Procedura și Metodologia Expertizei Merceologice

1 Procedura expertizei merceologice

În funcţie de caracterul expertizei merceologice - extrajudiciară sau judiciară - dispunerea efectuării sale poate aparţine fie unui organ administrativ, fie unui organ judiciar.

În ceea ce priveşte expertiza judiciară, după cum s-a văzut, admiterea sau dispunerea sa are un caracter facultativ, organul judiciar fiind liber să aprecieze dacă în speţa respectivă este admisibilă şi concludentă efectuarea unei expertize.

Oportunitatea expertizei constituie o primă cerinţă ce trebuie avută în vedere de către organele judiciare. în funcţie de probele, datele sau materialele existente în cauză este necesar să se aprecieze dacă şi în ce măsură expertiza este utilă, astfel încât nici să nu se întârzie efectuarea unei expertize care este indispensabilă pentru soluţionarea cauzei, dar nici să nu se dispună efectuarea de expertize fără importanţă, ceea ce ar duce la întârzierea nejustificată a soluţionării cauzei.

Admisibilitatea expertizei ca mijloc de probă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: să existe necesitatea consultării unui specialist pentru dovedirea unor împrejurări de fapt şi expertiza solicitată să fie concludentă în raport de cazul cercetat, adică să poată elucida anumite fapte sau împrejurări de natură să uşureze soluţionarea corectă a cauzei.

Dispunerea efectuării expertizei şi stabilirea obiectivelor acesteia constituie punctul de plecare în activitatea expertului. Pentru ca în final el să

ajungă la concluzii juste este însă necesar să-şi organizeze activitatea după o metodologie specifică, în care principalelor etape să li se asigure o succesiune logică.

2 Metodologia expertizei merceologice

Principalele etape în efectuarea unei expertize merceologice

Orientativ, sunt considerate ca principale etape ale efectuării unei expertize merceologice următoarele:

A. acceptarea expertizei;

B. pregătirea expertizei;

C. investigarea obiectului expertizei;

D. întocmirea raportului de expertiză.

A. ACCEPTAREA EXPERTIZEI presupune un timp foarte scurt în care expertul, legal înştiinţat, are datoria de a se prezenta în faţa organului care l-a desemnat pentru a i se comunica obiectivele expertizei sau întrebările la care trebuie să răspundă. Cu acest prilej el ia cunoştinţă de actele aflate la dosarul cauzei, poate solicita explicaţii suplimentare şi poate face obiecţii asupra termenului acordat pentru efectuarea expertizei.

Stabilirea corectă a obiectului expertizei are implicaţii directe atât asupra activităţii expertului, cât şi asupra aportului expertizei la justa soluţionare a cauzei.

Întrucât expertiza este un mijloc de probă, obiectul său constă în lămurirea unor fapte sau împrejurări de fapt ce reclamă cunoştinţe speciale din diverse domenii, inclusiv din cel al ştiinţei merceologice. Astfel înţeles, obiectul unei expertize trebuie formulat încât să fie circumscris acestui deziderat, fără a cuprinde probleme de drept (cum ar fi stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei unui persoane fizice sau juridice).

Aceeaşi importanţă trebuie să se acorde modului de formulare a întrebărilor la care expertul trebuie să răspundă. Se vor evita formulările generale, echivoce sau confuze, care îi pot determina pe experţi să procedeze Procedura şi metodologia expertizei merceologice

la reformulări, uneori neconcordante cu scopul urmărit prin efectuarea expertizei.

În formularea întrebărilor, organul interesat în efectuarea expertizei trebuie să pornească de la premisa că juristul trebuie să joace rolul determinant în formularea obiectivelor şi întrebărilor, astfel încât expertul să fie obligat să analizeze în profunzime aspectele de interes în lămurirea cazului respectiv, pronunţându-se documentat şi argumentat asupra problemelor de fond.

În acelaşi timp este necesar ca întrebările să fie formulate în strânsă legătură cu împrejurările concrete ale cauzei, referindu-se la aspecte controversate a căror elucidare presupune cunoştinţe de specialitate, teoretice şi practice. De asemenea, formularea întrebărilor trebuie să urmeze o ordine logică, fără a depăşi limitele competenţei expertului, astfel încât să cuprindă toate problemele neclare ale cauzei pentru a nu mai fi necesare completări ulterioare.

B. PREGĂTIREA EXPERTIZEI - principala problemă pe care expertul trebuie să o soluţioneze în această etapă constă în aprofundarea obiectivelor expertizei, cunoaşterea sarcinilor ce îi revin sau înţelegerea corectă a sensului întrebărilor la care trebuie să răspundă. Acest deziderat se realizează în practică printr-o documentare rapidă, însă cuprinzătoare.

Principalele căi de documentare în activitatea de expertizare a mărfurilor sunt următoarele:

a. cunoaşterea istoricului litigiului şi stabilirea cronologiei faptelor;

b. studierea documentelor operative;

c. studierea actelor normative şi a documentelor care reglementează şi prescriu calitatea mărfurilor alimentare şi nealimentare care fac obiectul litigiului;

d. documentarea bibliografică;

e. documentarea pe teren.

a. Pentru a-şi forma o opinie de lucru şi pentru a orienta investigaţiile într-o direcţie corectă, expertul trebuie să studieze documentele litigiului Expertiza calităţii mărfurilor

aflate la dispoziţia instanţei respective (dosarul litigiului) pentru a ajunge la punctele de reper necesare începerii investigaţiilor.

Acest moment este deosebit de important pentru efectuarea în termen a expertizei, contribuind la alegerea pistei corecte şi evitând investigaţiile colaterale. Cunoaşterea istoricului litigiului înseamnă, în primul rând, informarea expertului asupra desfăşurării în timp a principalelor date şi fapte legate de momentul, cauzele, locul şi împrejurările viciului sau vicierilor împricinate în litigiu. Este firesc ca pentru verificările, confruntările, observaţiile şi experimentările ulterioare, reclamate de expertiză, expertul, pe baza acestor informaţii, să stabilească cronologia lor şi astfel să precizeze zonele sau etapele din fabricarea sau circulaţia mărfii respective care necesită investigaţii speciale. Ulterior, pe baza unei documentări variate, el va avea posibilitatea să răspundă clar, precis, ştiinţific fundamentat, în scris (sub forma raportului de expertiză şi eventual a altor documente derivate) sau oral (prin răspunsuri în şedinţă) la toate obiectivele care i-au fost trasate de către organul interesat.