Umărul postraumatic

Umarul este articulatia care uneste membrul superior la torace prin intermediul extremitatii unui os al bratului(humerusul), extremitatea externa a claviculei si extremitatea externa a scapulei (omoplatul).Articulatia umarului este cea mai mobila a intregului corp uman si din acest motiv este si cea mai instabila. De aceea se inregistreaza cel mai mare procent de luxatii (dislocatii) ale umarului la adultul tanar.Umărul este alcătuit din trei articulaţii şi două planuri de alunecare, care-i conferă o mare mobilitate în dauna stabilităţii (de altfel, articulaţia glenohumerală este articulaţia care se luxează cel mai des, din tot corpul uman).Cele doua suprafeţe de alunecare sunt reprezentate de suprafaţa scapulo-toracică şi de către spaţiul subacromial.Cele trei articulaţii ale umărului sunt : articulaţia greno-humerală, acromio-claviculară şi sterno-claviculară.La menţinerea unei oarecare stabilităţi contribuie ligamentele, tendoanele şi muşchii. O mare importanta o au patru muşchi, şi anume : supraspinosul, subspinosul, micul rotind şi subscapularul.Împreuna, ei formează « manşonul » rotatorilor, care participă la efectuarea rotaţiei interne si externe ; totodată în timpul ridicării umărului, el deprima capul humeral care constituie un punct de sprijin pentru deltoid în ridicarea braţului.În funcţionalitatea umărului, un rol deosebit îl are bursa subacromio-deltoidiană, a cărei porţiune superioară desparte tendonul supraspinosului de arcul coracoidian, iar cea inferioară desparte deltoidul de capul humeral.

Anatomia umarului

Regiunea umărului este relativ frecvent interesată fiind afectată specific în unele ramuri de sport (handbal, volei, gimnastică ş.a.). Din punct de vedere anatomic, umărul cuprinde sistemul complex al artculaţiilor centurii scapulare, care conferă membrului superior un mare grad de mobilitate în toate planurile.

Examenul clinic al umărului comportă : inspecţia regiunii, fapt ce permite aprecierea formei acesteia, cât şi a culorii tegumentelor. O tumefacţie importantă a regiunii umărului, cu o echimoză întinsă, indică o fractură a extremităţii superioare a acestui os.

- Dispariţia formei rotunde, convexe a umărului, ca şi cum părţile moi ,,ar cădea de pe acromiom”, dă aspectul caracteristic de deformare ,,în umeraş de haină” sau ,,epolet”, specific în luxaţia scapulohumerală.

- Scăderea globală a musculaturii deltoidului se întâlneşte de obicei în sindroamele algodistrofice şi mai ales în periartrita scapulohumerală.

Mobilitatea regională se explorează prin examenul mişcărilor active şi pasive ale braţului, folosind : abducţie 180°, anteproiecţie 180°, retroproiecţie 35°, rotaţie internă 95° şi rotaţie externă 80°. Într-o serie de afecţiuni localizate la această regiune sunt reduse în special mişcările active. De exemplu : în fractura extremităţii externe a claviculei subiectul nu poate pune mâna pe creştetul capului (semnul Brasdor) ; în luxaţia scapulohumerală nu-şi poate duce mâna la umărul opus (semnul Dugas). Alteori se pot constata numai blocaje temporare şi tranzitorii ale unor mişcări. Astfel, în periartrita scapulohumerală mişcarea de abducţie a braţului e blocată la un anumit unghi, după care poate fi continuată (semnul Dawbarn). În anumite cazuri de luxaţii acromioclaviculare mişcarea de circumducţie este blocată la un anumit grad, care poate fi depăşit prin fortarea mişcării, producându-se un declic (semnul Moselay).

Umărul posttraumatic(principii de recuperare):

- Particularităţile morfofuncţionale ale articulaţiei umărului determină o anumită tipologie a sechelelor posttraumatice.

- Structurile capsulotendinoase şi musculare primesc rolul principal în determinismul disfuncţional al articulaţiei.

- Consolidările vicioase postfractură ale oaselor nu împiedică funcţia articulară, dar o intervenţie chirurgicală cu scop corector poate declanşa adevărate catastrofe pe plan funcţional, afectînd mobilitatea umărului.

- Sechela disfuncţională a umărului nu depinde neapărat de gravitatea şi întinderea lezională, ci şi de răspunsurile vasomotorii locale şi neurovegetative locale şi la distanţă.