Alternativă pedagogică Montessori - analiza SWOT

1.Sisteme educaţionale

Fenomenul educativ presupune relatia dintre doi factori : elevul si profesorul. Educaţia trebuie nu numai să pregatească pe fiecare individ pentru ansamblul de responsabilitaţi pe care acesta urmează sa şi le asume in cursul vieţii sale ca fiinţa autonoma , dar ea trebuie , in mod egal , sa integreze eforturile facute simultan sau succesiv , in diferite contexte , printr-o experienţa reînnoita fara încetare . Educaţia trebuie să ajute pe individ să se cunoasca pe sine şi trebuie să evite ca individul să fie subiectul pasiv al unei schimbari. Desigur , este evident că totdeauna au existat politici ale educaţiei , definite , in general , prin voinţa de a forma un anumit tip de om . Acesta era cazul statului spartan atunci când urmarea să formeze oameni curajoşi şi incapabili de a minţi ; al cetaţii ateniene , cu idealul kalokagathiei , al statului Maya , unde învaţamantul era conceput cu scopul de a pregati tineri nobili destinaţi preoţiei , ca o şcoala a voinţei , in care trebuiau să inveţe să-şi controleze dorinţele , sa învingă durerea şi oboseala , să-şi făurească o inima şi un corp viguroase.Ordinea teocratică , militara şi corporativă a evului mediu european , care pregătea pentru sarcinile lor proprii şi complementare , pe viitorul cavaler , pe cleric şi pe breslaş , şcoala junglei în societaţile „poro” sau „toma”(nume de triburi africane) , care asigură iniţierea rituala a tinerilor africani în valorile tradiţionale şi în transmiterea regulilor practice de viaţă , au întemeiat şi ele un mod de educaţie , bazat pe o politica implicita . De fapt , avem de-a face cu o politică a educaţiei din momentul în care educaţia se inspira din obiectivele conştiente şi declarate sau implicite ale valorilor sociale şi care promoveaza un consens larg , fie şi tacit.În Franţa , odata cu concepţia napoleoniana , moştenitoare a unor tradiţii ale gândirii pedagogice din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea , dar şi a preocupărilor legislatorilor revoluţionari , se trece de acum în faza de aplicare de către stat a unei politici sistematice şi deliberate la scară naţionala. Chiar in Europa secolului al XIX-lea , deşi puternic motivată de deşteptarea naţionalitaţilor şi de consideraţiile economice legate de progresul industrializarii , noţiunea de politică a educaţiei , în sensul deplin al termenului , nu apare decât rar.Guvernele au lasat adeseori să treacă mult timp până ce noţiunea şcolarizarii mai extinse si binefacerile de care ţarile lor ar putea să se bucure de pe urma educaţiei , să devina o noţiune politică a educaţiei , conceputa în funcţie de obiectivele generale ale dezvoltarii naţionale. . Chiar şi în zilele noastre , într-un anumit număr de sisteme educative , care nu sunt totuşi cele mai puţin eficiente şi cele mai slab ataşate valorii educaţiei , nu exista încă niciun obiectiv formulat explicit sau macar obiective foarte generale.Acesta este cazul , de exemplu , al ţarilor anglo-saxone , unde tradiţia ocupa un loc mai important decât dreptul scris şi care , in general , au structuri federale şi practică descentralizarea la nivelul comunitaţilor locale.Totuşi , de câţiva ani , se constată că un numar tot mai mare de state manifestă tendinţa de a formula obiective ale educaţiei deduse din obiective generale ce corespund opţiunilor naţionale pe plan politic , economic , social şi cultural. . Cu cât o societate ofera mai multe opţiuni cetaţenilor săi cu atât evolueaza pe un drum al democraţiei.Valoarea democraţiei nu este dată de numărul partidelor politice , ci de valorile culturale ale societaţii.Exista un raport direct proporţional între numarul de opţiuni şi gradul de democraţie.Democraţia înseamna şi un model social ce oferă modelul de realizare.

2 . Pedagogiile alternative

Termenul de pedagogii alternative este folosit in multe zone ca fiind sinonim cu pedagogia reformei.Atât pedagogia oficială cât şi pedagogiile alternative sunt centrate pe ideea de copil. . Pedagogiile alternative consideră că o educaţie unică pune omul în ipostaza de a fi înghiţit de o lume exterioară.Învaţamantul trebuie să devină o posibilitate de diversitate şi să-i confere elevului o aşa zisă libertate.Dificultaţile pedagogiei oficiale conservatoare sunt de deschidere , în sensul că percepe ca atacuri ideile noi. Pedagogiile alternative sunt pedagogii de autor , care valorifică ideile unor autori (de exemplu : Pedagogia Waldorf , Pedagogia Montessori , Planul Iena , Planul Dalton etc.).Aceşti autori au creat sisteme noi. Atât in spaţiul românesc , cât şi în întreaga lume , înfruntarea dintre tradiţional şi alternativ a avut loc întotdeauna.Daca pentru pedagogia tradiţionala centrul este în profesor , în manual , pentru pedagogiile alternative acest centru este reprezentat de copil.Copilul este acceptat ca fiind autonom , capabil de autoconducere şi este pus în situaţii concrete de viaţă.Învaţarea prin descoperire , prin utilizarea unui contact , serbarea şcolara , colţurile speciale pentru activitaţi , utilizarea unor tehnici individuale de învaţare şi alte asemenea idei consideră copilul ca având un spirit absorbant.Diviziunea activitaţii în mici unitaţi de muncă confirmă faptul că fiecare trebuie să urmeze drumul său.

Alternativele educaţionale au apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi s-au conturat ca o mişcare pedagogica internaţionala în raport de opozitie cu pedagogia tradiţionala.

3. Alternativa educaţionala “Montessori”

“Prima noţiune pe care copiii trebuie să o capete pentru a fi discicplinaţi, în mod activ, este aceea de bine şi de rău, iar sarcina educatoarei constă în a împiedica pe copil să confunde binele, mobilitatea şi răul cu activitatea, cum se considera până acum. Scopul nostru este să creăm o disciplină a muncii, a binelui şi nu a imobilităţii şi pasivităţii...copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului. Trebuie să ajutăm copilul să acţioneze singur, să voiască singur, să gândească singur; aceast este arta celor ce aspiră să slujească spiritul.”

Maria Montessori – “Descoperirea copilului”