Igiena Alimentației

Alimentaţia este procesul prin care organismul uman preia din mediul înconjurător substanţe nutritive pe care le transformă pentru a-şi asigura desfăşurarea normală a proceselor metabolice.

Alimentaţia trebuie să permită unui individ să-şi menţină greutatea şi buna sa stare fiziologica; aportul de alimente furnizează organismului acele substanţe nutritive necesare pentru:

-asigurarea energiei indispensabile proceselor vitale;

-sinteza substanţelor proprii şi repararea uzurii ţesuturilor;

-formarea de substanţe active ce favorizează procesele metabolice.

Alimentaţia este unul din factorii cu influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării armonioase şi echilibrate a omului menţinerea acestuia la capacitate normală de muncă, într-o stare fizică şi psihică corespunzătoare.

Igiena este acea ramură a medicinei care studiază mijloacele de conservare a sănătăţii permiţând desfăşurarea normală a funcţiilor organismului în armonie cu mediul în care traieşte omul, în scopul eliminării influenţelor nocive care pot fi comparate de acest mediu.

Termenul provine din lb.greaca = hugiainein = igiena este acea ramura a ştiinţei care tratează ansamblul regulilor şi practicilor necesare pentru a conserva şi ameliora sănătatea.

Igiena alimentaţiei– este parte a igienei şi urmăreşte două obiective:

I).Cunoasterea şi punerea în valoare a efectelor favorabile ale alimentaţiei asupra stării de sanatate.

II).Diminuarea şi indepartarea riscului ca productia alimentara sa devina factori daunatori pentru consumatori.

I).Cunoasterea şi punerea în valoare a efectelor favorabile ale alimentaţiei asupra stării de sanatate.

Alimentaţia trebuie să se realizeze după o lege care poate fi numită "Legea de aur a alimentaţiei". Conform căreia între nevoile nutritive ale organismului şi cantităţile de nutrienţi preluate prin alimentaţie trebuie să existe un permanent echilibru. Dacă acest echilibru nu este păstrat, alimentaţia devine neraţională, repercutându-se negativ asupra creşterii, asupra capacităţii de muncă şi a stării de sănătate. Din acest punct de vedere constituie o greşeală nu numai lipsa sau insuficienţa unor substanţe nutritive ci şi consumul lor exagerat faţă de nevoile organismului. Riscul este cu atât mai mare când consumul abuziv al unei substanţe nutritive se asociază cu insuficienţa alteia.

Dacă dezechilibrul alimentar (în plus sau în minus) depăşeşte anumite limite şi se prelungeşte în timp, starea de sănătate este subminată şi pot apărea stări patologice numite boli de nutriţie, malnutriţia, distrofii, astfel:

-insuficienţa substantelor nutritive determină: slabirea, hipo şi avitaminozele, rahitismul, pelagra, anemii nutriţionale, guşa endemica, etc.

-consumul peste nevoile reale ale organismului duce la obezitate, dislipidemii, diabet, gută, arteroscleroza, boli cardiovasculare, etc.

Pentru ca alimentaţia să devină o cale de promovare a sănătăţii şi pentru a preveni apariţia unor boli cronice degerative este necesar să se cunoască atât necesităţile nutritive ale organismului cât şi compoziţia şi valoarea nutritivă a produselor alimentare.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în ambele domenii au suferit profunde mutaţii în ultimele decenii. Astfel:

-noile condiţii de viaţă şi muncă au modificat mult cerinţele nutritive ale populaţiei, înlocuirea forţei omului cu maşini, dezvoltarea mijloacelor de transport, generalizarea confortului în familie şi la locul de muncă, urbanizarea, au făcut să scadă cheltuiala de energie şi s-a mărit în schimb solicitarea nervoasă.

-în acelaşi timp însă, omul a acţionat profund asupra alimentaţiei, dezvoltarea industriei alimentare pune la dispoziţia omului un sortiment bogat de produse, mult modificat faţă de materiile prime naturale pentru care organismul uman avea o experienţă îndelungată.

Deseori prin prelucrare se produce o concentrare a unor componente nutritive şi dispariţia altora. În aceste condiţii omul nu se mai poate baza numai pe capacitatea instinctivă de adaptare a consumului de alimente la nevoile sale nutritive. El trebuie să înveţe să mănânce şi să-şi formeze un comportament alimentar adecvat – omul primitiv mânca instinctiv.

II).Diminuarea şi îndepartarea riscului ca producţia alimentara să devină factori dăunători pentru consumatori.