Materiale rezistente la coroziune

Coroziunea metalelor constă în distrugerea spontană, parţială sau totală, a acestora, în urma unor reacţii chimice, biochimice sau electrochimice survenite în cursul interacţiunii cu mediul înconjurător.

Coroziunea are efecte dintre cele mai nefaste, datorită ei pierzându-se anual mari cantităţi de metale. Unele aprecieri consideră că, în general, din întreaga cantitate de oţel produsă anual în lume, cca. 30 % se transformă în rugină, ca urmare a proceselor de coroziune.

Coroziunea se clasifică după mai multe criterii, şi anume:

- după natura agentului agresiv:

coroziune uscată (ce implică reacţii în gaze la temperaturi ridicate);

coroziune umedă (ce presupune prezenţa umidităţii sau a unui lichid).

- după mecanismul coroziunii:

coroziune chimică;

coroziune biochimică;

coroziune electrochimică.

- după aspectul exterior al metalului corodat:

coroziune generalizată (este afectată întreaga suprafaţă a metalului);

coroziune localizată (sunt atacate doar zone, respectiv suprafeţe mici):

coroziune localizată macroscopică (coroziunea punctiformă - pitting, selectivă, galvanică etc.);

coroziune localizată microscopică (coroziunea intercristalină sau fisurantă sub tensiune).

Coroziunea generală de suprafaţă (figura 1) se manifestă prin atacarea suprafeţei metalului, de obicei în mod uniform, dar şi neuniform, sub formă de pete. Pelicula formată este pasivă din punct de vedere chimic faţă de agentul coroziv şi astfel metalul de bază devine anticoroziv prin pasivare.

Fig.1. Coroziune generală de suprafaţă

Coroziunea punctiformă (prin ciupituri - pitting) se manifestă (figura 2) prin atacarea numai în anumite puncte a suprafeţei metalului. Atacul progresează în

adâncime, provocând orificii adânci, care pot duce la perforare. Această formă de coroziune este periculoasă deoarece este greu de supravegheat.

Fig.2. Coroziune punctiformă

Coroziunea selectivă (figura 3) se manifestă prin atacarea numai a unui constituent sau prin dizolvarea soluţiilor solide, din care un component se separă iarăşi ca metal. Un exemplu frecvent, şi în acelaşi timp periculos, de astfel de coroziune este, “ dezincarea” alamei.

Fig.3. Coroziune selectivă

Coroziunea intercristalină (figura 4) se manifestă printr-un atac produs de-a lungul limitelor grăunţilor cristalini, consecinţa fiind o deteriorare a structurii, urmată de scăderea rezistenţei materialului metalic. În cazuri extreme se produce o dezagregare a constituţiei metalului, acesta transformându-se în pulbere.

In cazurile uşoare, coroziunea intercristalină se manifestă prin apariţia