Școala românească în artă muzicală

a) Evoluţia genurilor muzicale în literatura

violonistică românească

În a doua jumătate a sec.XIX, o dată cu apariţia celor două Conservatoare de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti şi Iaşi şi cu afirmarea primelor personalităţi artistice autohtone, preocuparea muzicienilor profesionişti a început să fie îndreptăţită şi spre domeniul compoziţiei. Necesitatea de a crea însă lucrări cu conţinut patriotic, în special, dar şi pentru publicul de atunci au făcut ca primele lucrări mai importante să fie îndreptate către genul simfonic în special, cum au fost „Uvertura Naţională Moldavă" a lui Alex.Flechtenmacher; uvertura „MOLDOVA"a lui Ed.Caudella sau către genul liric, operă şi operetă, chiar balet, cum au fost opereta „Baba Hârca" şi vodevilurile lui Alex.Flechtenmacher; opera istorică „Petru Rareş" a lui Ed.Caudella sau baletul „Doamna de aur" al lui Ludovic Wiest.

Încercările de a compune şi lucrări pentru vioară au fost foarte timide, primul compozitor care a avut o creaţie consistentă pentru acest instrument fiind Ed.Caudella. Dar prima lucrare cu adevărat importantă pentru vioară scrisă în ţara noastră si poate tocmai din acest motiv una dintre cele mai cunoscute şi celebre compoziţii, chiar si pe plan mondial nu a fost scrisă de distinsul pedagog ieşean, ci de unul dintre cei mai impetuoşi muzicieni ai celei de-a doua jumătăţi a sec. al XIX-lea,regretatul Cipran Porumbescu: „Balada pentru vioară si pian"; această veritabilă „bijuterie" a literaturii noastre violonistice a fost scrisă în anul 1880,an de referinţă în istoria muzicii româneşti, pentru că tot în acest an, Constantin Dimitrescu întemeiază primul cvartet românesc profesionist, Iosif IVANOVICI tipăreşte valsul „Valurile Dunării", lucrare ce va câştiga locul II la Concursul Mondial de la New York. după „Dunărea Albastră"a lui Johann Strauss, T. T. Burada scrie „O călătorie în Dobrogea" prima cercetare de tip monografic din România, iar la Leipzig arare tipărit potpuriul „Nunta Terranesca"scris de Ludovic Wiest.

Creaţia muzicală pentru vioară, realizată în prima jumătate a sec. XX (incluzând şi ultimii ani ai sec. XIX ) se poate împărţi în trei categorii distincte: lucrări aparţinând genului cameral, în special sonate şi sonatine pentru vioară şi pian; creaţia concertantă, ce cuprinde atât concerte pentru vioară şi orchestră cât şi piese de mari dimensiuni pentru vioară şi orchestră şi miniaturile instrumentale, piese de caracter sau de virtuozitate.

Sonatele pentru vioară şi pian, deşi nu foarte numeroase, demonstrează însă atenţia compozitorilor către acest gen muzical. Iar prima sonată romanescă este concepută, nici nu se putea altfel, tot de marele George ENESCU. Este vorba de „Sonata I-a pentru vioară şi pian în Re major"op.2, compusă în 1897, imediat după „Poema română". Este interesant de amintit faptul că ENESCU compusese anterior o altă „Sonată pentru vioară şi pian în la minor ", în jurul anului 1895, pe care însă nu o va include între opusurile sale, considerând-o „de şcoală".

„Sonata I-a "op.2 a fost cântată în premieră pe 17 februarie 1898 la Nouveau Theâtre , în interpretarea autorului şi a lui Alfred Cortot. Peste o lună, la 12 martie, autorul o va interpreta din nou, de data aceasta pe scena Ateneului Român împreună cu Theodor Fuchs, iar către sfârşitul anului 1898, Editura Enoch de la Paris o publică, fiind printre primele lucrări tipărite ale lui George ENESCU.