Impresionismul Muzical

Curentul artistic al impresionismului a aparut in Franta in ultimele decenii ale secolului XIX si s-a propagat in Germania, Italia, Rusia si mai in toate tarile Europei, inclusive in tara noastra, el fiind parca ca o ,,replica" la curentul romantic. Se impune la inceput in domeniul picturii si literaturii, gasind apoi in muzica un teren propice de afirmare a unor noi idei stilistice: crearea imaginilor coloristice care afecteaza si modifica conceptia clasica despre melodie, ritm si forma si o mare fluiditate a planurilor sonore, a orchestratiei si a complexelor armonice mult mai bogate si diversificate in comparatie cu cele de dinainte. Sentimentele si aspectele realitatii umane sunt redate intr-o viziune interiorizata in care predomina elementele lirice.A avut ca reprezentanti de seama, in primul rand, pe Claude Achille Debussy si Maurice Ravel, Manuel de Falla in Spania, Richard Strauss in Austria, Respighi si Malipiero in Italia, Korecenco si Cerepnin in Rusia, Delius si Scot in Anglia. Dezvoltarea artelor in Franta celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea se desfasoara sub semnul profundelor schimbari sociale, politice sj culturale declansate de revolutiile de la 1848 care, strabatand Europa de la un capat la altul, au miscat intreaga lume civilizata determinand reactii si pasiuni, avanturi si sperante. Notiunile de libertate si progres capata incepand de acum noi sensuri. Ideile liberale, anarhice si socialiste sunt imbratisate de intelectuali si artisti, impingandu-i la lupta apriga impotriva conservatorismului si a rutinei, a formulei ,,arta pentru arta" in vederea afirmarii idealurilor lor noi.

Aparitia impresionismului in muzica franceza este strans legata de miscarea impresionista din pictura si de cea simbolista din literatura, toate fiind convergente si coincidente cu momentul general european al afirmarii tendintelor manifeste de innoire, avand in vedere ca in aceasta perioada "exagerarile post-romantice incep sa devina de nesuportat"1, astfel ca acum fiecare orientare sau directie estetica noua, venita din oricare parte si din oricare domeniu al artei reprezenta o puternica lovitura data rutinei si artei traditionaliste.

Inceputurile schimbarii au aparut pentru inceput in pictura, atunci cand unii pictori francezi, cu mult mai devreme, prin 1830, ca Delacroix si Gericault au inceput sa ,,incalce" regulile si sa iasa din tiparele romantice, deja devenite mult prea populare printer artisti, tendinta fiind aceea de a se inspira din viata reala pentru crearea operelor lor si pentru implantarea in acestea un sentiment mai amplu de trairi intense, de voluptate creatoare, de inspirare din mediul in care traiau. Intr-o acceptie larga, termenul de impresionism desemneaza arta (pictura) care se opreste la senzatie disociind-o de sentimente si idei, in timp ce intr-o acceptie restransa, termenul de impresionism se aplica unei tehnici picturale precis conturate, nascuta ca o reactie impotriva artei academiste. Inca de la Eugene Delacroix - pictorul nu mai reda culoarea pe care o §tie ci culoarea pe care o vede.

Impresionismul a reinnoit tehnica picturala, tematica si mijloacele de expresie, ajungand (aproximativ prin 1880) la o mare finete si rafinament. Preocupati de amanunt, impresionistii au pierdut din vedere intregul, au pierdut ceea ce s-ar putea numi imaginea sintetica a lumii, au cultivat o estetica a vizualitatii pure, deschizand portile unor directii estetice noi, fiind punctul de plecare al majoritatii curentelor artistice de la inceputul secolului al XX-lea ,cunoscand totodata, o larga raspandire internationala, intr-o dezvoltare diferentiata de la o tara la alta in functie de traditiile culturale si autenticitatea naturii (de care depindea in parte operele artistilor inspirati de aceasta).

Ca si impresionismul, din aceeasi dorinta de gasire a unor formule noi, literatura franceza din acest sfarsit de secol XIX, cunoscut si sub denumirea de "La belle epoque", contureaza o serie de directii estetice si stilistice noi care, sub denumirile de parnasianism, naturalism si simbolism, - toate cu o existenta destul de scurta in comparatie cu altele anterioare, dar cu o importanta si o influenta deosebit de mare in evolutia si propasirea scrisului artistic si a muzicii - atrag atentia prin atitudinea lor antiromantica si antiacademica si opereaza modificari substantiate in structura, forma, fondul si mijloacele de expresie caracteristice.

De noile directii si tendinte ale picturii si literaturii franceze de la sfarsitul secolului al XlX-lea nu au fost straini nici muzicienii, pentru ca aceeasi batalie se ducea si pe taramul muzicii. Aici lupta se dadea, in principal, impotriva influentei covarsitoare a wagnerismului care acaparase si cuprindea tot mai mult teritoriu european.

Contactul cu pictura impresionista si cu poezia simbolista, triumful senzatiei, cultul faptului material si al notatiei rapide a impresiei si miscarii fugitive, libertatea in creatie, culoarea sonora noua, noutatea miscarilor cromatice, pe o ritmica dedusa din ritmui atmosferei si al universului, vor exercita o puternica influenta asupra muzicienilor, sugerandu-le miscare, actiune si transparenta. Claritatea si eleganta, calitati specifice muzicii franceze inca din vremea lui Couperin si Rameau, sunt reactualizate si aduse in prim-planul expresiei muzicale, la acestea adaugandu-se si discretia si delicatetea care vin si se intalnesc cu estetica picturii impresioniste, realizandu-se astfel "saltul" in creatia lui Claude Debussy si Maurice Ravel, exponenti de seama ai noii orientari din muzica franceza de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputui secolului al XX-lea. Debussy si Ravel opun romantismului filozofant, confesiv si exuberant, o muzica transparenta, subtila, de o intensa vibratie si izvorata din jocul luminii pe luciul apei, din miscarea si ritmui nemasurat al atmosferei, al norilor, din stralucirea gradinilor in soare si din multe alte zone ale existentei, deducand expresia si transformand-o in muzica in special prin apelarea la simtul olfactiv "ca poarta a sufletului", dupa expresia lui Leonardo da Vinci, spre intelegerea asociata muzicii. Sub influenta picturilor impresioniste din Franta si a poeziei lui Paul Verlaine, Charles Baudelaire si Stephane Mallarme, impresionismul muzical scoate in evidenta culoarea si atmosfera tonala, nu neaparat structurile formelor de sonata si simfonie. Debussy - critic fervent si compozitor, considera ca impresionismul este o reactie atat la predilectia pentru anumite forme si genuri muzicale ale unor compozitori ca W. A. Mozart si L. v. Beethoven cat si la bogatia emotionala a compozitorilor romantici ca R. Schumann si F. Schubert.