Standardizarea în România

1.Introducere

Standardizarea este o activitate de interes general care,prin aplicaţiile ei,are un impact important asupra economiei şi societăţii.

Aplicaţiile standardizării se referă,printre altele,la:unităţi de măsură;terminologie şi simbolizare;produse şi procedee(definirea şi alegerea caracteristicilor produselor,metode de încercare şi măsurare,specificarea caracteristicilor produselor pentru definirea calităţii, varietăţii şi inteschimbalităţii lor,cerinţe privind ambalarea,marcarea şi etichetarea); securitatea persoanelor şi bunurilor.

Standardul SR EN 45020:2004 prezintă următoarea definiţie a standardizării: activitatea prin care sunt stabilite,pentru probleme reale sau potenţiale,prevederi destinate unei utilizări comune şi repetate,urmărind obţinerea unui grad optim de ordine într-un context dat.

Această activitate constă în particular în elaborarea,difuzarea şi punerea în aplicare a standardelor.

SR EN 45020:2004 defineşte şi conceptul de standard:un document,stabilit prin consens şi aprobat de un organism recunoscut,care furnizează,pentru utilizări comune şi repetate,reguli,linii directoare sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor,în scopul obţinerii unui grad optim de ordine într-un context dat.

Sistemul de standardizare reprezintă reţeaua de organizaţii care creează standardele, incluzând regulile şi relaţiile dintre ele.

Din punct de vedere al nivelului de standardizare există trei sisteme:la nivel naţional(care se deşfăşoară la nivelul unei ţări),la nivel regional(la care pot participa organizaţiile dintr-o singură zonă geografică,politică sau economică a lumii) şi la nivel internaţional(la care pot participa organismele interesate din toate ţările).

Relaţiile economice actuale afirmă importanţa standardizării într-un context mondial nesigur şi contrastant,subliniind necesitatea unei structuri naţionale de standardizare pentru a face faţă obiectivelor economice,tehnice,şi a celor cu caracter reglementar ale standardizării.De asemenea,sistemul naţional de standardizare joacă un rol cheie în construirea sistemului european şi internaţional de standardizare.

Indiferent de dimensiunea,centralizarea sau finanţarea sa,rolul unui sistem naţional de standardizare,într-o economie de piaţă este următorul:să stabilească şi să promoveze comunicare şi relaţii stabile cu părţile interesate;să ofere infrastructura procedurală pentru procesul de standardizare;să stabilească şi să întreţină infrastructura adecvată în ceea ce priveşte organismele tehnice;să producă şi să distribuie standarde şi alte documente tehnice;să ofere servicii suplimentare de informare,consultare,certificare,etc.

Activitatea de standardizare din România face parte din infrastructura calităţii, având la bază un cadru legislativ complet şi în deplină concordanţă cu principiile şi prevederile normative europene şi internaţionale în domeniu.

În România,activitatea de standardizare se desfăşoară sub conducerea Asociaţiei de Standardizare din România(ASRO),recunoscută ca unic organism naţional de standardizare.

2.1.Obiectivele şi principiile standardizării naţionale

Schimbările intervenite în ultimii ani în România şi modificarea relaţiilor economice dintre parteneri,atât la nivel naţional cât şi european sau internaţional,au avut drept consecinţă firească evoluţia calitativă a activităţii de standardizare.

Transformările esenţiale privind standardizarea română se produc ca urmare a OG nr.39 din 30 ianuarie 1998,care a fost aprobată cu modificări de Legea nr.355/2002 şi Legea nr.177/2005 .Ea constituie cadrul legal al standardizării moderne în România.

OG nr.39/1998 stabileşte principiile şi cadrul organizatoric al standardizării naţionale,vizându-se în principal următoarele obiective:

• îmbunătăţirea calităţii vieţii;

• obţinerea unei economii globale de materiale,energie şi efort uman;

• protecţia vieţii,sănătăţii şi securităţii persoanelor fizice,mediului înconjurător şi apărarea intereselor consumatorilor;

• protecţia consumatorilor,printr-un nivel de calitate al produselor şi serviciilor adaptat necesităţilor şi verificat corespunzător;

• recunoaşterea internaţională a produselor şi serviciilor româneşti;

• promovarea rezultatelor consolidate ale ştiinţei şi tehnologiei,ţinând seama de gradul de dezvoltare al economiei;

• stabilirea unui sistem unitar de cerinţe pentru certificarea conformităţii;

• înlăturarea barierelor tehnice din calea comerţului internaţional;

• reprezentarea intereselor economiei naţionale în activităţile de standardizare internaţionale şi europene.

Activitatea de standardizare are la bază o serie de principii care,dacă sunt aplicate, vor permite să se respecte mai bine regulile standardizării europene şi internaţionale. Aceste principii se referă la următoarele:

• elaborarea şi aprobarea standardelor naţionale pe baza consensului părţilor interesate;

• transparenţă şi disponibilitate publică ;

• reprezentarea intereselor publice;

• caracterul voluntar al participării la activitatea de standardizare naţională şi al aplicării standardelor naţionale;

• accesul liber la elaborarea standardelor naţionale pentru toate părţile interesate;

• independenţa faţă de orice posibil interes specific predominant;

• respectarea regulilor standardizării europene şi internaţionale;

• caracterul fără scop lucrativ al organismului naţional de standardizare;

• dezvoltarea standardizării naţionale în corelare cu evoluţia legislaţiei.

Ca urmare a îmbunătăţirii cadrului organizatoric şi a respectării pricipiilor de bază ale standardizării,procesul dinamic şi evolutiv al standardizării române a fost marcat de câteva realizări mai importante şi anume:

• OG nr.39 din 30 ianuarie 1998 privind activitatea de standardizare naţională în România stabileşte caracterul neobligatoriu al tuturor standardelor române. Ordonanţa hotărăşte că standardele nu sunt obligatorii,dar că documente normative cu caracter obligatoriu adoptate de autorităţi pot să facă referire la unele standarde sau la prevederi din unele standarde .Prin această referire,conţinutul standardelor respective devine parte din reglementare şi se aplică în condiţiile stabilite de această reglementare cu caracter obligatoriu.

Cerinţele esenţiale,introduse în legislaţia UE prin Directive europene de armonizare tehnică şi alte acte normative,pentru a-şi obţine caracterul obligatoriu şi la noi trebuie incluse în legislaţia care preia aceste directive.Specificaţiile tehnice(incluse în OG nr.39/1998)concretizează tehnic cerinţele esenţiale(obligatorii pentru că sunt impuse prin directive şi legi),aşa încât produsele să poată fi realizate cu respectarea acestor cerinţe privind protecţia vieţii,sănătăţii şi mediului înconjurător.