Evoluția telefoniei mobile

Istoria telefonului mobil cuprinde evenimentele legate de apariţia primelor telefoane mobile, dezvoltarea şi evoluţia acestora, trecând prin diverse forme, de la staţiile de emisie-recepţie, utilizate la autovehicule, pînă la telefoanele celulare moderne.

La început, staţiile de emisie-recepţie erau utilizate în dotarea taxiurilor, ambulanţelor, vehiculelor de poliţie şi altor vehicule similare, unde era necesară o intervenţie promptă şi operativă. Acestea nu puteau fi considerate telefoane mobile în sensul actual al cuvântului: nu puteau fi conectate la reţeaua de telefonie fixă clasică şi nu erau dotate cu numere pentru apelare.

Ulterior au apărut şi variantele portabile ale acestora. Astfel, după 1940, Motorola produce o staţie de emisie-recepţie numită "Handie-Talkie", care era de aproape o jumătate de metru lungime şi era utilizată de armata americană.

Primul telefon mobil de pe piaţa americană a fost Motorola DynaTAC 8000 X, care a primit aprobarea în 1983. Destul de redus ca dimensiuni pentru acea epocă, acest tip de telefon, a fost dezvoltat cu portul substanţial al lui M. Cooper şi a necesitat costuri de cercetare de peste 100 milioane de dolari.

Nu oricine îşi permitea însă acest telefon şi nu oricine era capabil să-l ţină în mână. Motorola DynaTAC costa 3995 $, măsura 330 mm lungime şi cântărea aproape 1 Kg (869 grame). Puteai să vorbeşti la el maximum 30 de minute, iar timpul de stand-by cu greu atingea 8 ore.

În 1983, Ameritech introduce în Chicago primul serviciu analog celui furnizat de Advanced Mobile Phone Service (AMPS).

Primul telefon mobil care putea face trecerea de la o arie celulară la alta a fost comercializat de Bell Labs în 1984. Astfel, telefoanele încep să se micşoreze, iar aria lor de acoperire să se mărească.

În anii '80 are loc o dezvoltare susţinută a telefoniei mobile. Apar reţele celulare cu o multitudine de staţii-bază având asigurat şi protocolul aferent de trecere de la o celulă la alta, fără întreruperea convorbirii.

Prin anii 90' este lansată a doua generaţie (2G), care era bazată pe sistemele GSM (Global System for Mobile Communication).

Generaţia 2 (2G), a fost iniţial destinată să ofere servicii vocale şi în acelaşi timp şi o capacitate limitată pentru serviciile de transmisii de date, cu viteză relativ redusă.

De data aceasta, transmisia se realiza în mod digital. Dispăreau interferenţele, iar conectarea cu reţeaua era mai rapidă.