Viața, valoare supremă

Viața este cadoul nostru de la Dumnezeu. Trebuie să o trăim frumos și să o cinstim printr-un stil de viață sănătos. „Si luând Domnul Dumnezeu țărâna din pamânt, a facut pe om si a suflat în fata lui suflare de viata, si s-a facut omul fiinta vie”.

Noi, oamenii ne naștem ca urmare a deciziei supreme a lui Dumnezeu spun creștinii, în timp ce ateii spun că este strict decizia părinților.

Dreptul la viață este un drept fundamental al omului fără de care celelalte drepturi nu-și mai au locul. Există polemici pe acest subiect, atât din punct de vedere religios, cât și filosofic, dar până la urmă dreptul la viață este poziționat în centrul universal al drepturilor omului.

Dacă apare ideea sinuciderii, respingi cadoul de la Dumnezeu de a trăi. Așa cum noi nu am hotărât când să ne naștem, tot așa nu putem hotărî când să murim. Această entitate superioară va hotărî cât avem de trăit.

Viața e cel mai mare cadou pe care îl putem primi. Sinuciderea poate părea o soluție la un moment dat, dar nu este. Viața este un dar și trebuie să-l prețuim.

Filosofii consideră viața ca o entitate abstractă și au momente în care consideră că pot renunța la ea (ex.: Eminescu). La ei totul este abstract, doar o noțiune, astfel neatașându-se de nimic.

Noțiunea de viață este ceva concret, un cumul de sentimente și trăiri. Ea nu este o noțiune, așa cum o văd filosofii.

Schopenhauer recunoaște că pot exista diferite evaluări de vieți, dar el distinge cu atenție voința de a trăi, care este o evaluare subiectivă, de cunoașterea obiectivă a valorii vieții.

Kant afirma că viața omului este un scop în sine.

Marie Gaille constată că cererea cuiva de a fi lăsat să moară este o decizie personală, îl pune pe medic într-o poziție de a trebui să răspundă. Problema nu se rezumă doar la, altfel spus, definiția unei noi „libertăți” a cetățeanului sau extinderea „autonomiei” sale în raport cu prerogativele statului. Aceasta implică relația profesională care leagă un medic de pacientul său și modul în care societatea privește această relație.

„Judecata cu privire la valoarea vieții, oricare ar fi, nu este un argument moral pentru decizia de a menține sau de a-i ridica viața cuiva, deoarece însăși ideea unei „măsuri” și a unei ierarhii între stările existente în viața umană nu are nici un temei obiectiv și nu poate justifica actul medicului, chiar și atunci când ea, viața, este luată ca o expresie a unei judecăți privind valoarea strict personală a pacientului asupra vieții sale” spune Marie Gaille.