Linii de Transmisiuni Optoelectronice

Sistemele de transmisiune a informaţiei prin fibre optice (STIFO).

STIFO reprezintă un ansamblu de mijloace tehnice care asigură organizarea canalelor de telecomunicaţii prin intermediul circuitului fizic în baza cablului optic (CO).

Schema de structură a STIFO depinde de destinaţie, lungimea liniei de transmisiune, tipul informaţiei ce se transmite şi o serie de alţi factori. În STIFO poate fi utilizată atât modulaţia analogică cît şi cea digitală. În schemele cu modulaţie analogică comunicarea utilă nemijlocit modulează amplitudinea, frecvenţa sau faza purtătoarei optice a emiţătorului optic (EO). Performanţele STIFO pe deplin pot fi realizate în cazul utilizării modulaţiei digitale, după cum este modulaţia impulsurilor în cod (PCM). Pentru STIFO digitale comunicarea utilă reprezintă o serie de impulsuri care modulează purtătoarea optică a EO conform intensităţii, amplitudinii, frecvenţei şi fazei. În prezent, de regulă, se utilizează modulaţia purtătoarei optice conform intensităţii.

Schema de structură a STIFO este reprezentată în fig.1.1 şi conţine două complecte de echipament terminal şi traficul liniar optic.

Fig. 1.1 Schema de structură a STIFO cu PCM.

CC – convertorul de cod;

RL – regeneratorul lineic;

MOE – modulul optoelectronic de emisie;

MOR – modulul optoelectronic de recepţie;

COD – conector optic demontabil;

CO – cablu optic;

PRN – punct de regenerare nedeservit;

ST – staţie terminală;

TLO – traficul liniar optic.

Utilajul terminal, conform schemei reprezentată în fig.1.1 se amplasează în punctele A şi B şi constă din echipamentul digital standard SDH sau PDH de formare a canalelor şi grupelor, şi utilajul de joncţionare cu traficul lineic optic. Utilajul de joncţionare conţine: CC, MOE, MOR şi RL.

Convertorul de cod în punctul A convertează semnalul din codul HDB-3 în semnal electric unipolar.

MOE convertează impulsurile electrice unipolare în impulsuri optice, care mai apoi se transmit prin fibrele CO, iar la recepţie în staţia terminală B impulsurile optice prin intermediul MOR se convertează în impulsuri electrice, care în continuare sunt prelucrate în regeneratorul lineic (RL) şi convertorul de cod (CC) fiind convertate în codul HDB-3 pentru a fi transmise în echipamentul SDH (PDH). Analogic se înfăptuieşte transmisia în direcţia de la B la A.

Traficul lineic optic este constituit din CO care conţine minimum două fibre optice ce se conectează la echipament prin intermediul COD. Peste anumite lungimi a traficului lineic se conectează punctele de regenerare deservite (PRD) sau punctele de regenerare nedeservite (PRN), destinate pentru regenerarea impulsurilor care se atenuează în rezultatul pierderilor şi se distorsionează datorită dispersiei ce se manifestă în traficul lineic optic. Lungimea sectorului de regenerare depinde de valorile pierderilor şi dispersiei în fibrele cablului optic, viteza şi calitatea necesară de transmisiune a informaţiei şi indicii electrici a MOE şi MOR.

Principiul de funcţionare a PRN poate fi explicat reieşind din schema de structură reprezentată în fig.1.2:

Fig.1.2 Schema de structură a PRN.

AC – amplificator corector;

DL – dispozitiv de linie;

DS – dispozitivul de regenerare.