Avantajele muzicii electronice

Explozii abrupte de aburi, foșnetul pădurilor, diferite zgomote, ecouri, sunt doar câteva din multitudinea de sunete ce pot fi aduse în scenă cu ajutorul sampler-ului (instrument care înregistrează si este gata pentru a reda înregistrările pe claviatură sau senzori).

De asemenea sintetizatorul are capacități multiple și extraordinare de a genera stări profunde datorită modificării timbrului in timp real, astfel creând senzații de plutire, sau total contrastante, acoperind mare parte din registrul acustic. Astfel că vorbind despre senzații, stări sufletești, imagini auditive ale mediului înconjurător, tehnologia de care dispunem capătă sens in ceea ce privește evoluția componistică.

Un alt mare avantaj al tehnologiei este deschiderea posibilităților în industria de film, animație, teatru, etc.

Bine-înțeles că pentru a putea beneficia de tehnologie este imperios necesară o intensă cercetare a noilor instrumente electronice ce dispun de multiple posibilități, astfel, de multe căutări.

Apariția muzicii electronice a fost facilitată de dezvoltarea tehnologiei muzicale, de exemplu, de apariția pe piață (la prețuri relativ accesibile) a instrumentelor muzicale electronice, sequencer-uri, aparatură electronică de ritmuri (drum machines), stații de lucru digitale etc. Totodată, computerele au creat posibilitatea utilizării secvențelor repetative ("loops") și a "sample-urilor"(sunete acustice înregistrate)

Sinteza sunetelor

Sinteza aditivilor a fost utilizată încă din 1930 în Teleharmonium și în orga Hammond în 1930.

Sinteza aditivilor construiește sunete prin adăugarea formelor de undă într-un sunet compozit. Sunetele instrumentului sunt simulate prin potrivirea structurii lor armonice naturale. Exemple analogice timpurii ale sintetizatoarelor de aditivi sunt orgile Teleharmonium , Hammond și Synclavier .

Sinteza substractivă este încă utilizată pe diverse sunete, incluzând sinteza analogică virtuală .

Sinteza substractivă se bazează pe filtrarea unor forme de undă bogate armonic. Acesta este implementat în sintetizatoarele de tastatură monofonice timpurii, cum ar fi sintetizatorul Moog. Sintetizatoarele sintetice aproximează sunetele instrumentale printr-un oscilator (producând unde cu forma grafica de fierăstrău, valuri pătrate etc.) urmate de un filtru, apoi de un amplificator care este controlat de un ADSR . Combinația de modulații simple (cum ar fi modularea lățimii impulsurilor și sincronizarea oscilatorului ), împreună cu filtrul lowpass, este responsabilă pentru sunetul "sintetizator clasic" asociat în mod obișnuit cu "sinteza analogică".

Sinteza FM a fost extrem de reușită în cele mai vechi sintetizatoare digitale.

Sinteza FM (sinteza modulației de frecvență) este un proces care implică de obicei utilizarea a cel puțin două generatoare de semnale pentru a crea și modifica o voce. Adesea, acest lucru se face prin generarea analogică sau digitală a unui semnal care modulează caracteristicile tonale și amplitudinea unui semnal purtător de bază. Sinteza FM a fost pionieră de John Chowning, care a brevetat ideea și vândut-o lui Yamaha. Spre deosebire de relația exponențială dintre oscilațiile tensiune-în-frecvență și multiplele forme de undă în oscilatoarele clasice de 1 volt pe octavă, sinteza FM folosește o relație lineară de tensiune în frecvență-ieșire și o oscilatie val. Forma de undă complexă rezultată poate avea multe frecvențe componente și nu există cerința ca acestea să poarte o relație armonică. Sofisticatele sintetice FM cum ar fi seria Yamaha DX7 pot avea 6 operatori per voce; unele sintetice cu FM pot de asemenea folosi adesea filtre și tipuri de amplificatoare variabile pentru a modifica caracteristicile semnalului într-o voce care sa imite aproximativ instrumente de acustice, fie creează sunete care sunt unice. Sinteza FM este deosebit de importantă pentru zgomote metalice, cum ar fi clopotele, cinelele sau alte percuții.

Sinteza distorsiunii de fază este o metodă implementată pe sintetizatoarele Casio CZ . Acesta înlocuiește forma tradițională de undă analogică cu o variantă de mai multe forme de undă digitale care sunt mai complexe decât valurile standard pătrat, sinusoidal și fierăstrău. Această formă de undă este direcționată către un filtru digital și un amplificator digital, fiecare modulat de un plic în opt etape. Sunetul poate fi ulterior modificat cu modulare inelară sau modulare a zgomotului.