Creația instrumentală și vocal instrumentală a lui Johan Sebastian Bach

Mi-am ales pentru lucrarea de atestat Johan Sebastian Bach pentru ca creatia lui cuprinde aproape in intregime lucrari de circumstanta, strans legate de exigentele postului pe care il ocupa. El nu a fost creator de forme sau genuri, dar le-a reluat pe cele lasate mostenire de predecesori, largindu-le considerabil atat pe plan structural cat si expresiv, ducandu-le la un grad de perfectiune si universalitate necunoscut inaintea lui. Din punct de vedere arhitectural, el si-a innoit conceptiile fara incetare : inventiunile, fugile, cantatele sale sunt, fiecare, construite diferit. Creatia lui Bach se distinge printr-un caracter polifinic evident, care merge, totusi, in paralel cu claritatea si bogatia melodica. Se poate vorbi, in acest sens, de o sinteza a elementelor germanice si italiene ; asta fara a uita influentele franceze, asimilate si puse in valoare remarcabil, mai ales in suitele sau uverturile pentru orchestra, care aprofundeaza un model creat de Lully.

Bach si-a conceput cele mai multe lucrari instrumentale la Weimar si la Kothen, unde activitatile pe care le avea de indeplinit i-au permis sa atinga maestria formelor, al stilului si al combinatiilor instrumentale. A exploatat perfectionarile tehnice care s-au adus constructii viorii, violoncelului sau flautului. Concertul in stil italian l-a interesat in mod deosebit si a transcris numeroase concerte de autori italieni, a scris el insusi lucrari acest gen pentru vioara si a fost, deasemenea, primul compozitor care a conceput veritabile concerte pentru clavecin si orchestra.

In cursul ultimilor ani ai vietii, Bach s-a ridicat deasupra experientelor trecutului, lasandu-le chintesenta maestriei sale contrapunctice in Arta fugii, revazand corale pentru orga si finisand Misa in similar, care il preocupase, cu intreruperi, din 1733. La 18 iulie 1750 si-a recapatat vederea, dar dupa cateva ore a avut un atac, urmat de febra, care l-a rapus zece zila mai tarziu.

Capitolul II

MUZICA IN EPOCA BAROCULUI

- GENERALITATI-

Stilurile nu se delimiteaza si deci nu se nasc si nu se sting la date calendaristice. Procesul evolutiv este lent si numeroase intrepatrunderi faciliteaza, fac aproape insesizabila tranzitia dintr-unul intr-altul. Nici coexistenta, evolutia paralela fireste temporara a vechiului cu noul, nu poate fi exclusa. Secolul XVII ofera chiar o dovada concludenta, precum o vom vedea, in atestarea acestui adevar. Magnificul crepuscul palestrinian al polifoniei vocale a Renasterii stim, continea din plin mugurii ce au sa incolteasca cu primele inceputuri ale Barocului, ca o dovada ca viitorul incepe de obicei cu ziua de ieri. ,,Noul" apare ostentativ in jurul anilor 1600 in primul rind ca o reactie fata de structura considerata ,,greoaie", ,,barbara" a polifoniei. Idealul noilor generatii pledeaza in primul rand in favoarea monodiei acompaniate, a melodicitatii expresive, mai suave si cuceritoare, asociata de un acompaniament simplu si transparent, care sa nu o stinghereasca. De obicei, aceasta se schita doar schematic melodia si basul cifrat suportul ei armonic fiind prezentat printr-un cifraj de stenografie muzicala, ce trebuia realizat, improvizatoric, in momentul executarii lucrarii. In aceasta ipostaza, basul insa nu mai este o oarecare voce componenta, ci temeiul, elementul determinant al insasi intregii constructii armonice, avand o importanta si un rol deosebit, reliefat si prin termenul primit de basso continuo,ce confera apoi intregii epoci a Barocului denumirea de General Bass-Zeitalter (Rie-mann). Bpoca basului-general solicita deci interpreti-muzicieni cu o formatie profesionala completa, capabili sa descifreze si sa dea viata unui bas cifrat in spiritul stilului epocii. Doar lucrarile liturgice se bucurau de o redactare completa, in toate