Sarcina Extrauterină

MOTIVAŢIA LUCRĂRII

Am ales să efectuez această lucrare deoarece am observat numărul mare de sarcini extrauterine la femei de vârstă fertilă.

Am fost impresionată de dorinţa lor de a avea un copil.

Am ajutat şi eu, prin mica mea contribuţie la îngrijire, tratament şi educaţie sanitară.

Prin studierea acestor cazuri am ajuns la o înţelegere şi cunoaştere a fiinţei umane şi a modului în care se pot iniţia şi întreţine relaţii interpersonale cooperante bazate pe respect între membrii echipei de îngrijire şi cel îngrijit.

INTRODUCERE

Starea de sănătate după opinia O.M.S. include rolul capital pe care îl are satisfacţia sexuală în echilibrul fizic şi psihic.Considerată o afecţiune rară, confundată cu ruptura uterină sau cu alte complicaţii ale sarcinii, sarcina extrauterină nu a fost cunoscută până în secolul XIX.

În 1937 Lavret face prima descriere,destul de exactă a ei, iar primele lucrări de ansamblu asupra acestui subiect sunt publicate în 1837 de Velpeau. În mod ştiinţific, această anomalie a gestaţiei s-a studiat după ce s-au făcut primele laparotomii.

Obstetica-ginecologia este partea medicinii care studiază morfo-fiziologia normală şi patologică a organelor genitale precum şi proceselor biologice ale funcţiei de reproducere, în stare normală, considerate în cadrul organismului ca o unitate biologică în relaţia lui cu mediul biologic şi social.

Patologia genitală feminină are ca expresie o simptomatologie poliformă, dominată – aproape fără excepţie - de durere.

Dacă pentru marile sindroame –hemoragiile genitale şi leucoreele- au rămas puţine enigma nedezlegate, problemele durerilor pelviene păstrează locul prioritar, frecvent controversate în practică ginecologică actuală.

Deosebirea completă a medicinii moderne de cea veche se găseşte în primatul profilaxiei această fiind rostul expresiei:”este mai uşor şi mai raţional să previi decât să tratezi’’.

CAPITOLUL I

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A APARATULUI GENITAL FEMININ

Aparatul genital feminin este compus din organele externe şi interne.VULVA este constituită din totalitatea organelor genitale externe. Ea este determinată de fiecare parte de câte două pliuri cutanate, labile mari, care acoperă labile mici.Anteoposterior şi median se formează fanta vulvară. Labiile mari sunt două pliuri cutanate lungi de circa 8 cm şi 2 cm, lărgite şi prezintă o faţă externă cutanată, uşor pigmentat de pori pe o faşa internă cu aspect de mucoasă. Anterior şi median cele două labii mari se unesc şi formeaza comisura anterioară, care se continuă prepubian cu muntele Venus. Acesta reprezintă o zonă proeminentă, triunghiulară, cu vârful în jos şi baza în sus, acoperită de pori, sub care se află un strat adipos care se continuă cu stratul celulo-grăsos al labiilor mari.

LABIILE MARI constituite dintr-un epiteliu, dermul lor conţine glande sebacee şi sudoripare, iar sub stratul labial se află o formaţiune adipoasă propie labiilor şi bine vascularizată.

La extremitatea posterioară, cele două labii se unesc pe linia mediană şi formează comisura posterioară, care este situată la distanţă de 2,5cm de anus.

LABIILE MICI sau nimfele, reprezintă 2 pliuri cutanate ce sunt acoperite de labile mari. Au o lungime de 3 cm, lăţime de 1 cm. Pe faţa lor externă, prezintă glandele sebacee. Ele conţin multe fibre elastice şi sunt bogat vascularizate ca şi un semierectil. Extremitatea inferioară a fiecărei labii mici se dedublează în două repliuri, unul care trece pe deasupra clitorisului şi care se uneşte cu cel din partea opusă formând capişonul clitorisului şi altul care trece pe dedesubt şi se fixează de bordul inferior al clitorisului, formând cu cel din partea opusă frenul clitoridian.

Extremitatea posterioară a labiei mici se uneşte cu cea de partea opusă, aproape de comisura posterioară a labiilor mari.

Poziţia vulvei poate fi anterioară (la 80 % dintre femei), în poziţie verticală (ortostatism) fiind vizibilă în întregime sau poate fi posterioară (la 20% din femei), când în această poziţie este ascunsă în întregime între coapse.

CLITORISUL este un organ erectil, unic. Este constituit din doi corpi cavernoşi reduşi de volum şi înveliţi într-o membrană groasă fibro-elastică. Clitorisului i se descrie: rădăcina, corpul şi glandul clitorisului.

VAGINUL este un conduct musculo-membranos, situat în loja vaginală. Are forma unui cilindru turtit dinainte-înapoi, iar pereţii săi, în stare de repaus, vin în contact unul cu celălalt delimitând o cale vaginală virtuală.

