Comunicare persuasivă - Comunicare orală și scrisă

Termenul comunicare apare in secolul al XIV-lea, provenind din latinescul „communis” adica „ a pune in comun” sau „ a fi in relatie cu”.

Dupa felul relatiilor care se stabilesc intre administratie si cetateni, comunicarea poate fi verbala (orala), scrisa si nonverbala (neverbala).

1. Comunicarea verbala (orala)

1.1. Probleme generale privind comunicarea verbala (orala)

Constituie mijlocul principal prin care se desfasoara relatiile oficiale cu publicul. Acest tip de comunicare prezinta urmatoarele avantaje in raport cu celelalte tipuri de comunicare:

1 permite emitatorului sa-si expuna ideile rapid si usor;

2 asigura controlul prin feed-back;

3 permite folosirea tehnicilor persuasive, dar si gestica si mimica;

4 asigura posibilitatea controlului fluxului informational, pe toata durata derularii comunicarii.

1.2. Cuvantul si vorba

Atunci cand se comunica verbal se spune ca se foloseste limbajul verbal. In acest fel comunicarea este specifica numai omului pentru ca intre toate vietuitoarele numai el are posibilitatea de a comunica gandurile si sentimentele proprii cu ajutorul cuvintelor, care sunt considerate semne vocale si grafice.

Exprimarea vocala si sonora a cuvintelor poarta denumirea de vorbire.

Limbajul verbal are un caracter simbolic. Esenta limbajului verbal consta in corespondenta conventionala intre cuvantul-semn si obiectul semnificat de acesta. De pilda, cuvantul-semn „leu” trebuie pus in corespondenta cu obiectul semnificat de el, adica animal considerat regele junglei;

Un individ care aude cuvantul leu si nu-i cunoaste semnificatia, nu poate intelege ca este vorba de regele animalelor care rage inspaimantator. Din aceasta perspectiva se poate aprecia ca un cuvant ca atare nu-si poate transmite semnificatia in mintea individului care-l asculta intrucat semnificatia sa nu este continuta in el insusi. Semnificatia poate sa se afle sau nu in mintea individului. Daca semnificatia se afla in mintea individului, atunci cuvantul poate evoca sau activa semnificatia.

In ultima instanta cuvantul este un cod si nu doar o simpla semnalizare sonora, cum sunt ragetul leului, latratul cainelui etc, intalnite in lumea animala.

Un cuvant care nu poate fi decodificat la nivel neuronal nu poate fi inteles. Daca un cuvant nu este codificat in mintea celui care-l foloseste, atunci el ramane un semn inutil inscris intr-un dictionar.

1.3. Cuvantul - putere si fragilitate

Cuvantul genereaza si declanseaza emotii care modifica esential comportamentul. De exemplu, daca ne jigneste cineva cu niste cuvinte cu sensuri si semnificatii tendentioase, se produc in corpul nostru niste evenimente greu de controlat: creste presiunea sangvina, ritmul respiratiei si tensiunea musculara. Daca cineva ne face un laudatio, ne rosim la fata, ne face placere, suntem emotionati.

Experimentele facute de specialisti demonstreaza ca de mult cuvintele nu mai sunt simple mijloace de a face o comunicare, ci acestea sunt instrumente care actioneaza nu numai asupra mintii, ci si asupra sufletului.

Cuvantul poate avea asupra individului atat influenta negativa cat si pozitiva. Influenta pozitiva este data de faptul ca un cuvant de bine imbarbateaza, aduce speranta. Influenta negativa apare atunci cand cuvantul raneste orgolii, genereaza durere sufleteasca, infricoseaza si deprima. Cuvintele potrivite dau curaj si incredere. Trebuie sa se stapaneasca arta de a alege cuvinte pentru a declansa stari mentale dorite. Sunt situatii in care unii indivizi nu-si aleg cuvintele potrivite, ci le dau drumul din gura fara o programare neuro-lingvistica, si din aceasta cauza izbucnesc certuri, neintelegeri, prabusiri de afaceri, distrugeri de relatii interumane etc.

Nu exista un instrument mai bun decat cuvantul care sa-l ajute pe individ sa-si atinga scopurile.

Unii specialisti considera cuvantul ca pe un instrument pragmatic de persuasiune si influentare. Acestia nu pun accent pe rolul cuvintelor de a transmite informatii ci mai mult pe puterea lor de a crea ascultatorului o stare emotionala. Aceasta stare serveste cel mai bine intereselor comunicatorului.

Tipul comunicarii Vorbirea Scrierea Citirea Ascultarea

Ponderea(%) 25.8% 22.6% 18.8% 32.7%

Tabel 1.1. Structura timpului de comunicare (st. Prutianu, 2000, p. 179)

Sunt situatii in care un individ oricat de mult s-ar stradui nu reuseste sa transpuna in cuvinte o experienta, fie cuvintele alese exprima altceva decat ceea ce se doreste.

Cuvantul rostit de un individ este receptat de urechea interlocutorului. Ca urmare, cuvantul rostit este un stimul auditiv, care provoaca reactii diferite de la o persoana la alta. De pilda, cuvantul „fractura” face un medic sa zambeasca daca in urma unei interventii chirurgicale a reusit s-o consolideze, pe cand persoanei care a suferit-o ii genereaza fiori numai cand se gandeste la conditiile in care a dobandit-o.

Fiecare cuvant are un cod. Ca urmare, folosirea sa are sens numai in masura in care intelesul lui este impartasit de toate persoanele angajate in comunicare.