Handicapul de Vedere

Deficienţele de vizuale desemnează pierderile parţiale de vedere cunoscute sub denumirea de ambliopie când vederea e afectată şi după corectarea unui eventual viciu de refracţie sau pierderile totale ale vederii cunoscute sub denumirea de cecitate.Diminuarea accentuată a vederii are consecinţe atât fiziologice cât şi psihologice.

Din punct de vedere fizic nevăzătorii prezintă o dezvoltare fizică întârziată şi mai puţin armonioasă pentru că lipsa vederii face inutilă explorarea spaţiului cu privirea mai ales în plan vertical, ceea ce duce la scăderea tonusului muscular care asigură poziţia corectă a capului (la nevăzători capul este aplecat spre piept). Din toate acestea pot apărea deformări ale coloanei atât în plan frontal (scolioze) sau sagital (cifoze, lordoze).

Mişcările sunt lipsite de imaginea vizuală a efectuării şi afectează mai ales mersul.

Automatismele mersului trebuie stimulate dacă nu, nu se formează. Mersul necesită stimulare antrenament. Unele caracteristici ale mersului slab stimulat se întâlnesc şi la ambliopi.

Cel mai afectat proces psihic este percepţia vizuală care este absentă la nevăzători şi la ambliopi apare modificată la nivelul indicilor funcţionali ai vederii. Percepţia vizuală este lipsită de precizie, este fragmentată, lacunară. Sunt necesare mai multe fixări ale ochiului în receptarea informaţiei şi pentru interpretarea şi conştientizarea informaţiei. Se întâmpină dificultăţi la centrarea asupra obiectelor, percepţiile analitico-sintactice sunt deficitare. Apar deficienţe în discriminarea obiectelor de fond în urma cărora rezultă pierderea obiectelor din câmpul vizual şi reluarea investigaţiei cu un efort mai mare. Datorită nedistingerii unor detalii ele nu pot fi distinse sau sunt percepute izolat având loc confuzii în recunoaşterea obiectelor.

Tulburările de văz se răsfrâng şi în plan lexicografic şi asupra formării reprezentărilor vizuale care sunt incomplete, sărace în detalii şi se sprijină pe unu sau două elemente precise printre altele confuze.

La nevăzători problema reprezentărilor este diferită în funcţie de apariţia cecitităţii. La cei congenitali sau la cei la care orbirea a survenit până la trei ani reprezentările vizuale nu se păstrează fiind legate de componenta auditivă şi tactilă. După vârsta de 4 ani există imagini vizuale mentale, există reprezentări dar acestea se pot pierde dacă nu sunt stimulate ca şi la ambliopi prin reactualizarea lor şi completarea lor, prin implicarea analizatorului auditiv, prin descrierea verbală sau tactilă, prin descrierea de către văzător.

Totuşi volumul şi calitatea reprezentărilor la nevăzători un decalaj în raport cu cunoştinţele vorbitorilor, acestea se accentuează pe măsura dezvoltării limbajului şi prin ritmul mai redus în forma reprezentărilor mai ales în domenii dificile de intuit. Nevăzătorii pot folosi termeni corecţi dar fără a avea acoperire intuitivă.

Atenţia – este bine dezvoltată pentru că ea are o deosebită importanţă pentru nevăzători. La văzători lipsa atenţiei poate fi compensată prin receptare vizuală rapidă a situaţiei, în aceleaşi condiţii nevăzătorii reacţionează într-un timp mai lung prin mişcări dezorientate şi imprecise. Nevăzătorul nu poate urmări existenţa unui obiect şi deplasarea în spaţiu. Pentru a urmări obiectul pe care–l percepe auditiv cu precizia pe care ţi-o dă vederea trebuie să-şi deplaseze atenţia în diferite direcţii şi să şi-o concentreze permanent în funcţie de intensitate şi semnificaţia stimulilor percepuţi.

