Principii fundamentale ale negocierii internaționale

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Negociere
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 15 în total
Cuvinte : 3319
Mărime: 30.18KB (arhivat)
Publicat de: Marcu Preda
Puncte necesare: 6

Extras din referat

De la începuturile societăţii umane fiecare dintre noi convinge sau se lasă convins de cineva, fiecare având un punct de vedere, fiecare având ceva de schimbat cu cineva. Negocierea este prezentă astfel în toate aspectele existenţei umane.

Negocierea este omniprezentă în existenţa socială, manifestându-se în relaţiile dintre state, în viaţa organizaţiilor şi a companiilor, dar şi în viaţa personală a indivizilor. În special în ultimele trei decenii, cercetătorii au devenit extrem de preocupaţi de acest subiect, abordându-l din diverse puncte de vedere ca urmare a complexităţii şi diversităţii sale. Seriozitatea cu care trebuie privită negocierea ca proces şi dobândirea abilităţilor de a corespunde ca individ cerinţelor sale, îşi găsesc expresia în aprecierea lui W. Zartman, unul dintre cei mai de seamă specialişti în domeniu, care consideră că “epoca noastră este cea a negocierilor” (The 50 percent solution, 1976). În acelaşi timp, alţi autori remarcă faptul că negocierea a existat din totdeauna fiind la fel de veche ca şi omenirea, şi constituind “articulaţia unei enorme varietăţi de activităţi”, (A. Strauss, Negotiations, 1978) trezind mirarea că un asemenea subiect nu a fost abordat de cercetători cu mult înainte.

Termenul negociere - cu sensul apropiat celui de azi - apare consemnat în secolul al VI-lea î.H., în Roma antică, în vremea când plebeii cetăţii, oameni bogaţi, cetăţeni liberi, dar nu şi nobili, erau nevoiţi să se ocupe de afaceri private sau îndeplineau anumite funcţii publice. Aceştia numeau activitatea pe care o practicau negotium. Negotium era o activitate ce putea aduce nu doar o anume satisfacţie celui care o practica, asigurându-i dobândirea de bunuri, ci chiar o desfătare, pentru că bunurile dobândite erau câştigate prin intermediul unei activităţi ce nu presupunea un efort deosebit: doar comunicarea verbală, uneori în scris, cu semenii.

În literatura de specialitate se găsesc o serie de definiţii ale negocierii. În general, acestea se referă la:

a. un ansamblu de tehnici utilizate de către cel puţin doi parteneri pentru a ajunge la un consens;

b. un proces competitiv desfăşurat pe baza dialogului participanţilor la negociere, în scopul realizării unei înţelegeri conform intereselor comune ale părţilor;

c. un complex de activităţi constând din contacte, consultări şi tratative între doi sau mai mulţi parteneri în scopul realizării unor acorduri sau înţelegeri la nivel naţional, mondial, guvernamental sau neguvernamental, sau a unor contracte în domeniul afacerilor interne şi internaţionale.

d. un dialog între doi sau mai mulţi parteneri în scopul atingerii unui punct de vedere comun asupra unei probleme aflate în discuţie;

e. suma discuţiilor purtate între doi sau mai mulţi parteneri în legătură cu un deziderat economic comun, cum ar fi: tranzacţiile comerciale, cooperarea economică, acordarea reciprocă de facilităţi fiscale sau comerciale, aderarea la diferite instituţii sau organizaţii;

f. o formă de colaborare între două sau mai multe părţi, în scopul ajungerii la o înţelegere care poate fi consemnată într-un tratat, acord;

De regulă, negocierii ca activitate diplomatică îi se acordă un conţinut larg, ca cea formulată in Oxford English Dictionary în care diplomaţia este definită ca managementul relaţiilor umane prin negociere.

Profesorul Alexandru Puiu consideră că „negocierea ar putea fi definită ca un complex de procese, activităţi, constând din contacte, întâlniri, consultări, tratative desfăşurate între doi sau mai mulţi parteneri în scopul realizării unor acorduri, convenţii şi alte înţelegeri la nivel guvernamental sau neguvernamental sau a unor afaceri economice” .

Preview document

Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 1
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 2
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 3
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 4
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 5
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 6
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 7
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 8
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 9
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 10
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 11
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 12
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 13
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 14
Principii fundamentale ale negocierii internaționale - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Principii Fundamentale ale Negocierii Internationale.doc

Alții au mai descărcat și

Negocierea interculturală - particularitățile unei culturi în negocierea internațională

Negocierea este un proces de comunicare între doi sau mai multi parteneri organizat în scopul realizarii unei întelegeri de afaceri reciproc...

Persuasiunea, artă a relaționării

TEHNICI DE PERSUASIUNE Legile in sine nu sunt nici bune, nici rele. Ele exista si nimic mai mult. Felul cum manipulam sau folosim legile este...

Negociere și Contractare

1.Importanta negocierii in afacerile economice internationale Negocierea a aparut cu f mult timp inainte de a se dezvolta afacerile, pt ca...

Programarea Neuro-Lingvistica

Neuro-linguistic programming (NLP) is a set of techniques, axioms and beliefs, that adherents use primarily as an approach to personal development....

Te-ar putea interesa și

Rolul negocierilor diplomatice în soluționarea diferendelor internaționale

INTRODUCERE De-a lungul întregii sale evoluţii, omenirea a fost şi este marcată la o scară spaţială sau temporală mai mică sau mai mare, de...

Rezolvarea pe cale pașnică a diferendelor internaționale

CONSIDERAŢII GENERALE Evoluţia istorică a principiului rezolvării pe cale pasnică a diferendelor internaţionale Reglementarea paşnică a...

Încheierea tratatelor - modul de exprimare a consimțământului de a se lega printr-un tratat

CAPITOLUL I Reguli generale privind incheierea tratatelor internationale Secţiunea I Introducere privind dreptul internaţional Societatea...

Relațiile diplomatice în contextul negocierii internaționale

Introducere Prin lucrarea de faţă “Relaţiile diplomatice în contextul negocierilor internaţionale” s-a urmărit stabilirea rolul diplomaţiei...

Locul și rolul țărilor dezvoltate și al țărilor în curs de dezvoltare în cadrul sistemului comercial multilateral

INTRODUCERE Lucrarea de faţă îşi propune o analiză a economiei şi comerţului intern şi extern a ţărilor dezvoltate şi a ţărior în tranziţie, şi...

Încheierea Tratatelor

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND TRATATELE 1.1. Evoluția tratatelor in Dreptul Internațional Public Societatea internationala formata...

Tactici de Negociere

Termenul de negociere provine din infinitivul verbului latin negotiare, care înseamnă “a face negoţ sau afaceri”. La rândul lui, acest verb a fost...

Strategii și tactici de negociere internațională

1. Conceptul de negociere în afacerile comerciale internaţionale Compexitatea deosebită a vieţii social-economice şi politice contemporane, faptul...

Ai nevoie de altceva?