Tradiții și obiceiuri de consum pe glob

Introducere

Dupa unii sociologi si antropologi, istoria omenirii ar putea fi divizata în epoci conforme cu modul de folosire al resurselor naturale alimentare, cu gradul lor de prelucrare si rafinare si implicit cu tehnologiile de obtinere a produselor alimentare, toate acestea în strânsa corelatie cu traditiile si convingerile religioase.

Ca si felul de viata, alimentatia deosebea pe vremuri popoarele unele de altele. În epoca homerica se obisnuia ca neamurile sa fie indicate prin hrana lor de baza. Elenii desemnau popoare de ihtiofagi, melinofagi (mâncatori de miere) etc. „Climatul getic”, dupa cum îl numea Mehedinti, oferea conditii optime pentru cultura cerealelor – mei, grâu, mai târziu porumb. Faptul ca omul are posibilitatea de a consuma o mare varietate de produse alimentare, pentru care si-a fabricat un echipament enzimatic ad-hoc, constituie una dintre tainele diversitatii umane.

În cadrul ecosistemului uman, alimentele si alimentatia constituie una dintre laturile cele mai importante. Alimentele si alimentatia au evoluat o data cu posibilitatile materiale, cu modificarea conceptiilor oamenilor, cu evolutia stiintei. Putem vorbi despre o alimentatie, despre o istorie a productiei de alimente, de una a gastrotehniei, ca si a gastronomiei, a traditiei alimentare în corelatie cu cea religioasa. Putem vorbi despre o istorie a igienei alimentare, dar si a patologiei legata de alimentatie.

Componenta a vietii sociale, alimentatia unui popor poarta amprenta specificului national, al mostenirii din strabuni, dar si a intentiei adaptarii si „copierii” modului de viata al natiunilor pe care le stimeaza. Numai efectele prefacerilor sociale si economice reusesc sa stearga, cu timpul, anumite caractere traditionale de alimentatie.

În prezent se observă o tendinţă de a corela tradiţia şi obiceiul de consum cu cercetarea ştiinţifica şi de a grupa alimentele de consum general după importanţă atât din punct de vedere nutrititiv cât şi energetic în grupe de consum din punct de vedere al frecvenţei de consum.

Capitolul 1 – Obiceiurile de consum pe glob

Trăsăturile specifice ale alimentaţiei se evidenţiază, mai ales, la mesele festive sau în preferinţele gastronomice; unele elemente de fond se regăsesc şi în obiceiurile alimentare zilnice: repartiţia inegală a cantităţii de alimente la cele câteva mese, grăsimile, legumele şi condimentele larg întrebuinţare sau mai puţin folosite, locul pe care-1 ocupă carnea, aluatul, produsele dulci, pâinea, băuturile care se servesc, ordinea de ingerare a alimentelor etc.

Bucătăria românească este apreciată astăzi ca una din cele mai bogate bucătării, atât pentru varietatea preparatelor, cât şi pentru gustul lor rafinat şi plăcut.

Există diferenţieri de la o zonă la alta a ţării. Cea mai lucrată bucătărie este cea din Moldova. Caracteristice pentru preparatele moldoveneşti sunt sosurile cu smântână sau sosurile lejere, fără făină sau cu puţină făină. Carnea de pasăre intră cu predilecţie în compoziţia preparatelor, dar şi vânatul este aici mult mai apreciat, încă din cele mai vechi timpuri.

Preparatele dobrogene sunt săţioase, de rezistenţă, gustoase, dar cu o pregătire simplă (de exemplu friptura la proţap). Preparatele se bazează în special pe carne de oaie, vânat, peşte. Specifică este şi plăcinta dobrogeană, preparată cu brânză de oi şi servită cu iaurt. Influenţele orientale au adăugat la preparatele autohtone o serie de alte preparate: mâncăruri cu orez, deserturi foarte dulci cu nuci îmbibate cu siropuri concentrate, prăjituri cu stafide-şi rahat.

În Muntenia, preparatele au un gust mai delicat şi finisaje mai rafinate. Este zona în care s-a resimţit influenţa bucătăriei franceze, fără ca aceasta să înlocuiască specificul autohton. Alături de ciorbele cu came sau cu legume, acrite cu verzituri, se consumă preparate simple din legume, preparate din carne tocată, budinci gratinate din legume sau desert, ciuperci adăugate în compoziţia unor preparate pentru aromă, dulciuri din aluaturi fine. Influenţa orientală s-a manifestat prin preparatele sale specifice: musaca, pilaf, ciulama.

Ceea ce apare deosebit din punct de vedere culinar în Ardeal sunt sosurile şi garniturile dulci din fructe, sosurile grase preparate cu făină din abundenţă, supele cu rântaş. Bulionul este adesea înlocuit cu boia dulce. În preparate, predomină carnea de porc, iar grăsimea preferată pentru preparare este untura. Preparatele din peşte nu sunt agreate.

Borşurile şi ciorbele sunt întâlnite doar în unele zone ale Transilvaniei, în Banat singura variantă a acestora fiind supa dreasă cu iaurt. în Banat, preparatele la grătar sunt puţin răspândite, preparatele „scurte", cum le numesc bănăţenii, nefiind pe gustul lor. Condimentele iuţi (piper, ardei) sunt înlocuite cu plante aromatice (maghiran, mărar).

Sortimentul de preparate culinare româneşti este destul de sărac în aperitive. Sunt folosite încă unele metode necorespunzătoare de preparare. Un loc central în specificul preparatelor româneşti îl ocupă carnea de porc.

Bucătăria românească a fost influenţată de-a lungul timpului de tradiţiile culinare ale ţărilor cu care avut legături mai strânse.