Fără educaţia calităţii atenţiei mai ales la orientarea în spaţiu, adaptarea echilibrului la mediu, orientările în spaţiu sunt mult îngreunate. Manifestările atenţiei sunt diferite faţă de ale văzătorilor, nevăzătorii au o expresie specifică atunci când sunt atenţi (ascultă cu capul în piept iar ambliopii ascultă cu ochii închişi) Aceste caracteristici determină o înfăţişare mai rigidă, mai puţin expresivă.

Memoria – este nevoie să fie apelată în permanenţă la nevăzători fapt care constituie un antrenament continuu pentru ea. Nevăzătorul este obligat să menţină itinerariul, numărul staţiilor când merge pe jos este nevoie să memoreze topografia locului, reperele tactile, auditive, direcţiile ce pot fi sinuoase, uneori mai ales la început e nevoit să memoreze chiar şi numărul paşilor.

Receptarea mesajelor cu caracter polisenzorial (vibratil, tactil, termic, auditiv) îi semnalează repere sau obstacole pe care le-a memorat sau pe care trebuie să le memoreze pentru a se a orienta în spaţiu. Memoria este superioară decât cea a văzătorilor nu este o memorie specifică, ci una mai bine antrenată.

Gândirea – din cauza îngustării aferentaţiei prin lipsa stimulărilor optice se poate produce un decalaj între latura concretă şi cu abstractă (mai ales la cei congenitali). Noţiunile, judecăţile, raţionamentele, pot fi corecte sub raportul generalizărilor verbale, dar formale în ce priveşte suportul concret.

Unii nevăzători pot opera corect cu noţiunile despre obiecte şi fenomene; pot generaliza şi abstractiza la nivel superior, dar când li se cere să descrie conţinutul generalizării şi abstractizării exprimate fie nu cunosc acest conţinut, fie îl prezintă greşit sau cu lacune.

Pentru prevenirea însuşirii formale, în activitatea cu nevăzătorii este necesară aplicarea intuiţiei (îmbinarea descrierilor şi a indicării verbale cu intuirea obiectelor) prin participarea a cât mai mulţi indicatori:

analiza;

compararea;

sinteza practică (în procesul de învăţare să fie descompus obiectul în părţile componente şi el să le intuiască prin pipăit);

Astfel abstractizarea şi generalizarea cu care operează vor reflecta corect nu numai implicarea raţională, cât şi componentele senzoriale pentru a se evita formalismul.

Cu toate aceste eforturi în ce priveşte datele spaţiale concrete raţionamentul logic al nevăzătorului prezintă un retard faţă de văzătorul de aceeaşi vârstă.

Limbajul

Ritmul de dezvoltare al limbajului este mai lent, expresivitatea, comunicarea este afectată din cauza mimico-gesticulaţiei sărace. Şi înţelegerea limbajului este mai săracă, slabă din cauza lipsei de înţelegere a unor nuanţe ale limbajului (din cauza neperceperii limbajului mimico-gestual).

Tulburările de pronunţie sunt mai frecvente decât la văzători datorită imposibilităţii imitării vizuale a mişcărilor articulatorii, ceea ce duce la o lipsă de sincronizare şi modelare corectă a componentelor aparatului fono-articulator.

Dezvoltarea intelectului

Deficienţa vizuală nu provoacă deficienţă mintală. Deşi în pofida limitării funcţionale fizice şi psihice legate de cecitate dezvoltarea intelectului. Din cauza coincidenţei deficienţelor de vedere şi intelect la acelaşi individ în şcolile de nevăzători apare un procentaj mai mare de deficienţi de intelect decât în şcolile obişnuite.

Comportamentul / afectivitatea

Apar unele modificări în sfera comportamental-afectivă care prezintă riscul să se adâncească faţă de cele întâlnite la văzători (nu este legic).

În condiţii de mediu nefavorabil pot fi accentuate: instabilitatea afectivă, emotivitatea, agresivitatea, izolarea ca reacţie de apărare.