Giuseppe Verdi - Requiem

Giuseppe Fortunato Francesco Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813 într-un mic sat italian numit Le Roncole, sat aparţinând ducatului Parma, într-o familie modestă (tatăl, Carlo Verdi era cârciumarul satului iar mama, Luigia Uttini era torcătoare).

Încă de copil a luat lecţii de muzică de la organistul din comună, făcând exerciţii acasă la o spinetta dezacordată. A continuat în felul acesta până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, l-a luat la el în casă şi i-a plătit lecţii de muzică la un nivel mai ridicat. În 1832 s-a prezentat la conservatorul din Milano, dar a fost respins. A studiat în continuare cu muzicianul şi pedagogul Vicenzo Lavigna, care avea să-i transmită cunoştinţele privind armonia şi polifonia. În această perioadă se familiarizează cu opera contemporană (Rossini, Bellini, Donizetti, Mercadante, Luigi Ricci), studiază modele de operă buffă şi operele lui Mozart.

Reîntors la Busseto a primit postul de maestru de muzică al comunei. În anul 1836 s-a căsătorit cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia şi Icilio. Între timp, Verdi a început să compună, orientat încă de acum în direcţia muzicii de operă.

În 1839 a debutat la Teatro alla Scala din Milano cu opera Oberto, conte di San Bonifacio, obţinând un oarecare succes, umbrit însă în 1840 de moartea Margheritei, apoi şi a celor doi copii. Îndurerat de aceste pierderi, Verdi s-a recules şi şi-a continuat activitatea componistică cu opera Un giorno di regno, care a înregistrat însă un total fiasco. Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, a obţinut la Scala un succes triumfal cu opera Nabucco, datorit în parte şi interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Streponi, care avea să-l însoţească până către sfârşitul vieţii.

Începe o perioada în care Verdi a muncit enorm pentru a satisface cererile diverselor teatre din Italia. Între anii 1842 şi 1848 a compus într-un ritm susţinut I Lombardi, Ernani, I Due Foscari şi Macbeth. Tot în acest timp a luat naştere relaţia cu Giuseppina Streponi.

În 1848 s-a mutat la Paris. Forţa lui creativă este tot mai fecundă, în aşa măsură că, din 1851 până în 1853, a compus una după alta trei capodopere, cunoscute sub numele de „ Trilogia populară”, şi anume: Rigoletto, Il Trovadore şi La Traviata. Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se va stabili împreună cu Giuseppina la propietatea „Sant’Agata” din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului. În 1857 s-a pus în scenă opera Simone Boccanegra, iar în 1859 s-a prezentat Un ballo in maschera. În acelaşi an s-a căsătorit cu Giuseppina.

Din 1861 Verdi a luat parte şi la activitatea politică în Italia, numele lui devenise simbolul mişcării de eliberare a nordului Italiei de sub dominaţie austriacă, sub conducerea dinastiei de Sevoia (V.E.R.D.I. = Vittoriu Emanuele Re D’Italia). În 1874 a fost numit senator în parlamentul italian. Nu şi-a întrerupt activitatea muzicală şi a dat la iveală opera La Forza del destino. Pentru festivităţile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez în 1869 a compus opera Aida. A urmat Messa da Requiem. În 1887 a fost prezentată capodopera sa Otello, iar în anul 1893, la vârsta incredibilă de 80 de ani, s-a inspirat din nou din Shakespeare pentru a compune opera buffă Falstaff, după care s-a retras la „Sant’Agata” unde şi-a luat adio de la activitatea componistică. În 1897 a murit Giuseppina, iar Verdi s-a stins din viaţă la Milano, la 27 ianuarie 1901.