Extras din referat
- Definire şi principiul de lucru
Burghierea este operaţia prin care se realizează în piesele de prelucrat, găuri pătrunse sau înfundate cu ajutorul maşinilor unelte şi al sculelor aşchietoare, şi la care mişcarea principală este de rotaţie efectuată fie de scula aşchietoare numită burghiu, fie de piesă, iar avansul de aşchiere efectuat în lungul axei de rotaţie este făcut fie de scula aşchietoare fie de piesă.
Burghiul are de regulă doi dinţi, dar poate avea numai unul sau trei.
Burghierea se poate executa pe maşini de găurit, frezat si strunguri.
Dacă operaţia de burghiere se execută la maşini de găurit (cu coloană, radială sau de masă) piesa de prelucrat rămâne imobilă şi burghiul execută mişcarea principală de rotaţie, precum si mişcarea secundară de avans, rectilinie. În cazul strungurilor universale piesa de prelucrat fixată cu dispozitive de prindere pe arborele principal al maşinii unelte execută mişcarea principală de rotaţie, iar burghiul fixat în pinola papuşii mobile execută mişcarea secundară de avans rectilinie.
Principiul de lucru al procedeului precum şi elementele secţiunii stratului de aşchiere sunt exemplificate în figura de mai jos:
Elementele secşiunii stratului de aşchiere se calculează cu relaţiile :
unde: sz-avansul pe dinte, d0-diametrul miezului burghiului
Scule utilizate
Burghiele- sunt scule aşchietoare utilizate la executarea găurilor din plin, fiind
dintre cele mai răspândite scule.
Trebuie privite ca scule de degroşare, cu toate că, în numeroase situaţii,
găurile burghiate pot fi considerate suficient de precise, astfel încât nu mai necesită prelucrări ulterioare. Se construiesc, de regulă, cu două tăişuri, aflate permanent în contact cu materialul prelucrat în timpul aşchierii.
Burghiele sunt realizate din oţel rapid pentru prelucrarea oţelurilor, şi prevăzute cu plăcuţe din carburi metalice pentru prelucrarea fontei şi pieselor din oţel călit.
- Structura sculei aşchietoare
1- Partea de atac;
2- Partea de calibrare;
3- Corpul sculei aşchietoare;
4- Coada sculei aşchietoare;
5- Partea de transport;
6- Partea de identificare a sculei aşchietoare;
7- Partea de prindere şi de susţinere a sistemului “sculă aşchietoare”;
Partea de atac şi partea de calibrare, împreună, formează partea de aşchiere a sculei aşchietoare.
Structura sculei aşchietoare prezentate mai înainte este necesară pentru maşinile cu comandă numerică. În cazul maşinilor-unelte clasice părţile 5,6,7 pot lipsi.
Clasificarea burghielor
Burghiele se pot clasifica după construcţie şi după execuţie. În acest sens, în
funcţie de construcţie, se disting următoarele categorii principale de burghie:
Preview document
Conținut arhivă zip
- Burghierea, Largirea, Tesirea, Adancirea, Lamarea.doc