Simfonismul în Creația lui Johannes Brahms

1. DATE BIOGRAFICE

Johannes Brahms s-a născut la data de 7 mai 1833 în nordul Germaniei, în orasul Hamburg într-o familie de muzicieni.

Johannes Brahms a fost al doilea copil al lui Johann Jakob Brahms. Familia avea o situaţie financiară grea, trăind în locuinţe mizere dintr-un cartier al sărăcimii. Totuşi, datorită mamei sale şi a stăruinţelor ei, Johannes a reusit să termine liceul. De la 7 ani, este îndrumat de tatăl său în arta muzicii, învătând să cânte la pian şi concomitent la instrumente cu coarde. La vârsta de 8 ani este încredinţat lui Otto Cossel, iar mai târziu acesta îi face cunoştinţă cu Eduard Marxen din Altona. Eduard era un muzician rafinat, format în spiritul muzicii lui Bach, Mozart şi Beethoven, de asemenea un pedagog exigent pentru compoziţie. Acesta dezvoltă dragostea pentru muzica clasică şi populară în inima tânărului elev Johannes Brahms. Johannes l-a iubit foarte mult pe acest pedagog, dedicându-i chiar ”Concertul nr.2 pentru pian”.

Brahms a studiat tehnica contrapunctului, armonia şi pianul, ajungând ca la o vârstă destul de fragedă să facă transcripţii la prima vedere din Clavecinul bine temperat. Johannes şi-a însuşit toate cunoştinţele muzicale numai din partituri. Era atras şi de filozofie, artele plastice şi literatură, preferaţii lui fiind Schiller, E.T.A. Hoffmann, Herder, Klopstock, Novalis, Goethe, Cicero, Byron, R. Wagner şi alţii.

În anul 1853 a făcut cunoştinţă cu Eduard Remenyi, violonist virtuoz din Ungaria, care i-a propus să plece în turneu cu el prin oraşele Germaniei. Brahms avea o memorie inconfundabilă: el nu şi-a luat în turneu nici o partitură, concertând din memorie, iar la un concert, când trebuia să interpreteze Sonata nr.30 de Beethoven , pentru că pianul era acordat cu un semiton mai jos, a transpus pe loc sonata din do minor, în do diez minor.

În luna mai, în timp ce erau în oraşul Hanovra, Johannes l-a cunoscut pe Joseph Joachim, unul dintre cei mai renumiţi violonişti din Germania, cu care leagă o prietenie ce a durat 44 de ani.

La începutul lunii iunie ajung în oraşul Weimar, reşedinţa lui Liszt, acesta primindu-l pe Brahms cu braţele deschise. În schimb Johannes nu şi-a făcut o impresie prea bună, ostilitatea acestuia faţă de marele Liszt crescând o dată cu trecerea anilor.

În vara anului 1853 pleacă să concerteze singur, vizitând oraşele Göttingen, unde îl întalneşte pe Joachim, apoi Bonn-ul. Cand ajunge în oraşul Düseldorf, este aşteptat cu mare nerăbdare de Robert Schumann, cu care leagă o mare prietenie, cea mai importantă din viaţa compozitorului.

Cu toate că trecuseră trei ani de când încetase colaborarea cu Noua Revistă Muzicală, Schumann a rupt tăcerea şi a scris ultimul său articol intitulat Căi noi în care îl denumeşte pe Brahms “maestru desăvârşit chemat să exprime în chip ideal spiritul vremii, să ne aduca măiestria nu printr-o dezvoltare progresivă, ci printr-un salt, apărând ca Minerva complet înarmată din capul lui Cronion. Şi a sosit acest om cu sânge tânăr – continuă Schumann – la al cărui leagăn au vegheat graţiile şi eroii. Se numeşte Johannes Brahms... Acesta este un ales... Dacă îşi va cufunda bagheta magică în adâncimea de unde masa corală şi orchestrala îi va împrumuta forţa, atunci ne putem aştepta să ne fie dezvăluite privirilor taine şi mai minunate din lumea spirituală...” .

