Raport de Activitate - Comunicare și Negociere în Afaceri

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Negociere
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 1693
Mărime: 24.44KB (arhivat)
Publicat de: Olga Costea
Puncte necesare: 5
Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative

Extras din referat

Mă numesc Kelemen Szilard-Norbert, locuiesc în Tîrgu Mureș și sunt student la Universitatea”Petru Maior” Tîrgu Mureș , Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative, specializarea Economia comerțului, turismului și a serviciilor.

Sunt o persoană entuziastă și sunt motivat să-mi împlinesc obligațiile zilnice.

Mai mereu încerc să țin o relație strânsă și de încredere cu membrii familiei și cu prietenii.

Îmi place să petrec timp cu alții, mai ales cu cei care împart aceleași idei ca ale mele.

Sunt apreciat de prieteni ca fiind de încredere si foarte săritor pentru anumite cauze comune.

Suport criticile și întotdeauna încerc să mă adaptez situației, așadar conflictele pentru mine nu sunt o problemă și încerc să le rezolv cât mai repede.

Îmi place să-mi organizez viața și de fiecare dată am un plan B.

Îmi place sa fiu promt, să-mi exprim părerea și să fiu responsabil și înzestrat cu autoritate.

Din păcate am tendința de a crede că mereu am dreptate, nu-mi pot exprima natural sentimentele și emoțiile și câteodată reușesc să-mi rănesc prietenii folosind un limbaj insensibil.

După ce am rezolvat un test la una dintre seminarele de comunicare am aflat că am o personalitate de tip ESTJ (Extraverted, Sensing, Thinking and Judging).

ESTJ este tipul logic, analitic, greu de convins altfel decât prin rațiune. Este perseverent în atingerea scopurilor propuse, preferă rezultate concrete. își asumă rapid riscul deciziei; uneori, neacordând suficientă atentție examinării de detaliu, pierde din vedere aspecte utile. Are o bună abilitate de a distinge între ceea ce este ineficient și aspectele legate de eficiență. De aceea, se indreaptă nu de putține ori către funcții legate de conducere, de eficientizare.

Persoanele ESTJ sunt cei care preaiau situațiile sub control. Ei au o viziune foarte clară despre cum trebuie sa fie lucrurile, incât natural trec la conducere. Sunt încrezători in sine și agresivi. Sunt foarte talentați în a etapiza planurile de acțiune, în a vederea ce pași sunt necesari pentru îndeplinirea unor sarcini. Pot uneori sa fie foarte critici și cu multe pretenții, așteptări și sunt capabili să-și le exprime oricând cineva nu îndeplinește standardele cerute. Dar cel puțin este de apreciat faptul că un ESTJ va comunica direct nemulțumirile, fiind onest și transparent.

Persoanele ESTJ sunt de obicei cetățeni model, stalpi ai comunității. Le place interacțiunea cu oamenii și le plac distracțiile. Pot fi foarte amuzanți la petreceri sau la întâlniri de familie sau între colegii de lucru.

Persoanele care aparțin tipologie ESTJ sunt caracterizate de înalte valori sociale de ordine și structura. În timpul vieții, ele ajung sa își dezvolte seturi de evaluări si judecați, de standarde pe care le folosesc pentru a ierarhiza șirul de evenimente sau impresii asupra lumii. Aceste standarde sunt în mod principal legate de oameni, de societate. ESTJ sunt foarte atașați de valorile și principiile lor și resping orice persoană care le-ar atacă. Ei le urmează necondiționat pentru că sunt siguri ca fără aceste valori nu ar putea să se comporte adecvat în societate. Așa cum îsi creează propriile reguli și sunt natural lideri, tot așa și ei respecta alte autorități și sisteme de reguli. Devin foarte aspri dacă cineva încearcă să le desconsidere sistemul valoric. Succesul înseamnă pentru ei a putea trăi după propriile valori și a crea principii care să dureze, care să-i ajute să abordeze adecvat si coerent orice situație din viața.

Preview document

Raport de Activitate - Comunicare și Negociere în Afaceri - Pagina 1
Raport de Activitate - Comunicare și Negociere în Afaceri - Pagina 2
Raport de Activitate - Comunicare și Negociere în Afaceri - Pagina 3
Raport de Activitate - Comunicare și Negociere în Afaceri - Pagina 4
Raport de Activitate - Comunicare și Negociere în Afaceri - Pagina 5
Raport de Activitate - Comunicare și Negociere în Afaceri - Pagina 6
Raport de Activitate - Comunicare și Negociere în Afaceri - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Raport de Activitate - Comunicare si Negociere in Afaceri.doc

Alții au mai descărcat și

Persuasiunea, artă a relaționării

TEHNICI DE PERSUASIUNE Legile in sine nu sunt nici bune, nici rele. Ele exista si nimic mai mult. Felul cum manipulam sau folosim legile este...

Negociere și Contractare

1.Importanta negocierii in afacerile economice internationale Negocierea a aparut cu f mult timp inainte de a se dezvolta afacerile, pt ca...

Programarea Neuro-Lingvistica

Neuro-linguistic programming (NLP) is a set of techniques, axioms and beliefs, that adherents use primarily as an approach to personal development....

Te-ar putea interesa și

Pregătirea și Desfașurarea Negocierilor Comerciale

1.Introducere Negocierea este o activitate atât de obişnuită încât majoritatea oamenilor o întreprind probabil în fiecare zi, pentru a rezolva...

Programe de Marketing pentru Promovarea unui Produs

INTRODUCERE Astăzi, când suntem martorii unor transformări extraordinare care au loc în societatea românească, este important pentru dezvoltarea...

Internetul - Mediul de Dezvoltare al Afacerilor

Introducere De-a lungul timpului, lucrurile au evoluat foarte mult, totul se schimbă de pe o zi pe alta, iar ceea ce astăzi este la modă, mâine...

Plan de Afaceri Antreprenoriat

1.Sumar Afacerea propusă de noi constă în deschiderea unui centru de aerobic , ,,Chance for overweight”, exclusiv pentru adolescenţii...

Negocierea în Afacerile Economice Internaționale

1. Semnificaţia negocierilor în afacerile economice internaţionale Complexitatea deosebită a vieţii social-economice şi politice contemporane,...

Externalizarea ca Rezultat al Supply Chain Management

Introducere „Organizațiile trebuie să aibă în vedere distribuirea funcțiilor semnificative, atunci când avantajul competitiv nu poate fi menținut....

Rolul marketingului în activitatea promoțională

„Marketingul nu este numai un concept mai cuprinzător decât vânzarea, ci este, concomitent, o activitate cu totul nespecializată. El cuprinde...

Tehnici și tactici de negociere la SC Turism SA Pucioasa

Clipă de clipă, ceas de ceas, fiecare dintre noi are o dorinţă, un interes sau măcar un punct de vedere numai “al său”. Fiecare convinge sau se...

Ai nevoie de altceva?