Tutunul - un pas spre moarte

ISTORIC

Cuvântul „tutun” provine de la insula Tobago din arhipelagul Antilelor acolo unde aceasta planta era cultivata . Indigenii numeau aceasta planta “petum”. Aztecii si incaşii foloseau tutunul cu precădere în timpul ceremoniilor religioase. Tutunul le potolea foamea si îi ajuta sa reziste mai bine la oboseala.

• In anul 1518, marinarii lui Columb si invadatorii lui Cortez au adus în Franta aceasta iarba. Iniţial se fuma pipa, apoi ţigara de foi iar din improvizaţia unui ofiţer francez (în tub de hârtie în care se ţinea praf de puşca) s–a născut ţigara.

Tutunul este o planta care face parte din familia Solaneelor împreuna cu cartoful si pătlăgica roşie. Botanistul Linne a clasat si denumit planta -Nicotina tabacum – specia nicotina. Ea creste intr-un climat temperat si cuprinde 50-60 de specii diferite. Tutunul este o planta care face parte din familia Solaneelor impreuna cu cartoful si pătlăgica roşie. Botanistul Linne a clasat si denumit planta-Nicotina tabacum –specia nicotina. Ea creste intr-un climat temperat si cuprinde 50-60 de specii diferite.

In anii 1520-1530, spaniolii au cultivat tutunul in Cuba si San Domingo cu ajutorul sclavilor negrii aduşi din Africa. In Spania si Portugalia, tutunul apare in a doua jumătate a secolului al XVI-lea, ei fiind primii europeni care i-au cunoscut gustul. Din Spania ,tutunul ajunge in Franta prin Jean Nicot in anul 1558, ambasadorul Portugaliei , de la acesta a rămas pana azi denumirea principalului alcaloid din tutun, nicotina si numele unei specii, nicotiana

• La început, în Europa, tutunul nu s-a folosit decât ca remediu pentru migrene, ca pudra pentru distrugerea păduchilor, în clisma pentru tratamentul constipaţiei si ca terapie a astmului si anginei de piept în momente asfixice.

Destinul acestu-i drog a început prin a-i fi favorabil ,căci in scurt timp el devine „panaceu universal”si intrebuintat ca „ceva” bun pentru toate relele; zilele lui de glorie sunt atunci când , in preajma secolului al XVIII-lea , este folosit ca medicament ; de la fumigaţiile vaginale , la ingredient in alifiile antireumatice sub diverse denumiri ca : iarba sfânta, iarba sfintei cruci, erba Mediccea de la curtea de Medici- Italia, el cucereşte votul celor bogaţi si ai săracilor deopotrivă. Răspândirea lui este rapida si popularitatea atât de mare încât chiar si distanta de la un sat la altul se măsura in „lulele”…deci se calatorea si se fuma. S-ar părea ca fumatul cu pipa era la loc de cinste, ca apoi ţigara de foi sa-i ia locul. Cat despre ţigara de astăzi, se spune ca a fost iniţial „improvizata „ de un ofiţer francez, când si-a introdus tutunul intr-un tub de hârtie, in care se ţinea praful de puşca. De atunci se fumează mereu , încât pare firesc sa fii fumător.

Destinul tutunului pare mai precar de când in 1954 Hammond si Horn, in J.Amer.Med.Ass. pun definitiv semnul egalitaţii intre fumat si unele boli ale aparatului respirator si cardiovascular. Congresul Internaţional al Nicotinei din 1964 la Stockholm si Conferinţa iniţiata la New York in 1967 de către Council on Smocking and Health din S.U.A , au fost doua din multele manifestări ale lumii stiintei medicale împotriva tutunului, considerat de atunci inamic public numărul unu al condiţiei umane. Astăzi fumatul si tabagismul este considerat o maladie care are toate caracteristicile unei epidemii sau mai precis unei pandemii a secolului ca atare. Flagel al lumii contemporane, trebuie sa recunoaştem cu părere de rău ca fumatul face parte din existenta noastră cotidiana , fiind un aspect al ”stilului” de viata modern; aceasta fara a fi cinici intr-o societate de fumători , care trăiesc, muncesc si se repauzează intr-o „atmosfera tabagica”. Va vom reda mai jos primele informaţii despre tutun in scrierile din tara noastră, atât pentru scrierea nuanţata si originala a istoricului tutunului cat si pentru clarviziunea unui om de stiinta cu studii strălucite in străinătate, romanul Ion Ionescu de la Brad, specialist inginer agronom, scrise cu mai bine de 150 de ani in urma. Citam ad-literam:

…”Trei soiuri de plante ne-au venit din America, dintre care porumbul si cartoful sint darul cel mai preţios , iar tutunul s-a făcut aşa de vatamator omenirii ca si minele de la Peru ce au inavutit si ticalosit pe spanioli.”

„Tutunul s-a adus din America pe la mijlocul veacului al XVI-lea de către călugărul roman Pane, mai întâi in Portugalia sub numele de tabac,dupa numele unei insule din Antile, Tabago;din Portugalia, ambasadorul Frantei , in cinstea căruia s-a si numit aceasta buruiana, nicotina ,a trimis tabac crăiesei Ecaterina de Medicis , care atât îl iubi încât francezii îl numiră câtva timp”la poudre de la reine”( praful crăiesei). Cardinalul Santa Croce îl introduce in Italia , unde atât de mult gâdili nasul italienilor , încât aceştia , in vuetul strănuturilor inaltau cu mulţumire numele cardinalului alături de cel al tabacului .

„Fiecine ştie azi ca tutunul aduce la acei care nu sunt de prinşi cu dansul , ameţeala, durere de cap , greata , vărsat si treapăd o slăbiciune nespusa, un leşin la inima, un tremur in tot trupul cu sudori reci ; semne destul de doveditoare ca buruiana aceasta este o otrava pentru corpul omenesc , pentru care a si intrat in rândul buruienilor narcotice sau otrăvitoare. Urmând cu intrebuintarea lui, sus –arătatele simptome lipsesc dar trupul slabeste si se usucă si de va fi pieptul ceva slab si vârsta la care am început afuma tutun tânăra, prindem la oftica , o boala care totdeauna numai cu stingerea vieţii se sfarseste.”