În anii 1857 – 1862 se cristalizează personalitatea artistului, retrăgându-se şi dedicându-se aproape în întregime creaţiei. În toamna anului 1857 este numit muzicianul curţii din Detmold. În acelaşi timp a trăit şi o mare pasiune. O dezamăgire în viaţă a fost prima audiţie a Concertului nr. 1 pentru pian la Leipzig, solistul fiind chiar el. Concertul a fost un eşec, încheindu-se cu huiduieli, din cauza aceasta editura a refuzat să-i mai tipărească operele.

În timpul confruntării dintre reprezentanţii şcolii din Leipzig şi waimarieni, în anul 1860 Brahms a dat o declaraţie în presă împotriva şcolii din Weimar, astfel creându-şi foarte mulţi duşmani din curentul neogerman, primul dintre ei fiind Wagner, dar nu a fost susţinut nici de celăltat curent. Dar el şi-a însuşit multe principii artistice din ambele şcoli, dovedind prin muzica sa unitatea principiilor conţinutului de idei, formei naţionale şi democratismului, ca bază ale artei realiste. Brahms tinde să exprime ideiile personale sub o formă mai obiectivă, înzestrând creaţiile sale cu un conţinut mai general.

În toamna anului 1862 soseşte şi se stabileşte pentru totdeauna în Viena. Aici devine un simbol pentru cei care erau împotriva lui Wagner şi chiar îşi face prieteni printre foştii admiratoti ai lui Wagner: pianistul Karl Tausig şi compozitorul Peter Cornelius. Dintre marii compozitori, Brahms şi-l face prieten pe Johann Strauss, considerat regele valsului.

Între anii 1863 – 1864 a profesat ca dirijor la Capela corala,iar între anii 1872 – 1875 este dirijor la Societatea prietenilor muzicii.

Un alt eşec greu de suportat l-a avut după prima audiţie a Recviemului german la Viena în 1867, care nu a avut succes. În schimb, după cinci luni de zile, Recviemul a fost cântat la Bremen sub conducerea lui Brahms, care a avut un succes hotărâtor, confirmat în februarie 1869 la Leipzig, Johannes devenind astfel celebru.

Brahms primeşte titlurile de doctor honoris causa în muzică al Universităţii din Breslau în anul 1881şi cetaţean de onoare al oraşului Hamburg în 1889, iar Societatea prietenilor muzicii îi oferă o medalie în cinstea a celei de-a 60-a aniversare. El refuză toate aceste premii , inclusiv ordinul Leopold: “Onoarea care mi se face îmi provoacă mai curând ruşine decât bucurie. Cu 30 de ani în urmă aş fi primit-o altfel. Acum însă e prea târziu.”

Spre sfârşitul vieţii activitatea sa creatoare scade. În vara anului 1896 s-a îmbolnăvit, iar boala a avansat rapid: în toamnă deja îi scăzuseră puterile , un cancer incurabil al ficatului îi lua viaţa puţin câte puţin , desăvârşidu-şi opera de distrugere.

La 3 martie 1897 Brahms şi-a strâns forţele pentru a merge la concertul lui Hans Richter, unde se interpreta a patra simfonie a sa. Martorii povestesc că nu au mai vazut niciodata asemenea ovulaţii. “La sfarşit, publicul, în picioare, fluturând pălării, batiste, strigând şi aplaudând, îl saluta pe Brahms, palid ca un cadavru. El a fost nevoit să apară din ce în ce mai des la balustrada lojii, dar ovaţiile nu se terminau: oamenii de la parter şi galerii ştiau că îl văd pe maestrul pe care-l venerau, pentru ultima dată. Şi el ştia acest lucru; hohote neauzite de plâns scuturau corpul lui slăbit, de nerecunoscut.”

În data de 26 martie Brahms a căzut pentru totdeauna la pat, iar la 3 martie 1897 s-a stins din viaţă. A fost înmormântat în Cimitirul central din Viena, în apropierea mormintelor lui Beethoven şi Schumann.