Lungimea medie este de 8 cm, dar poate varia între 4-14cm, lărgimea sa este de 2,4-2,5cm. Peretele posterior al vaginului este mai lung cu 1,2 cm decât cel anterior, fiindcă se inseră mai sus pe colul uterin. Structura vaginului îi oferă o mare elasticitate ceea ce îi permite o destindere importantă. La femeia în vârstă, vaginul îşi pierde mult din supleţe şi elasticitate. Ca direcţie, vaginul este orientat oblic de sus în jos şi dinapoi-inainte şi formează cu uterul un unghi oblic deschis către simfiza pubiană. El este menţinut în această poziţie, fiind suspendat de colul uterin, datorită ţesutului celular lax subperitoneal şi este susţinut prin aderenţa de planşeul pelvi-peritoneal. Aceste mijloace de suspensie şi susţinere ale vaginului îl fac sa fie destul de mobil.

Raporturile vaginului cu organele învecinate sunt următoarele:

- peretele anterior al sau, în raport cu vezica urinară şi ureta;

- peretele posterior cu rectul;

- peretele superior cu uterul;

- peretele inferior cu vulva;

Privind aspectul inferior al vaginului, mucoasa vaginală prezintă nişte îngroşări transversale, pliurile vaginale, care apar mai net la tinere şi care se şterg odată cu înaintarea în vârstă a femeii. Aceste pliuri şi la femeia tânără, devin proeminente pe linia mediană a fiecărui perete vaginal şi formează două coloane longitudinale, anterioară şi posterioară.

Vaginul este vascularizat predominant de artera vaginală, ramură a arterei hipogastrice, primind sânge şi prin ramuri din artera uterină. Întoarcerea venoasă se face prin plexul uterovaginal, vena uterină, plexul vezico-vaginal, venele vezice-vaginale şi plexul recto-vaginal şi venele hemoroidale. Intervenţia cerebo-spinală provine din plexul sacrat, prin nervul ruşinos, iar intervenţia vegetativă provine din plexul hipogastric inferior.

Limfaticele drenează în ganglioni iliaci, cei sacraţi şi cei inginali superficiali. Ca structură, peretele vaginal se compune din următoarele tunici:

- externă sau adventicea;

- media sau musculară;

- internă sau mucoasa vaginală, care este formată dintr-o stromă vascularizată şi dintr-un epiteliu malpighian.

Glandele Bartholin (stangă şi dreaptă) sunt situate de o parte şi de alta ale extrmitaţii distale a vaginului şi au rol în lubrifierea vaginului în timpul copulaţiei. Faţa lor externă este acoperită de extremitatea posterioară a bulbului, la bază labiilor mari, iar faţa internă este în raport cu vaginul.

Vaginul se inseră pe colul uterin, formând fundul de sac vaginal, câte unul anterior şi posterior şi câte două laterale; fundul de sac posterior este acoperit de peritoneul recto-uterin ce se prelungeşte şi pe peretele posterior al vaginului (fundul de sac Douglas), fiind locul de puncţie a unor colecţii.

Fig.1

APARATUL REPRODUCĂTOR FEMININ (VEDERE LATERALĂ)

Fig.2

APARATUL REPRODUCĂTOR FEMININ (VEDERE FRONTALĂ)

UTERUL este un organ cavitar cu pereţi musculoşi de formă unui trunchi de con aplatizat în sens antero-posterior. O uşoară strâmtare, istmul uterin, separă uterul în două porţiuni corpul uterin, mai dezvoltat şi colul uterin.

Uterul este orientat, în mod normal, într-o poziţie de anteveroflexic. Ca dimensiuni uterul are multipare 6,5 cm lungime la nivelul corpului, 2,5 cm la nivelul colului, cu o grosime medie de 2 cm.

Colul uterin prezintă trei porţiuni: supravaginală, vaginală şi intravaginală. Peretele uterin se cpmpune din trei straturi, din afară înăuntru:

- seroasa peritoneala;

- musculatura;

- mucoasa;

Mucoasa uterului, numită endometru, este constituită dintr-un strat bazal şi un strat superficial funcţional, a cărei stromă conţine glande tubare. Mucoasa corpului uterin este receptivă la acţiunea hormonilor ovarieni şi suferă modificări ciclice în timpul ciclului menstrual.

Raporturile uterului sunt următoarele: cele două feţe ale corpului sunt acoperite de peritoneu şi în următorul raport:

- fata anterioară şi vezica;

- fata posterioară şi rectul;

Marginile sale laterale nu sunt acoperite de peritoneu şi se leagă de ligamentele largi(câte unul de fiecare parte), fundul uterului sau marginea superioară peritoneala se învecinează cu ansele intestinale, porţiunea fundica a uterului de o şi de alte două unghiuri reprezentând coarnele uterine. Mijloacele de fixare a uterului sunt constituite din ligament largi, ligamentele rotunde utero-sacrate şi utero-ovariene.