Negocierile cu teroriștii

Introducere

Pentru toate națiunile, interesele privind securitatea națională au o importanță crucială, deoarece secolul anterior a dus la moartea violentă a peste 170 de milioane de oameni și a produs suficiente arme de distrugere în masă pentru a distruge cu ușurință întreaga populație mondială. Printre actorii cu potențial de risc ridicat, se numără o categorie foarte specială care merită o atenție deosebită din cauza consecințelor dramatice ale acțiunilor lor, teroriștii. Negociatorii care se confruntă cu teroriști în acest joc deosebit de violent includ membri ai poliției și ai agențiilor naționale de apărare, agenți care lucrează pentru servicii de specialitate, consultanți și intermediari care operează ca împuterniciți sau mediatori. Aceasta este un tip foarte aparte de diplomație, deoarece acești oameni reprezintă o țară fără a o reprezenta, oficial, în principiu, statele nu se angajează să negocieze cu teroriștii. Mai mult, teroriștii sunt printre cei mai puțin negociatori cu care ai vrea de a face. Un bun exemplu este luarea de ostatici, în acest caz nu este vorba de a negocia eliberarea lor, ci este pur și simplu de a negocia impunerea cerințelor emise de către teroriști.

Guvernele sau autoritățile oficiale sunt constrânse de două obiective conflictuale, salvarea ostaticilor, dar în același timp, descurajarea omologilor lor teroriști sau a altor grupuri să mai comită astfel de acte. Aceasta fiind una dintre cele mai dificile situații de manageriat atunci când avem de a face cu teroriștii. Salvarea vieții ostaticilor este un obiectiv pe termen scurt, cu conotații extrem de dramatice, în timp ce descurajarea este un obiectiv pe termen lung, care nu este spectaculos, ci cu efect global ridicat.

În ceea ce privește negocierea, se pot distinge două situații de bază: cele în care discuțiile pot avea loc imediat și cele în care trebuie creat mediul adecvat care să conducă la potențiale negocieri. În primul caz, avem adesea teroriști care au luat ostatici sau pirați care au atacat o navă, încercând să schimbe bunurile sau persoanele capturate fie cu membrii organizației lor care sunt deținuți în închisoare, fie cu bani sau asistență logistică. Al doilea caz este atunci când teroriștii nu cer nimic în schimb și își concep acțiunile ca fiind strict punitive, fiind nevoie de crearea unor probleme negociabile. De exemplu, acest lucru se poate face într-o situație de asediu sau deturnare încercând să-i convingă pe teroriștii care sunt gata să moară că își pot servi cauza mult mai eficient rămânând în viață și pot salva reputația organizației lor prin faptul că nu își ucid ostaticii. În concluzie acestea fiind sarcini tipice pe care actorii din această formă paralelă de diplomație se străduiesc să le îndeplinească cu succes.

Terorismul și Teroriștii

Nu există o definiție universal acceptată a terorismului, ci pur și simplu o definiție funcțională utilizată pe scară largă de oamenii de știință sociali, astfel: „Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii, câteodată conducerea face acte de terorism asupra populației (stat, organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști - producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale” .

“Victimele umane imediate ale violenței sunt, în general, alese aleatoriu (ținte de oportunitate) sau selectiv (ținte reprezentative sau simbolice) dintr-o populație țintă și servesc drept generatoare de mesaje. Procesele de comunicare bazate pe amenințare și violență între organizația teroristă, victimele în pericol și țintele principale sunt utilizate pentru a manipula ținta principală (publicul), transformându-l într-o țintă a terorii, o țintă a cererilor sau o țintă a atenției, în funcție de intimidare, constrângere sau propagandă” .

Recurgerea la violența împotriva unei populații sau a unui grup se face practic prin intimidare sau constrângere calculată. Armă a celor slabi împotriva celor puternici, terorismul recurge la o serie de mijloace tactice, cum ar fi deturnarea, asasinarea, atentate cu bombă, atacurile sinucigașe, răpirile, luarea de ostatici, amenințările.

Terorismul este înțeles ca o încercare de a provoca frică și intimidare, fiind rezultatul unei situații extrem de dezechilibrate. Nu există război sau negocieri cu terorismul, acesta din urmă fiind pur și simplu o metodă pentru atingerea obiectivelor. Războaiele și negocierile pot fi purtate numai cu, sau împotriva teroriștilor. Actele teroriste au ca scop răspândirea fricii și, prin urmare, sunt concepute pentru a atrage o largă publicitate și a provoca șoc public. Intenția poate fi, de asemenea, de a provoca reacții disproporționate din partea guvernelor, declanșând astfel un proces de escaladare.