mare, sedimentează în porţiunea inferioară a eprubetei gradate, hematocritul cititndu-se direct. Creşterea numărului hematiilor pe unitate de volum se numeşte hemoconcentraţie, iar scpderea - hemodiluţie. În poliglobuluii hematocritul poate ajunge şi la valori de 70-75%, iar în anemii la 10-15%.

La om volumul sanguin constituie circa 8% din greutatea corpului. La o greutate medie de 70 kg, cantitatea de sânge este de 5 l. La mamifere cantitatea de sînge este proporţional mai mare decât la celelalte vertebrate.

Nu tot sângele aflat în organism circulă activ în sistemul vascular, o parte găsindu-se sub formă de rezervă în organele cu structură diverticulară (splină, unele vase abdominale, plexul subpapilar tegumentar). Starea fiziologică şi activitatea diferitelor sisteme funcţionale modifică raportul dintre cantitatea sângelui circulant ţi cel stagnant. În timp de repaus la om, sângele circulant este repartizat astfel: 40% în sistemul muscular, 30% în sistemul nervos, renal suprarenal şi tiroidian, 20% în organele abdominale şi 10% în sistemul coronarian. În efortul fizic, debitul circulatoriu creşte mult în muşchi, plămâni, rinichi, creier şi în vasele coronare. În acest caz este antrenat sângele din organele de rezervă, precum şi din organele care se găsesc în activitate scăzută.

În general, volumul sângelui se menţine constant prin mecanisme compensatorii de trecere a apei din sânge în lichidul interstiţial şi invers. Astfel, dacă volumul de sânge creşte (ingestie de lichide, formare de apă metabolică), surplusul de apă trece la ţesuturi (muşchi), şi apoi se elimină prin rinichi. Dacă volumul sanguin scade, apa din spaţiile interstiţiale trece în sânge.

1.3. Structură şi proprietăţi

Sângele este compus din elemente celulare (ca.44 %) şi plasmă (ca. 55 %), care conţine (90 % apă), proteine, săruri minerale şi substanţe cu molecule mici ca monozaharide, hormoni, gaze dizolvate, şi substanţe nutritive (glucide, lipide, vitamine), mai conţin produse de catabolism destinate excreţiei (rinichi) ca ureee, acid uric, hipuric.

Din punct de vedere fizico-chimic sângele este o suspensie, cu alte cuvinte un amestec de lichide, gaze,substanţe solide printre care se înţeleg şi celulele.

Sângele prin conţinutul său de eritrocite (globule roşii) în comparaţie cu plasma având o vâscozitate mai mare, creşterea hematocritului influenţează pozitiv creşterea vâscozităţii sângelui, care determină încetinirea curentului sanguin, prin proprietatea plastică a eritrocitelor sângele nu se comportă ca o suspensie ci ca emulsie

Valoarea pH-ului sanguin fiind 7,4 care prin diferite procese tampon va fi menţinută constant, evitând fenomenele dăunătoare organismului de acidoză sau alcaloză.

Culoarea roşie a sângelui este datorată pigmentului (cu fier) hemoglobină din eritrocite care încărcate cu oxigen au o culoare mai deschisă.

1.4. Elemente celulare

Elementele celulare ale sângelui sunt eritrocitele, leucocitele şi trombocitele. Prezintă variaţii de număr şi formă în funcţie de specie.

Eritrocitele (numite şi globulele roşii sau hematii) au rolul de a transporta oxigenul şi bioxidul de carbon. Sunt celule anucleate, ce conţin un pigment numit hemoglobină. Aceasta este o proteină compusă dintr-o albumină numită globină şi o grupare numită hem, ce conţine fier, cu rol de fixare a oxigenului. Hemoglobina este pigmentul care determină culoarea roşie a sângelui. Unele specii de animale au alt tip de pigment sanguin, care conţine cupru şi este de culoare albastră (Octopus). Circa 1 % din eritrocitele din sângele periferic sunt reticulocite, restul fiind eritrocite mature.

Leucocitele sau globulele albe se împart în granulocite şi agranulocite. Granulocitele sunt leucocite cu nucleu granular, clasificate după culoarea protoplasmei în trei categorii: eozinofile, bazofile şi neutrofile. Au rol imunologic în imunitatea nespecifică. Agranulocitele sunt leucocite cu nucleu de formă mai simplă, negranular, şi se clasifică în monocite şi limfocite. Au rol în imunitatea specifică.

Numărul normal de globule albe variază în funcţie de vârstă, fiind mai mare la copil. Poate depăşi valorile normale ale vârstei, în caz de boală. În infecţii, în special bacteriene, numărul de leucocite de regulă creşte, dar poate să şi scadă în infecţii cu anumiţi germeni, în special virusuri, sau la persoane cu imunodeficienţe.

Trombocitele, numite şi plachete sanguine, sunt celule ale sângelui cu rol în coagulare.

Proporţia elementelor figurate (celulare) din sânge se numeşte hematocrit. Valorile normale ale hematocritului variază în funcţie de vârstă şi sex. La bărbaţi, valoarea normală a hematocritului este între 44 - 46 %, la femei între 41 - 43 %. La copii variază în funcţie de vârstă, la nou născuţi fiind de 60 %, iar la copiii până la pubertate de numai de 30 %.

Fisiere in arhiva (1):

  • Sangele - Analize Biochimice.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA FACULTATEA DE CHIMIE, BIOLOGIE, GEOGRAFIE