Rolul organizațiilor internaționale în dinamica securității globale

Organizatiile internationale permit statelor sa abordeze împreuna problemele comune, în cadrul unui proces decizional colectiv, chiar daca unele dintre ele, de fapt, divid în loc sa unifice. Cooperarea internationala multilaterala constituie fundamentul unui sistem mondial stabil. În prezent, în domeniul securitatii este resimtita o nevoie acuta de o astfel de cooperare, dat fiind faptul ca natura complexa a amenintarilor cu care ne confruntam necesita o abordare

coordonata si utilizarea unor resurse, ce cu greu pot fi puse la dispozitie de catre un singur guvern. Din aceste motive, problematica organizatiilor internationale de securitate trebuie sa reprezinte unul dintre punctele centrale ale dezbaterilor ce se desfasoara în comunitatea internationala.

De la aparitia primelor forme de organizatii internationale, modificarile caracteristicilor mediului de securitate au determinat si transformarea acestora, în special în cazul celor care activeaza în domeniul securitatii. Perioada sfârsitului de secol XX si începutului de secol XXI a influentat si a modificat considerabil profilul organizatiilor internationale de securitate, atât din punct de vedere al adaptarii strategiilor la provocarile mediului de securitate (NATO,

UE, ONU, OSCE etc.), cât si al sporirii numarului de membri (NATO si UE). În lupta împotriva terorismului international, organizatii precum Uniunea Europeana, Organizatia Natiunilor Unite

sau Organizatia pentru Securitate si Cooperare în Europa nu s-au rezumat doar la elaborarea unor documente, ci au analizat si au implementat modalitati de cooperare în lupta împotriva terorismului international, în timp ce altele (CSI, GUAM, CENCOOP, SEECP etc.)

nu si-au mai facut auzita vocea pe scena internationala cu aceeasi forta ca în anii precedenti.

Totusi, multe dintre organizatiile create în scopul guvernarii nationale si internationale, precum ONU, au acum 30-60 de ani vechime, astfel ca, intrând în noul mileniu, ne putem întreba cât de

eficiente sunt acestea, într-o lume din ce în ce mai globalizata.

Relatiile de dialog si de complementaritate dintre acesti actori ar trebui sa urmareasca stabilirea si mentinerea sprijinului comun pentru contracararea pericolelor si amenintarilor la adresa securitatii.

Organizatiile international au devenit un element important al sistemului international, în special dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, când numarul lor a început sa creasca semnificativ.

Organizatiile internationale reprezinta cele mai importante forte în coordonarea actiunilor si cooperare în domenii precum cel politic, economic, social, militar sau cultural. Exceptând statele-natiune, ce stau la baza sistemului mondial, organizatiile internationale constituie cei mai însemnati participanti în cadrul acestuia. Cresterea numarului organizatiilor internationale a fost favorizata de sporirea retelelor politice, economice si financiare de state-natiune, în special în perioada de început a Europei moderne. Diviziunea sistemului international din anii 1910 si 1930 si distrugerile cauzate de cele doua razboaie mondiale au convins comunitatea internationala de

necesitatea stabilirii unei noi ordini universale bazate pe cooperare.

Pilonii acesteia au fost construiti prin Carta Atlantica, din anul 1941, conferintele de la Dumbarton Oaks si Bretton Woods (1944) si, cel mai important, prin crearea Natiunilor Unite (1945).

Razboiul Rece a întrerupt visul noii ordini mondiale prin cooperare, urmând peste patru decenii de diviziune bipolara. Totusi, începând cu anii ’70, s-a înregistrat o revigorare a multilateralismului, sub forma procesului de la Helsinki (1975), despre care se afirma ca a contribuit la dezintegrarea Cortinei de Fier.

Ulterior acestui moment, organizatiile internationale si-au recapatat rolul de forumuri de consultare, mediere si arbitrare, simultan cu dezvoltarea unei lumi mult mai fragmentate din punct de vedere politic si cultural, caracterizate atât de cursa pentru înarmare, cât si de accentuarea globalizarii. Sfârsitul conflictului Est – Vest si realinierea graduala a Europei Estice la cea Occidentala au condus la formarea unor noi organizatii si institutii internationale.

Adesea,organizatiile internationale sunt vazute ca instrumente prin care statele îsi urmaresc propriile interese, iar procesul decizional reflecta, în primul rând, interesele celor mai puternici membri. Ca arena, organizatiile internationale sunt similare unui „loc de joaca”4, si nu unui instrument al politicii statale, iar ca institutii, sunt forme ale unei diplomatii de conferinta, unde statele pot face schimb de informatii, pot condamna sau justifica anumite actiuni si îsi pot coordona strategiile politice nationale. Într-un cadru larg, se poate afirma ca o organizatie

internationala, ca subiect al unui acord international ce o creeaza, pe de o parte, are statut de persoana juridica, cu capacitatea de a poseda, dobândi sau transfera proprietate, de a încheia contracte, de a participa la acorduri internationale cu state sau alte organizatii internationale si de a urmari scopuri specifice prin mijloace legale, si, pe de alta parte, are drepturi si responsabilitati create prin legislatia internationala

Tipologizarea organizatiilor internationale este, însa, mai complexa. În „Anuarul organizatiilor internationale”, în functie de forma de organizare, sunt sintetizate 15 categorii de astfel de organizatii, dintre care 13 consideram ca sunt relevante7:

1. federatii de organizatii internationale – toate organizatiile internationale, interguvernamentale sau nonguvernamentale, care grupeaza cel putin alte trei organisme internationale nonregionale, ca membri deplini;

2. organizatii cu participare universala – organizatii internationale nonprofit, interguvernamentale sau nonguvernamentale, cu membri din toate zonele geografice, cu

managemement si control politic;

3. organizatii cu participare intercontinentala – toate organizatiile internationale nonprofit, interguvernamentale sau nonguvernamentale ai caror membri si ale caror preocupari depasesc

o regiune anume, desi nu ofera motive suficiente pentru a fi incluse în categoria anterioara;

4. organizatii cu participare regionala - toate organizatiile internationale nonprofit, interguvernamentale sau nonguvernamentale, ai caror membri si ale caror preocupari sunt

restrânse la o anumita regiune;

5. organizatii ce emana din persoane, locuri, obiecte de proprietate sau alte organisme – orice organism international nonprofit, interguvernamental sau nonguvernamental, ce poate fi considerat o emanatie a unei anumite organizatii, loc, persoana sau obiect de proprietate. Asemenea organisme nu presupun o participare formala;

6. organizatii ce au o forma speciala, inclusiv fundatiile si fondurile de încredere – toate organizatiile internationale, interguvernamentale sau nonguvernamentale, ale caror caracteristici

ridica întrebari asupra includerii lor în categoriile precedente: banci, institute de instruire, biblioteci, laboratoare etc.