Contribuția lui Franz Liszt la dezvoltarea artei pianistice

Personalitatea lui Franz Liszt reprezint[ un moment de referin[ ]n muzica secolului al XIX-lea, iar specificul vieii =i creaiei sale ne poate face s[-l consider[m un artist pan-european. El a fost ]n contact nemijlocit cu aproape toi marii compozitori ai vremii, dovedind o mare permeabilitate ]n comunicarea spiritual[ =i realiz`nd astfel cu ace=tia un schimb cultural reciproc de valoare =i consisten[ deosebit[. Impun`ndu-se iniial ]n Europa muzical[ ca pianist virtuoz, a devenit mai apoi, datorit[ unui spirit autodidact =i perseverent, un compozitor vizionar =i totodat[ dirijor =i profesor.

N[scut la 22 octombrie 1811, aproape ]n acela=i timp cu ceilali mari romantici, a tr[it mai mult dec`t toi. Mendelssohn a murit ]n 1847, Chopin ]n 1849, Schumann ]n 1856, Berlioz ]n 1869. Liszt a murit la 31 iulie 1886 =i a fost ultimul dintre marii muzicieni care l-au cunoscut pe Beethoven =i fusese (a=a cum se spune) s[rutat de buzele Nemuritorului.*

Contribuia sa uria=[ la dezvoltarea artei pianistice in special =i a muzicii ]n general a fost acceptat[ ]nc[ din timpul vieii. Acest lucru a fost posibil datorit[ complexit[ii sale: un pianist unic, un compozitor inovator, un dirijor modern, un pedagog str[lucit. A=adar, toate aceste laturi ale activit[ii sale sunt ]ntr-o str`ns[ interdependen[ =i numai ]mpreun[ pot contura adev[ratul s[u aport la evoluia Muzicii.

Liszt - pianistul

Pianistul care a fascinat publicul intregii Europe, inclusiv pe specialisti - doar Paganini putandu-se compara cu el in aceasta privinta - a plecat la Viena la varsta de 13 ani, unde a studiat timp de 3 ani cu celebrul pedagog Carl Czerny, care considera aceasta perioada ca fiind insufucienta. Acelasi Czerny avea sa il asculte 16 ani mai tarziu la Paris, si in ciuda extraordinarei sale bravuri, va aprecia cantatul lui drept confuz si destul de salbatic. Datorita insa talentului deosebit si fortei personalitatii sale, Liszt a progresat atat de mult incat a devenit inegalabil ca pianist. Pe la 1830 marele sau rival a fost Sigismund Thalberg. Parisul intreg, impartit in tabere adverse participa la „cearta dintre Roma si Cartagina”. Printesa Belgiojoso a invitat ambii rivali sa cante in salonul ei la 31 martie 1837, fapt ce a constituit senzatia muzicala si mondena a secolului. Concluzia? Thalberg este cel mai bun pianist al lumii, iar Liszt, singurul.**

Berlioz, in cronica facuta in „Gazette musicale” recitalului in care acesta a cantat impecabil sonata pentru Hammerklavier de Beethoven (1836), a afirmat ca

Liszt si-a demonstrat renumele de pianist al viitorului, facand inteleasa o lucrare

*H.C.Schonberg- Vieile Marilor Compozitori, pag. 190.

**C. Athanasiu- Repere istorice ]n dezvoltarea artei pianistice, pag. 21

pana atunci de neinteles, opinie confirmata de istorie. Acelasi Berlioz scrie in aceeasi publicatie o caracterizare foarte justa a artei sale interpretative. Consemneaza impresia generala a progresului pe care Liszt il facuse in arta sa pianistica si, cu o intuitie de mare acuitate, sesizeaza infinitele nuante coloristice precum si timbrul orchestral al pianului sub degetele lui Liszt, fapt care pana atunci nu era considerat ca fiind de natura instrumentului. A canta la pian ca orchestra era un ideal indepartat, nimic mai mult decat un vis in domeniul interpretarii. Berlioz continu[ subliniind puterea de convingere a cantilenei, salturile, sonoritatea ampla si totusi „nestridenta” a acordicii, extraordinarul joc de stacatto. Ceea ce l-a determinat pe Berlioz ca, prin opunere cu cei care-l considerau pe Thalberg pianistul viitorului, sa-l denumeasca si el pe Liszt „pianist al viitorului”, era nivelul superior la care se situa Liszt ca muzician.

Trei au fost muzicienii care l-au influentat profund pe Liszt. Berlioz si al sau programatism si-au pus pecetea pe creatia celui mai romantic dintre romantici (Liszt a transcris chiar pentru pian Simfonia Fantastica). Insusi Schumann, care era un opozant declarat al conceptiilor lui Liszt, a scris un articol incurajator despre transcriptia acestei simfonii: „ Liszt a facut-o cu atata talent si scrupulozitate incat egaleaza originalul”.*

Liszt a fost primul care a orchestrat la pian, realizand cea mai salbatica dinamica a extremelor, asociata cu maximum de culoare si folosind intreaga suprafata a claviaturii intr-o cascada de sonoritati. Toate acestea i le datora lui Berlioz.

Intalnirea cu Paganini in 1831 a fost decisiva pentru evolutia instrumentala a lui Liszt, care a cautat constient sa-l depaseasca si sa obtina aceleasi efecte la pian ca marele virtuoz la vioara. Paganini i-a oferit modelul viu al instrumentului solist, evocator al unui ansamblu intreg prin virtuozitate. Cele 6 studii dupa Paganini potenteaza posibilitatile de stralucire inca nebanuite ale pianului. Dupa concertul in care l-a auzit pentru prima data pe Paganini (1831), Liszt ii scrie unui prieten:

„ ...pentru o perioada de doua saptamani mintea si degetele mele au lucrat ca doua suflete pierdute: Homer, Biblia, Palton, Locke, Byron, Hugo, Lamartine, Chateaubriand, Beethoven, Bach, Hummel, Mozart, Weber sunt toti in jurul meu. }i studiez, ]i devorez cu furie. +i eu sunt pictor! a exclamat Michelangelo atunci cand a vazut pentru prima oara o opera de arta. Desi prietenul tau este mic si sarac, el a repetat in mod constant aceste cuvinte de la concertul lui Paganini. Studiez 4 sau 5 ore pe zi - terte, sexte, octave, tremolo, repetitii, cadente, etc. Ah, daca n-o sa innebunesc, vei gasi un artist in mine! Da, un artist asa cum iti doresti, asa cum e nevoie in ziua de azi!”**

In 1832 l-a ascultat pe Chopin si a descoperit ca pianul poate servi nu numai ca instrument de bravura, ci si de expresie, dezvaluind poezie, finete, stil. Rege al pianistilor, virtuoz prin excelenta, va aduce in domeniul virtuozitatii colorit si poezie, asa cum a facut Chopin.

Liszt este acela care a fundamentat pianistica moderna, atat in ceea ce