Politică culturală în domeniul manelelor

1 Metodologie

Proiectul abordeaza politica culturala in domeniul manelelor din perspectiva institutional building. Subiectul este unul controversat atat la nivel national cat si european, interpretii de manele ajungand sa fie apreciat de catre unii europeni spre exemplu Nicolae Guta a fost desemnat in intr-un clasament al celor mai populare discuri din 2010 conform jurnalistilor de la Le Monde, sau Florin Salam a fost difuzat la BBC radio 1, manelele fiind considerate “ ultima fita” estimandu-se ca melodiile acestora or sa fie ascultate in curand si in tari precum Austria si Germania . In Romania in schimb manealele au starnit miscari de masa in randul intelectualilor si nu numai , elaborandu-se o multitudine de petitii si articole impotriva acestui curent.

Proiectul parcurge evolutia si aparitia manelelor si face referire asupra acestui fenomen definind genul de ascultator cat si portul lor traditional cuprinzand detalii chiar si despre trasaturi, numele de scena a acelora care interpeteaza acest tip de muzica sau despre versificatie.

Conform contestatarilor, acest gen de muzica promoveaza valori precum “bani, masini, femei”, acest lucru avand o influenta nebenefica asupra tinerilor si am incercat sa prezentam acest lucru in capitolele pe care le-am cuprins.

2 Introducere

Manelele sau muzica de manele constituie un gen muzical, originar în comunitățile etnice de romi din România.

Genul are influențe din muzica populară aromână, greacă, turcă, arabă și sârbă și din muzica lăutărească românească; este remarcabilă capacitatea genului de a încorpora elemente din practic toate celelalte genuri muzicale accesibile culturii de masă din România (muzică pop,rap sau hip-hop, muzică dance, techno până la jazz, muzică rock sau chiar muzică cultă) Muzica de manele, cu o istorie relativ scurtă (de ordinul a câteva decenii) a devenit cu timpul un gen muzical apreciat în spațiul vorbitorilor de limbă română.

În țară există un număr semnificativ de ascultători de manele (apreciate în special de tineri), cu predilecție în zonele rurale și în cartierele muncitorești de la oraș. Fenomenul este însă prezent și în Bulgaria (cealga), Serbia (turbo-folk), Albania (alb. tallava), Grecia (gr. laïká) sau înTurcia (arabesk).

3 Semnificatie

Maneaua este o creație contemporană cu rădăcini în cultura muzicală încă predominant otomană a boierilor din România sud-estică a începutului de secol 19. Ca atare, ea prezintă o seamă de caracteristici pan-balcanice.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, ediția a II-a, maneaua este un cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată.

4 Istoric

4.1 Originile manelei

Cercetările efectuate până în ziua de astăzi nu au reușit să reconstituie împrejurările în care au apărut manelele. Au fost întâmpinate dificultăți din pricina volumului redus de informații existente și a fiabilității lor, adesea îndoielnică. Cuvântul „manea” este de origine turcă (cf. „cafea”) și datează din secolul al XIX-lea sau anterior, ceea ce sugerează practicarea pe pământ românesc a unei muzici denumite astfel, probabil încaracter turcesc. Numeroase surse au pus apariția manelelor în legătură cu regimul fanariot (derulat de-a lungul secolului XVIII și în primele două decenii ale secolului XIX),[5] citând în acest sens mărturii de până la Dimitrie Cantemir. Muzicologul român Costin Moisil a verificat aceste surse vechi și a constatat că ele nu se refereau la manele, ci la muzici de inspirație orientală în general, explicând că eroarea s-a produs prin citarea unor surse intermediare care nu au ținut cont de această diferențiere. În fapt, termenul „manea” nu a fost depistat de cercetător decât în texte de după 1820.

Conținutul muzical al manelei din această perioadă nu este cunoscut. Se pare că ea se auzea la curțile domnești și a fost mai apoi preluată de către boieri. Maneaua a fost uitată până la sfârșitul secolului, una dintre ultimele relatări cunoscute vorbind de românul Stănică Pârlează, interpret de manele la Istanbul. Ziaristul român Miron Manega consideră o manea piesa „Până când nu te iubeam”, notată neumatic în culegerea Spitalul amorului sau cântătorul dorului (1852) de Anton Pann și aranjată de violonistul Victor Predescu în stil turcesc (anii 1950) pentru a fi interpretată de cântăreața Maria Tănase. Se pare însă că singura manea de secol XIX păstrată datează din anii 1880 și estenotată în neume bizantine (asemeni pieselor cuprinse în Spitalul amorului).

4.2 Manelele moderne

În înțelesul actual, maneaua a apărut în comunitățile țigănești din anii 1950–1960, ca reacție la sofisticata muzică lăutărească. Maneaua era o muzică accesibilă, cu text, ale cărei versuri descriau în mod idilic aspecte ale vieții duse de romi. Nu sunt cunoscute motivele pentru care această nouă muzică a fost corelată cu noțiunea de manea, vehiculată anterior; lăutarii o numeau chiar „manea turcească”, probabil pentru a-i sublinia caracterul străin de muzica țigănească. Ea făcea parte dintr-o categorie ritmică distinctă, împrumutată din muzica turcească de petrecere –çiftetelli.

În avântul proletcultismului, conducerea socialistă din anii 1950 a dispus organizarea unor mariansambluri de muzică populară (incorect denumite folclorice), pe model sovietic. După 1960, s-au constituit ansambluri mai mici, în numeroase localități ale țării. Mulți dintre membrii acestor orchestre erau romi, însă acest fapt trebuia mistificat pentru a se crea senzația unei lumi muzicale românești, uniforme. În acest context, manelele nu au fost inițial văzute ca o alternativă la direcția oficială (deci, pasibile de cenzură), ba chiar câteva piese au fost înregistrate pe discuri Electrecordîn anii 1970–1980: Romica Puceanu – „Ileană, Ileană”, „Șaraiman”; Gabi Luncă – „Răpirea din Serai” ș.a. În schimb, primii ani optzeci au marcat nașterea muzicii bănățene, o reacție la omniprezenta muzică populară promovată de stat. Noul gen era inspirat din muzica pop sârbească și a fost interzis pentru caracterul său „poluat”.